Percheziţii la falsul medic din Sectorul 3. Poliţia cere un nou mandat pe numele lui după ce s-a stabilit că a înşelat zeci de persoane

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Falsul medic reţinut la sfârşitul lunii februarie în sectorul 3, pentru că profesa ca homeopat, medic de familie şi specialist în imagistică fără a deţine vreo diplomă în domeniu, se va mai alege cu un mandat de arestare. Bărbatul în vârstă de 26 de ani pretindea că este şi ortoped. Ancheta a scos la iveală că a înşelat peste 70 de persoane. Anchetatorii mai cer un mandat de arestare pe numele lui

Decizia de a mai cere un mandat de arestare pe numele escrocului a venit în urma a două percheziţii desfăşurate astăzi la domiciliul şi la cabinetul medical în care acesta îşi desfăşura activitatea.  

Până acum mai multe persoane „au sesizat Secţia 11 Poliţie cu privire la faptul că în urma unor anunţuri găsite pe internet au mers la un cabinet de ortopedie, din sectorul 3, pentru consult medical de specialitate, unde au plătit sume de bani pentru consultaţie şi şedinţe de recuperare, unui bărbat care a pretins că este specialist ortoped, deşi acesta nu era medic şi nu avea specializare în domeniul menţionat, totodată folosind parafă medicală falsificată”, se arată într-un comunicat al Poliţiei Capitalei.  

În urma extinderii cercetărilor au fost puse în aplicare două mandate de percheziţie, fiind ridicate mai multe bunuri şi înscrisuri, printre care aparatură medicală, documente financiar contabile şi buletine de analize medicale.

Din investigaţii a rezultat că peste 70 de persoane au apelat la serviciile medicale oferite de cel în cauză, toate persoanele urmând a fi contactate, pentru a se stabili dacă au solicitat sau nu servicii medicale acestuia.

Prejudiciul creat prin săvârşirea faptei a fost estimat la 200.000 de lei.

Falsul medic a fost arestat prima oară pe 27 februarie pentru săvârşirea infracţiunilor de exercitare fără drept a unei profesii sau activităţi, înşelăciune, falsificare de instrumente oficiale, fals material în înscrisuri oficiale şi folosire a instrumentelor false.

"În luna ianuarie a.c., poliţişti din cadrul Secţiei 11 au fost sesizaţi de către o femeie, în vârstă de 34 de ani, cu privire la faptul că la data de 17 decembrie 2018 a plătit o sumă de bani unei societăţi comerciale cu profil medical, din sectorul 3, pentru efectuarea unui examen de specialitate, iar reprezentantul firmei i-a eliberat un buletin de analiză, fără a o supune vreunui control sau a o conecta la un aparat", arata Poliţia Capitalei, într-un comunicat.

Ulterior, un medic specialist din cadrul unui spital i-a adus la cunoştinţă că buletinul de analize respectiv nu reprezintă un examen imagistic.

După verificări, poliţiştii au constatat că într-un imobil situat în sectorul 3 al Capitalei sunt amenajate mai multe spaţii folosite ca puncte de lucru de către mai multe societăţi.

"Astfel, cabinetul indicat de către reclamantă a fost închiriat unei societăţi comerciale, reprezentată de un bărbat, în vârstă de 26 de ani. Acesta a fost depistat iar asupra sa au fost găsite mai multe ştampile, cu inscripţii aferente mai multor specializări medicale. De asemenea, au fost identificate şi ridicate mai multe documente, diplome şi certificate, ce urmează a fi expertizate, având în vedere existenţa unei suspiciuni rezonabile că acestea sunt false. Din verificările efectuate la instituţii cu atribuţii în domeniul sănătăţii a rezultat că în evidenţele acestora nu există vreun medic cu datele de identificare ale celui în cauză", mai arătau poliţiştii la vremea respectivă. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite