Percheziţii la Spitalul Sanador, într-un dosar penal de înşelăciune şi fals în înscrisuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Descinderile poliţiştilor de la investigaţii au început în cursul dimineţii.
Descinderile poliţiştilor de la investigaţii au început în cursul dimineţii.

Poliţiştii Direcţiei Economice pun în aplicare 3 mandate de percheziţie domiciliară în Bucureşti, la sediile administrative ale Sanador, într-un dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni de înşelăciune şi fals în înscrisuri.

Sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, poliţiştii au descins la Spitalul Sanador şi încă la trei locaţii ale unităţii sanitare. 

În dosarul penal se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, privind modul de decontare de la casa de asigurări a serviciilor medicale pentru boli cardiovasculare.

Concret, potrivit surselor judiciare, sunt indicii că se încasau bani pentru acelaşi serviciu medical (operaţie) şi de la pacienţi şi de la casa de asigurări.

Spitalul Clinic Sanador a transmis, într-o declaraţie de presă, că furnizează la cererea instituţiilor competente, informaţii referitoare la derularea programului naţional de chirurgie cardiovasculară şi că a colaborat cu organele de anchetă pentru a lămuri această situaţie. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite