Permeabilitatea politicianului român în faţa Rusiei

Reuniunea cu cei 30-40 de primari şi viceprimari organizată zilele acestea de ambasadorul Rusiei la Bucureşti arată cât de uşor se mişcă diplomatul rus în mediul politic autohton.

Este un soi de fermitate forţată fluturată de Rusia în timp ce îşi zăngăne armele la graniţele Ucrainei, nu departe de Marea Neagră. Moscova încearcă să-şi menţină popularitatea cum poate, crezând că în acest fel contracarează solidaritatea euro-atlantică faţă de pericolul în care se află Ucraina.

Valeri Kuzmin, actualul ambasador al Moscovei la Bucureşti are 69 de ani şi este un profesionist al diplomaţiei prin propagandă, bine educat să demonstreze superioritatea ţării sale în orice condiţii şi să-i privească de sus mai ales pe vasalii istorici Kremlinului. Înainte să fie trimis în România a fost la Chişinău, unde şi-a exersat aroganţa fără niciun fel repercursiuni. La Bucureşti, misiunea lui e mai complicată, dar sunt destui, care vor să-l ajute: reprezentanţi la vârf ai administraţiilor publice locale, dar şi rectori şi decani ai unor universităţi importante l-au invitat înainte de pandemie să conferenţieze cu săli pline, inclusiv de studenţi, încă inocenţi în înţelegerea manipulărilor.

Toate acestea sunt doar valuri de suprafaţă, care să scoată în evidenţă că ar exista un filon pro-rus în România. Există, însă, mai multe straturi de adâncime, unde complicaţiile persistă:

(1) În aprilie anul acesta, adjunctul ataşatului militar al Ambasadei Ruse din Bucureşti a fost declarat persona non grata pe teritoriul României fiindcă desfăşura „activităţi de spionaj”, de altfel, lideri ai Serviciului Român de Informaţii au sugerat cu ani în urmă că Rusia vrea „să cunoască în profunzime ce se întâmplă aici” şi încearcă „să influenţeze anumite dinamici”, altfel spus că există pârghii de influenţă politică şi nu numai.

(2) Nu sunt date concrete despre felul în care ar putea fi influenţată politica autohtonă, mai ales că interesele de grup şi personale ale demnitarilor români povoacă destabilizări periodice şi fără ajutorul Moscovei. Apar, totuşi, tot mai multe tendinţe dezinhibate antieuropene. Astfel, Curtea Constituţională a României a votat acum şase luni împotriva Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Şeful Curţii, Valer Dorneanu a fost în 2018 la Forumul Juridic Internaţional de la Sankt-Petersburg, deşi ministrul de Externe de atunci, Teodor Meleşcanu i-a cerut să nu meargă, fiindcă acolo au fost şi şefi ai Curţilor Constituţionale din enclavele smulse de Rusia din teritoriul Georgiei, Abhazia şi Osetia de Sud. Şeful diplomaţiei române a încercat atunci să-l convingă că prin prezenţa sa la Forumul din Rusia va recunoaşte în mod simbolic acele republici, pe care niciun stat occidental nu le consideră teritorii de sine stătătoare. Un an mai târziu, Sputnik, organul de propagandă al Moscovei, l-a ales pe Dorneanu „personalitatea politică a anului”. Favoriţii Sputnik sunt agenţi de influenţă ai Rusiei, la vedere, politicieni, care intenţionat sau nu, fac un joc favorabil Moscovei. Înaintea preşedintelui Curţii Constituţionale, fosta prim-ministră PSD, Viorica Dăncilă a luat premiul cel mare de la organul de propagandă rusesc. Ultimii lideri ai PSD, Liviu Dragnea şi Victor Ponta au fost şi ei printre preferaţi, primul pentru retorica lui antioccidentală şi al doilea pentru amiciţia arătată unor firme ruseşti în timpul mandatului său.

(3) Dincolo de cei care pot avea influenţă nemijlocită în politică, se află şi cei care pot ajuta de pe margine, fie propagandistic, fie prin reţelele pe care le au. Adrian Năstase, ultimul premier român invitat la Moscova de două ori în mandatul său crede că „pesimiştii învaţă limba chineză, iar optimiştii limba rusă”. Cu toate că România a aderat la NATO, în perioada când era şeful guvernului, Năstase pare să-şi fi schimbat optica. Nu neapărat călătoriile lui regulate la Moscova pledează în acest sens, ci o tendinţă a grupului adunat în jurul Fundaţiei Titulescu, pe care o patronează şi din care fac parte politicieni marginalizaţi, diplomaţi pensionari nostalgici, dar şi oameni mai tineri influenţi în diferite domenii, mentoraţi de-a lungul timpului de Adrian Năstase. În 2018, de pildă, fostul premier a participat la o conferinţă, pe care a numit-o academică, pe tema relaţiilor româno-ruse, împreună cu diplomaţi activi de la Ambasada Română din Moscova. Ministerul de Externe a spus atunci că Adrian Năstase e pe cont propriu, dar fostul premier a avut o întâlnire cu unul dintre consilierii ministrului rus de externe Serghei Lavrov, ca şi cum ar fi avut un mesaj de transmis sau de primit.

Adrian Năstase este doar cel mai cunoscut exponent al unei politici de echilibru între două lumi, care vorbeşte despre necesitatea revenirii la o politică externă realistă, „de promovare a intereselor noastre naţionale”. Mai sunt şi alţii, dar deocamdată îşi recunosc deschis această opţiune mai degrabă politicienii marginalizaţi, majoritatea acuzaţi sau chiar dovediţi pentru fapte de corupţie, între ei, fostul europarlamentar Adrian Severin, fostul depuatat Varujan Vosganian sau fostul premier Călin Popescu Tăriceanu.

(4) Afacerile şi influenţa economică ar putea fi o altă pârghie folosită de Moscova. România importă din Rusia de peste 3 miliarde de dolari gaz şi exportă diferite mărfuri de aproape 2 miliarde. În anii dinaintea pandemiei, schimburile erau în creştere. Întoarcerea la realpolitik, de care vorbea Adrian Năstase, ar însemna în primul rând un pragmatism economic, adică o relaţie profitabilă pentru România, deci nu de dependenţă. Nu există însă o astfel de proiecţie, nici măcar la oamenii de afaceri care şi-ar dori o astfel apropiere.

Afacerile cu state autoritariste au mereu în spate ţesături politice încâlcite, pe care investitorii cinstiţi nu ştiu cum să le folosească, fiindcă favorurile pe care eventual le-ar primi trebuie adesea decontate la cerere, chiar dacă nu neapărat cu arma la tâmplă. Invers, în România marile investiţii ruseşti au venit în mod tradiţional prin intermediul unor companii occidentale, mai mult sau mai puţin obscure. Sunt şi câteva sute de firme destul de mici, multe dintre ele ineficiente, dar care se târăsc de la an la an, cu o abnegaţie suspectă.

Există şi alte nişe folosite de Rusia, în special propaganda prin dezinformare pe reţelele sociale şi falanga conservatoare a Bisericii Ortodoxe Române, care preferă tradiţionalismul rigid de tip rusesc, în locul unui modernism moderat de extracţie occidentală.

Întâlnirea ambasadorului rus cu primarii, pusă la punct cu zece zile în urmă, potrivit G4media.ro, indică o anumită permeabilitate a politicienilor români, dar în acelaşi timp şi o strategie a Moscovei, care vrea să-şi aducă adepţii la vedere şi vrea să cucerească noi simpatizanţi, care în timp, vor putea deveni utili. Planurile Rusiei nu sunt doar pe termen scurt.

Sabina Fati - Deutsche Welle