Peste 100 de tone de deşeuri şi PET-uri au fost adunate de pe lacul Bicaz, în urma acţiunii de ecologizare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 100 de tone de deşeuri, PET-uri, recipiente de metal, dar şi lemne au fost adunate de pe lacul Bicaz, din zona barajului Bicaz şi a viaductului de la Poiana Largului, în urma acţiunii de ecologizare desfăşurată în această săptămână voluntari, pompieri, jandarmi şi angajaţi ai Romsilva şi Apele Române şide la firme private, precum şi ministrul Apelor şi Pădurilor şi directorul Administraţiei Naţionale „Apele Române”.

Potrivit Ministerului Mediului, cele peste 100 de tone de deşeuri, pet-uri, lemne şi recipiente de metal adunate vor fi sortate pentru a fi transportate în locurile special amenajate. Acţiunea de ecologizare a lacului Bicaz a început luni şi va continua până la eliminarea acumulărilor de deşeuri atât din zona barajului Bicaz, cât şi din zona viaductului de la Poiana Largului.

„Precizăm că apele Bistriţei continuă să aducă în zona barajului Bicaz material lemnos şi obiecte de plastic, mai ales că în ultima perioadă s-au înregistrat noi căderi importante de precipitaţii în regiune, ceea ce înseamnă că după eliminarea acumulărilor actuale de deşeuri, specialiştii prevăd formarea altor depozite”, precizează Ministerul Mediului.

La acţiunea de ecologizare a lacului Bicaz participă voluntari, pompieri, jandarmi, angajaţi de la Romsilva şi de la Apele Române, de la Hidroelectrica, precum şi de la firme private. În zilele de joi şi vineri au fost prezenţi şi ministrul Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş, şi directorul general al Administraţiei Naţionale „Apele Române”, Victor Sandu.

După ploile din ultima lună, tone de ambalaje din plastic, deşeuri şi lemne au ajuns pe lacul Izvorul Muntelui aduse din amonte de râul Bistriţa şi de afluenţi. Autorităţile centrale şi locale au desfăşurat în această săptămână o amplă acţiune de ecologizare a Lacului Izvorul Muntelui (Lacul Bicaz), activitate în care sunt implicaţi atât salariaţi, cât şi voluntari. Tone de deşeuri (ambalaje din plastic, lemne) plutesc pe suprafaţa lacului după ce au fost transportate de râul Bistriţa în urma ploilor abundente din ultima lună. 

Peisajul de pe lac, mai ales cel din zona barajului, este dezolant, iar autorităţile locale au sesizat conducerea Ministerului Mediului cerând sprijin  pentru a înlătura cantitatea enormă de deşeuri.  

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite