Peste 200 de taximetrişti au protestat în faţa Parlamentului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sute de taximetrişti au protestat în Parcul Izvor FOTO Mediafax
Sute de taximetrişti au protestat în Parcul Izvor FOTO Mediafax

Aproximativ 200 de taximetrişti au protestat, astăzi, în faţa Palatului Parlamentului faţă de interdicţia de a mări tariful curselor. Totodată, taximetriştii au cerul deputaţilor să adopte proiectul de lege care obligă dispeceratele să lucreze deopotrivă cu taximetriştii independenţi şi cu cei ai firmelor de care aparţin.

Taximetriştii au cerut deputaţilor să adopte proiectul de lege care obligă dispeceratele să lucreze atât cu taximetriştii independenţi cât şi cu angajaţii firmelor mari. Serviciile de dispecerat sunt obligatorii pentru toţi transportatorii  autorizaţi de taxi, iar acestea se desfăşoară în baza unui contract de dipecerizare.

Taximetriştii independenţi sunt discriminaţi

Observând că taximetriştii independenţi sunt adesea discriminaţi, fiind forţaţi să accepte orice fel de condiţii din partea firmelor de dispecerat, riscând să nu mai fie arondaţi, un grup de cinci parlamentari au iniţiat în 2010 proiectul de lege ce obligă în mod expres firmele de dispecerat să îşi ofere serviilor oricărui solicitant.

„Există numeroase situaţii în care taximetriştii independenţi sunt refuzaţi de anumite dispecerate pentru a fi arondaţi şi implicit riscă să nu mai fie autorizaţi. Atunci aceştia acceptă orice condiţii contractuale chiar dacă unii sunt trataţi diferenţiat, în timp ce ai colegi de-ai lor primesc majoritatea comenzilor. Mai mult, în cazul în care reclamă acest lucru, taximetriştii în cauză nu mai sunt primiţi la nicio firmă de dispecerat din zonă pentru că nu sunt «disciplinaţi»”, se arată în expunerea de motive a proiectului.

Proiectul de lege care le interzice dispeceratelor să facă legea

Iniţiat în 2010 de deputatul social-democrat Vasile Aurelia, de udemeristul Antal Istvan, indepdendentul Dan Ilie Morega, deputatul din partea minorităţilor Amet Aledin şi senatorul liberal Emilian Frâncu, proiectul a fost adoptat de Senat în octombrie 2010. În noiembrie a fost trimisă pentru raport Comisiei pentru industrii şi servicii, şi în aceeaşi lună a primit aviz de la Comisia juridică şi de la Comisia pentru administraţie publică. Doi ani mai târziu, în marie 2012, deputaţii au primit raportul Comisiei pentru industrii şi servicii, iar proiectul a fost înscris pe ordinea de zi  a plenului.

Liderul democrat-liberalilor de atunci, Mircea Toader, a întors însă legea la Comisie după dezbatrerea în plen pentru „adaptarea textului conform corelării de tehnică legislativă”. În 11 februarie 2013 iniţiativa a fost înscrisă pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaţilor, iar în martie  a fost din nou trimisă pentru raport la Comisia pentru industrii şi servicii, termenul pentru raport fiind joi, 12 aprilie, urmând să fie din nou dezbătută în plen.
 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite