Piteşti: UPDATE: Un copil de 15 ani a murit înecat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O zi caniculară s-a terminat tragic pentru un copil din Mărăcineni. Plecat să se răcorească cu doi prieteni, un băiat de 15 ani a murit înecat în apele barajului Budeasa.

 Plecat cu scuterul de acasă şi împreună cu alţi doi prieteni, George Voicescu, de 15 ani a ajuns pe digul barajului Budeasa. Tânărul s-a dezbrăcat de haine şi împreună cu unul din tovarăşii săi de joacă a coborât pe digul betonat până jos la apă. Au început să se joace, iar George, alintat Bobiţă a căzut în apă. Celălalt prieten s-a aruncat în apă după el şi a reuşit să-l prindă de picior însă nu a reuşit să-l scoată la suprafaţă, aşa că a început să strige după ajutor.

“I-am văzut că se hârjoneau, iar unul dntre ei a căzut în apă. Celălalt a încercat să-l prindă de picior, dar n-a reuşit să-l scoată. Eu eram în apă, până am ajuns la el, l-am căutat, dar n-am reuşit să-l găsesc”, a spus Marius Dan, unul dintre martori.

Ceilalţi oameni care se aflau în apropiere au sunat imediat la 112. Un echipaj de pompieri a început căutările cu o barcă cu motor, în timp ce medicii de pe SMURD şi cei de pe Ambulanţă aşteptau pe marginea barajului, pregătiţi să acorde primul ajutor în cazul în care băiatul ar mai fi fost în viaţă.

În scurt timp o mulţime de oameni s-au adunat pe margine, iar rudele băiatului au venit imediat la faţa locului. Mamei copilului i s-a făcut rău la auzirea cumplitei veşti. În urmă cu ceva ani, femeia îşi mai pierduse un copil.

“A mai avut un copil, un băieţel care exact când a împlinit un an s-a urcat pe lada de la studio şi a căzut şi s-a lovit la gât. A murit pe loc. Băiatul ăsta îi mai rămăsese şi era aşa cuminte. Învăţa bine, era premiant. Terminase clasa a 8-a cu nota 9,50 şi vroia să dea la poliţie.Cine l-o fi pus pe el să vină aici...”, se întreba cu lacrimi în ochi unchiul băiatului, Ion Demetriade.

“Le-a spus părinţilor că pleacă să se plimbe cu scuterul. N-am ştiut că vine la baraj, că nu l-am fi lăsat”, spune Emilia Demtriade, mătuşa victimei.


Mai mulţi bărbaţi au sărit după el în baraj
În tot acest timp rudele priveau disperate de pe mal cum pompieri, cu ajutorul unui cârlig încercau să găsească trupul băiatului. Peste 10 persoane au sărit în apă pentru a-l căuta, însă după zeci de minute de răscolit mâlul şi iarba de pe fundul lacului, ieşeau, epuizaţi.

“Am încercat să îl caut dar e greu. Apa e adâncă, e mult mâl şi iarbă, iar curenţii curenţii sunt puternici, şi te trag în larg.”, spunea unul dintre bărbaţii care a sărit în apă după băiat.

Şi la această oră pompierii caută trupul neînsufleţit al băiatului. Dacă până la lăsarea întunericului acesta nu va fi găsit, căutările vor fi sistate până mâine dimineaţă.

UPDATE: Cadavrul băiatului a fost găsit

Trupul băiatului a fost găsit în urmă cu câteva minute, la 7 metri de unde a căyut în apă, fiind prins în vegetaţia de pe fundul lacului. Pompierii încearcă acum să-l scoată la suprafaţă, în timp ce rudele privesc disperate.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite