Eveniment

articolul anterior articolul urmator

Poliţa RCA, obligatorie şi pentru maşinile care nu circulă. Cum scăpaţi de plata asigurării

8
6 May 2021 04:00:34
Autor: Valentin Bolocan
Poliţa RCA este obligatorie dacă maşina nu e radiată
Poliţa RCA este obligatorie dacă maşina nu e radiată

Poliţa de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto RCA este obligatorie atât timp cât maşina nu a fost radiată din circulaţie, chiar dacă autoturismul este nefuncţional, a decis Curtea de Justiţie a UE (CJUE).

Decizia vine după ce în 2018 CJUE a stabilit că persoanele care deţin maşini înmatriculate funcţionale sunt obligaţi să încheie o asigurare RCA chiar dacă nu mai vor să le conducă şi le ţin parcate în curte sau în garaj.
 
Astfel, potrivit deciziei CJUE, "încheierea unui contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto este obligatorie atunci când vehiculul în cauză este înmatriculat într-un stat membru şi nu a fost retras în mod legal din circulaţie”.
 
Decizia CJUE vizează un litigiu din Polonia, în care o colectivitate locală a devenit proprietar (în baza unei decizii de confiscare) al unei maşini nefuncţionale, care a fost casată şi radiată ulterior. După ce maşina a fost radiată, Fondul de Garantare a Asigurărilor din Polonia a amendat entitatea cu aproape 1.000 de euro pentru neîncheierea unei poliţe RCA pe toată perioada în care a fost proprietar, chiar dacă maşina nu era funcţională.
 
Deciziile date de CJUE sunt obligatorii pentru toate instanţele din Uniunea Europeană care se confruntă cu cazuri asemănătoare, dar autorităţile trebuie, de asemenea, să ţină cont de ele, în vederea ajustării legislaţiei interne.
 

Cum se radiază maşina

Drept urmare, cei care au maşini nefuncţionale „uitate” prin parcări vor scăpa de plata RCA numai dacă radiază autovehiculul. Procedura are câţiva paşi. În prima fază trebuie să ajungeţi la Direcţia Taxe şi Impozite Locale de unde obţineţi certificatul de atestare fiscală care demonstrează că sunteţi cu impozitele pe vehicul la zi. Apoi, urmează un drum la REMAT unde puteţi preda maşina, iar unitatea vă va elibera un document care atestă dezmembrarea vehiculului. În fine, cu cele două certificate, dar şi cu numerele de înmatriculare şi alte documente (cererea de radiere completată, certificatul de înmatriculare, actul de identitate, cartea de identitate a vehiculului şi certificatul de radiere) vă veţi prezenta la Serviciul Public Comunitar Direcţia Permise şi Înmatriculări Auto de pe raza domiciliului care închie formalităţile de radiere. 
 
Dacă vreţi să radiaţi maşina, dar nu vreţi să o predaţi la REMAT, în locul certificatului de dezmembrare puteţi prezenta un alt document. Concret, cererea de radiere va fi însoţită ori de un document care atestă deţinerea unui garaj unde va fi depozitat vehiculul, ori acordul scris al unui proprietar de astfel de spaţiu. Trebuie precizat că, în acest caz, proprietarul va achita în continuare impozitul pe vehicul la Direcţiile de Taxe şi Impozite Locale.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

8 Comentarii

Utilizator Adevărul
6.05.2021, 05:30:33

Comentariu considerat abuziv.

Utilizator Adevărul
6.05.2021, 05:50:20

Comentariu considerat abuziv.

alex florin
6.05.2021, 07:48:12

o maxima imbecilitate. daca acel autovehicul il am parcat pe PROPRIETATEA MEA de ce trebuie sa platesc? daca am nevoie doar de 6 luni pe an de asigurare, de ce trebuie sa platesc tot anul? uite ca si la altii se poate sa prolifereze prostia! nu numai la noi! de ce trebuie sa platesc asigurare pentru un autovehicul ce merge doar pe camp??? acolo nu trebuie sa indeplinesc cerintele oug195/2002!!! pot conduce beat, fara permis, fara asigurare, fara limita de viteza, fara nimic. legea obliga doar in situatia in care se utilizeaza un drum public!!! bai taranoilor, mai treziti-va!!! gata? nu mai au de unde sa suga firmele de asigurare taxe exorbitante? si ati gasit o noua sursa? daca masina o am la tara, platesc impozit, o tin in curtea proprie si fac off road, de ce trebuie sa platesc asigurare? turbatilor!

+7 (9 voturi)
= aceeaşi mizerie
6.05.2021, 08:01:02

a f... Corect!

-6 (16 voturi)
= aceeaşi mizerie
6.05.2021, 07:56:33

Hei, "Adevărul", nu vă convine... adevărul?... Iar atunci ștergeți comentariulde bun simț în care se spunea că titlul e mincinos, fiindcă nu este o Lege în România în care RCA-ul e obligatoriu pentru toate mașinile neradiate din circulație, ci doar o Hotărâre a unei Curți de Justiție europene.... Sau poate nu v-a convenit faptul că s-a zis că ați copiat propriul articol de zilele trecute, i-ați schimbat doar titlul, și... gata, un "nou" articol?... Sau poate nu v-a mulțumit faptul că vi se reproșează faptul că uneori scrieți articole parcă dedicate cititorilor cu discernământ limitat, precum cel al ciumaților, gălbenoșilor, ori al aur(olacilor)?... Rușinică!...

-6 (18 voturi)

Vezi toate comentariile (8)

Modifică Setările