Poliţia Capitalei: Bucureştiul este una dintre cele mai sigure capitale europene. Furturile sunt pe primul loc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Majortatea cazurilor de violenţă din Capitală se inregistrează în familie, pe fondul consumului de alcool
Majortatea cazurilor de violenţă din Capitală se inregistrează în familie, pe fondul consumului de alcool

Capitala României este una dintre cele mai sigure capitale din Europa, datele de bilanţ ale Poliţiei arătând că la nivel naţional se înregistrează cea mai scăzută criminalitate din ultimii zece ani, a declarat luni Graţiela Văduva, şeful Serviciului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din Poliţia Capitalei.

„Statisticile europene arată că Bucureştiul este una din cele mai sigure capitale europene, fiind în primele cinci în ceea ce priveşte siguranţa cetăţeanului. Datele de bilanţ ale Poliţiei Capitalei şi ale Poliţiei în general arată că există cea mai scăzută criminalitate din ultimii zece ani”, a precizat Văduva la lansarea celei de-a XV-a ediţii a Săptămânii prevenirii criminalităţii, arată digi24.ro.

Ea a anunţat că anul viitor, când România va prelua preşedinţia Consiliului UE, va fi lansat un ghid de comportament civic, care va oferi, împreună cu legislaţia în domeniu, cadrul necesar pentru siguranţă.

În ce priveşte infracţionalitatea în Capitală, Văduva a menţionat în primul rând furturile.

„Celelalte (n.r. - tipuri de infracţiuni) sunt la un nivel scăzut. Ne-am referi la loviri şi alte violenţe, unde am vrea să tragem un semnal de alarmă, pentru că majoritatea sunt urmări ale violenţelor în familie, care au loc de multe ori pe fondul consumului de alcool”, a susţinut Graţiela Văduva.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite