Poliţia, cea mai mocirloasă instituţie din România

O demonstraţie la Bucureşti după uciderea Alexandrei în 2019

Eşecul misiunii de la Oneşti, recunoscut chiar de şefii poliţiei române, aduce din nou la suprafaţă calamitatea organizaţională din poliţia română - şi aminteşte de episodul tragic petrecut la Caracal în 2019.

Oneşti. Un oraş cu vreo 40.000 de locuitori, dacă nu-i scădem pe cei destul de mulţi plecaţi la muncă în străinătate. Aici, în acest orăşel în care aproape toată lumea se cunoaşte cu toată lumea, un întreg dispozitiv local de poliţie s-a comportat ca la o miuţă pe plajă de care se lipesc oameni veniţi din toată ţara, care nu s-au văzut niciodată. 

Lista erorilor, expusă de conducerea poliţiei române, este aiuritoare şi reconfirmă un tipar de diletantism şi deprofesionalizare care, în conştiinţa publică, este semnul distinctiv al celei mai vizibile dintre instituţiile de siguranţă publică.

Mandate de marionete, mandate sacrale

În 27 de judeţe din România, inspectoratele de poliţie sunt conduse de comandanţi numiţi temporar. Iar 70% dintre comandanţi nu au dat concurs pentru poziţiile ocupate. Vulnerabilitatea, căci asta este consecinţa mandatării unor funcţii care necesită continuitate şi autoritate, începe de la vârful întregului sistem. Chestorul Eduard Miriţescu a fost instalat, interimar, la comanda Poliţiei Române din ordinul fostului ministru de Interne Marcel Vela. Acelaşi Vela care l-a împuternicit interimar în fruntea Poliţiei Capitalei pe comisarul-şef Bogdan Berechet, fiu al unui fost şef al poliţiei şi secretar de stat la Interne implicat în achiziţii ciudate în vremea guvernării Năstase. Împuternicit a fost şi adjunctul şefului poliţiei băcăuane - comisarul-şef Adrian Tuluc, coordonatorul de facto al operaţiunii eşuate de la Oneşti.

Alţii, dimpotrivă, par a fi canonizaţi în funcţii, uitaţi la şefia unor servicii sau direcţii cu deceniile. Şi aceştia se transformă într-o vulnerabilitate a sistemului: ajung să deţină puteri discreţionare şi defilează prin societate cu gradul şi funcţia de intangibili. Chiar chestorul Vasile Oprişan este un astfel de exemplu - a stat la conducerea poliţiei din Bacău zece ani şi a fost demis abia după ce erorile în lanţ ale subordonaţilor săi au costat viaţa a doi oameni. Poliţiştii aflaţi sub comanda acestui mic zeu local, pentru care administrarea instituţiei a fost ultima grijă, au dat dovadă de o atroce lipsă de profesionalism. Nu este o opinie de jurnalist.

Primejdie şi spaimă

Raportul coordonat de o echipă în fruntea căreia se afla chiar mai sus amintitul Miriţescu scoate în evidenţă că poliţiştii aflaţi în operaţiunea de la Oneşti nu au avut informaţii clare despre răpitor, deşi acesta avea antecedente penale şi transmisese în trecut nenumărate ameninţări. Cât de nepricepuţi sunt cei care cer cetăţenilor să se simtă în siguranţă şi să aibă încredere, dar oferă în realitate primejdie şi spaimă, reiese din următorul detaliu din raport: „Ceea ce s-a transmis de la nivelul IPJ Bacău către IGPR a fost că un bărbat în vârstă de peste 60 de ani, fără antecedente penale şi fără probleme psihice, ameninţă 2 persoane”. Or, cel mai recent dosar penal pentru fapte comise cu violenţă de bărbatul respectiv datează chiar de anul acesta. Şi, asta, într-un oraş cu o populaţie oficială de 40.000 de locuitori, în care momentele critice sunt mai degrabă situaţii excepţionale despre care ştie tot târgul, cu atât mai mult poliţia care le instrumentează.

Oamenii aceia, din teren, trimişi să rezolve cazul vieţii lor, nu au înţeles prea multe din ce aveau de făcut. Ştiau în ce pericol se aflau ostaticii şi aveau toate indiciile necesare pentru o intervenţie în forţă, aflăm din acelaşi raport al IGPR. 

Incompetenţă nu a fost doar la locul misiunii ci pe întreaga orizontală a instituţiilor de siguranţă publică: agresorul din Oneşti şi-a transmis la 112 revendicările, doar că acestea nu au ajuns la omul care trebuia să exploateze orice amănunt care ar fi putut salva vieţile victimelor, la negociator.

O instituţie imposibil de reformat

Drept pedeapsă pentru modul în care i-au acţionat subordonaţii, lui Vasile Oprişan i s-a luat jucăria: nu mai este şef peste ai săi, în Bacău. A fost mutat la Bucureşti, la Inspectoratul General al Poliţiei. Gradul de general îi asigură ocuparea unei funcţii călduţe, indiferent de greşelile profesionale comise. Adjunctul lui a fost trimis înapoi la postul de unde fusese delegat la poliţia judeţeană Bacău - e iarăşi doar şef al poliţiei municipiului Bacău.

Nu lipseşte aproape nimic din episodul tragic petrecut cu nici doi ani în urmă la Caracal. Oprişan însuşi, comandantul marelui eşec de la Oneşti, este doar un brav soldat al sinistrei oştiri naţionale falocrate - în aprilie 2019, omul în uniformă spunea că femeile care primesc o palmă de la soţi exagerează când sună la 112 noaptea; că nu ar trebui să îi deranjeze pe poliţişti pentru atâta lucru, ci ar putea aştepta până a doua zi. 

În Ministerul de Interne nu s-a schimbat, de o bună vreme, decât conducerea politică. Au plecat aroganţa şi ticăloşia lui Carmen Dan, pentru a face loc trufiei, gecii de piele şi ochelarilor Top Gun ai lui Marcel Vela şi, acum, lui Lucian Bode cel degrabă permutator de cadre, pe care le retrogradează prin promovare în aerul rarefiat al conducerii poliţiei române. În dosul acestor triste figuri a rămas neclintită încrengătura de grade şi influenţe, dispozitiv de pază al unei caste pline de privilegii.

Deloc surprinzător, de vreme ce totul porneşte de la chiar fabrica de înalţi ofiţeri, Academia Alexandru Ioan Cuza, unde, să nu uităm, camarila plagiatorilor, mulţi dintre ei semianalfabeţi, pusese la cale o vastă operaţiune de intimidare a jurnalistei Emilia Şercan, pe care au ameninţat-o cu moartea pentru că a dat în vileag furtul intelectual pe care se bazează mai toate carierele de top din poliţie. Deloc surprinzător, câtă vreme toate palierele Ministerului de Interne sunt o sursă nesecată de condamnări penale - pentru tortură, proxenetism, agresiuni sexuale, contrabandă, cămătărie, trafic de influenţă, şpagă, favorizarea infractorului, abuz, violenţe, răpiri sau sechestrări de persoane. Deloc surprinzător, din moment ce liderii sindicatelor din poliţie sunt şantajişti sau marionete politice. 

Dar cum să se şi schimbe ceva, cât timp, de la căderea regimului ceauşist, singurul lucru reformat la miliţia sistemului totalitar a fost numele instituţiei.

Cristian Ştefănescu - Deutsche Welle