Eveniment

articolul anterior articolul urmator

Poliţia Română: Aproape toate accidentele din România în care sunt implicate maşinile cu volan pe dreapta, produse din vina şoferilor

17
9 Jul 2020 15:33:22
Autor: Ionuţ Mureşan
O maşină Dacia cu volanul pe partea dreaptă Imagine: Adevărul
O maşină Dacia cu volanul pe partea dreaptă Imagine: Adevărul

Din 25 de accidente rutiere produse în prima jumătate a anului şi în care au fost implicate autoturisme cu volan pe partea dreaptă 24 au fost din vina conducătorilor acestor vehicule, informează, joi, Poliţia Română.

   Potrivit IGPR, acest tip de autovehicul asigură o vizibilitate redusă în cazul depăşirilor, şoferul trebuind să pătrundă pe contrasens mai mult decât ar fi nevoie în cazul maşinilor cu volanul pe partea stângă, transmite Agerpres.
 
„De cele mai multe ori, accidentele rutiere în care sunt implicate autovehicule cu postul de conducere pe partea dreaptă sunt produse din vina şoferilor acestora, pe fondul unei depăşiri neregulamentare. Acest tip de autovehicul asigură o vizibilitate redusă faţă de traficul din sens opus, motiv pentru care conducătorul auto, pentru a depăşi sau a efectua o altă manevră prin care îşi schimbă direcţia de deplasare, este nevoit să pătrundă pe celălalt sens de deplasare mai mult decât ar fi nevoie ca în cazul autovehiculelor cu postul de conducere pe partea stângă”, arată Poliţia Română.
 
Totodată, arată sursa citată, situaţia devine şi mai riscantă pe timp de noapte sau în condiţii meteo nefavorabile - ceaţă, ploaie, ninsoare.
 

Ce arată datele statistice

 
„În primele şase luni ale acestui an s-au produs 25 de accidente rutiere grave cu implicarea autovehiculelor cu post de conducere pe partea dreaptă, soldate cu decesul a 16 persoane şi rănirea gravă a altor 24. În 24 dintre cele 25 de accidente, vina a aparţinut şoferilor acestor autovehicule”, se menţionează în comunicat.
 
Anul trecut, precizează poliţiştii, conducătorii de autovehicule cu post de conducere pe partea dreaptă au fost implicaţi în 90 de accidente rutiere grave, soldate cu decesul a 35 de persoane şi 88 rănite grav. În cazul a 77 de accidente, vina a aparţinut conducătorilor acestor autovehicule, evenimente în urma cărora 32 de persoane şi-au pierdut viaţa şi 77 au suferit leziuni grave.
 
În anul 2018, conducătorii de autovehicule cu post de conducere pe partea dreaptă au fost implicaţi în 102 accidente rutiere grave, soldate cu decesul a 28 de persoane şi 106 rănite grav.
 
Poliţia Română informează că, prin Direcţia Rutieră, a transmis o solicitare Regiei Autonome - Registrul Auto Român, prin care s-a propus ca aceste autovehicule să fie omologate numai după mutarea postului de conducere pe partea stângă şi asigurarea celorlalte norme tehnice de admitere în circulaţie, care ar decurge în urma modificărilor.
 
Registrul Auto Român a precizat că, în conformitate cu prevederile directivei 2007/46/CE referitoare la omologarea vehiculelor rutiere şi a principiilor privind libera circulaţie a mărfurilor în cadrul Uniunii Europene, statele membre nu pot interzice înmatricularea vehiculelor care au fost omologate comunitar de un alt stat membru.
 
"La nivelul RAR, normele tehnice specifice impuse pentru aceste autovehicule se referă numai la echiparea cu faruri care emit un fascicul luminos asimetric, orientat spre partea dreaptă a drumului şi, în cazul în care aceste autovehicule sunt echipate cu o singură lampă de ceaţă spate, la amplasarea lămpii respective pe partea stângă a autovehiculului", se mai precizează în comunicat.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

17 Comentarii

Radu Alexe
9.07.2020, 15:48:54

Dar in 2021 , dupa Brexit , va fi interzis volanul pe dreapta ! Problema e ca cocalarii si etnicii ca cei din Tandarei umbla cu permise false , sau luate pe spaga cu complicitatea unor politisti , si ca sunt pur si simplu analfabeti , adevarati criminali care zburda pe sosele .

+5 (5 voturi)
IonIon Codreanu
9.07.2020, 16:51:05

Din nefericire, Poliția noastră este doar cu numele ca și cea din Occident! Polițiștii sunt proști și corupți în majoritate, adevărați milițieni, nu oameni în slujba comunității! Așa se face că ei nu vizează cocălarii cu bani care poluează drumurile, ci nefericiții care chiar greșesc uneori, că NIMENI nu poate conduce fără să mai facă și o greșeală, pe care să o regrete și pe care nu o va repeta, conștient de consecințe pentru el și ceilalți din trafic. La volan TREBUIE mai mult ca oriunde ca TOȚI să fim egali, indiferent de portofel, funcție, mașină! Așa trebuie să judece polițiștii! Și în scurt timp, cei care nu-l merită și-ar pierde definitiv permisul.

+1 (1 vot)
defu gabi
9.07.2020, 17:30:53

Radu Alexe Cu brexitul am inteles... Dar Irlanda nu iese din UE... Si Irlanda e cu "covrigul" in dreapta... Cum interzicem?! Actualmente n-am vehicul "dreptaci" dar am mers cu asa ceva bine-merci, in siguranta... Atata tot ca eu nu conduc neglijent, in dispret fata de regulile de circulatie... Poti sa ai volanul si in portbagaj, daca esti constient de limitarile respective, poti conduce in siguranta... Pun pariu ca astia se angajeaza in depasiri la plezneala, fara sa vada nimic - o atitudine idioata oriunde ar fi volanul... Un vehicul "dreptaci" te obliga sa conduci mai potolit in materie de depasiri, ele putand fi totusi efectuate fara riscuri pe destule portiuni de drum care favorizeaza vizibilitatea si in partea dreapta...

-1 (1 vot)
Mesterul Ardelean
9.07.2020, 16:45:50

Aceasta este concluzia Politiei Romane dupa atata si atatia ani cand noi, toti, a trebuit sa ne ferim pe drumuri de aceste masini care pareau ca vor sa te loveasca pentru ca nu asigurau vizibilitate soferului? Bai, tablagiilor, daca un avion vine la autorizare voi credeti ca primeste aprobarea de zbor daca pilotul are scaunul in toaleta din spatele cockpit-ului?! Cat v-a luat sa ganditi ca, totusi, s-ar putea sa fie o problema? Si ne mai miram ca ne beleste coronavirusul de vii?!?!?!

VARU
9.07.2020, 17:00:00

Problema volanului pe dreapta trebuia tranșata de la inceput prin neomologarea acestora . Am ajuns să circulam alaturi de o mulțime de cocalari analfabeți, permise false , șoferi proști grămadă si in plus și volan pe dreapta , dar la noi merge și așa...

+2 (2 voturi)

Vezi toate comentariile (17)