Poliţiştii interlopi: torturile şi umilinţele aplicate unor oameni care au avut curajul să le reproşeze că nu poartă mască

0
Publicat:
Ultima actualizare:
politisti

Opt agenţi de Poliţie din Bucureşti au fost reţinuţi, iar unul este cercetat sub control judiciar, după ce au torturat doi bărbaţi care i-au atenţionat că nu poartă mască în timp ce patrulau. Sociologii subliniază că astfel de oameni ajung să lucreze în Poliţie când numirile în funcţiile de conducere din sistem se fac pe criterii politice

Mai mulţi poliţiştii de la Secţia 16 sunt acuzaţi că în septembrie anul trecut au torturat prin metode miliţieneşti doi bărbaţi care le-au atras atenţia că nu poartă măştile de protecţie în timp se se aflau în patrulare. 

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus, miercuri, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de 9 inculpaţi, agenţi de poliţie din cadrul Secţiei 16 Poliţie – Biroul de Ordine Publică din Capitală, pentru infracţiunile de lipsire de libertate în mod ilegal, tortură, respectiv complicitate la tortură. Practic, opt dintre agenţi au fost reţinuţi, iar unul este cercetat sub control judiciar. 

Aceştia sunt acuzaţi că pe 1 septembrie, în jurul orei 1.45, au luat cu forţa de pe stradă doi bărbaţi care au îndrăznit să îi întrebe de ce nu poartă măşti de protecţie în contextul pandemiei de COVID-19. Cei nouă poliţişti făceau parte dintr-un filtru organizat în zona străzii Calea Şerban Vodă din Bucureşti, care avea ca principal scop tocmai sancţionarea celor care nu respectă regulile anti-COVID.

Ce a urmat este de domeniul incredibilului. Şapte dintre poliţişti, folosindu-se de armamentul din dotare, au încătuşat una dintre persoane şi au transportat-o pe un teren viran situat la periferia Capitalei, în sectorul 4, „unde 5 dintre aceştia au exercitat pentru aproximativ 30 de minute violenţe fizice asupra victimei, aplicându-i lovituri repetate cu corpuri contondente în zona superioară a corpului, a capului, a membrelor superioare şi inferioare, dar şi în zona degetelor mâinilor şi a tălpilor”, potrivit procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Tratamente degradante

Practic, cei şapte poliţişti au folosit, între altele, o veche metodă miliţienească de a bate victima cu bastonul la palme şi tălpi. Loviturile sunt extrem de dureroase, dar nu lasă vânătăi sau alte urme. 

Totodată, procurorii mai susţin că unul dintre poliţişti a supus persoana vătămată unor tratamente degradante. Mai exact, agentul a urinat pe bărbatul snopit în bătaie. 

În paralel, alţi doi poliţişti l-au încătuşat pe celălalt bărbat, l-au urcat în autospecială şi l-au transportat în zona Zeţari din Bucureşti, sectorul 5, unde l-au descătuşat şi abandonat pe o stradă întunecată. Este vorba de o zonă mai mult decât rău famată din Cartierul Ferentari. Cel mai probabil, poliţiştii îşi doreau ca bărbatul să fie luat „la întrebări” de localnici. 

Plângerea împotriva poliţiştilor a fost depusă chiar a doua zi, dar abia acum au ajuns să se pună în practică şi unele măsuri preventive, adică reţinerea a opt dintre poliţişti. Ministrul de Interne, Lucian Bode, a explicat cum a decurs această anchetă. „Au urmat toate procedurile legale, a fost deschis un dosar in rem, iar decizia de ieri (miercuri - n.red.), de a-i reţine pe opt din cei nouă suspecţi, având în vedere acuzaţiile care li se aduc, este, din punctul meu de vedere, una corectă. Este inadmisibil să ai un astfel de comportament, tu, care îmbraci uniforma de poliţist”, a subliniat ministrul de Interne.

Comportament de tip interlop

Sociologul Mircea Kivu susţine că un astfel de caz demonstrează că selecţia personalului din Poliţie este una relativă şi că, la nivelul unor secţii, agenţii se comportă ca făcând parte dintr-un grup infracţional organizat. „Când afli că avem poliţişti care sunt capabili de asemenea fapte te întrebi, pe bună dreptate, cum au trecut examenul psihologic, pentru că avem de-a face cu un comportament inacceptabil pentru un poliţist, un om care, cel puţin teoretic, este în slujba cetăţenilor. În plus, la nivel de secţii de poliţie există un soi de norme interne de comportament de tip interlop. Se acoperă unii pe alţii şi respectă codul de conduită pentru că altfel riscă să fie excluşi din comunitate. Acest comporament de pedepsire, de umilire a unor cetăţeni care le-au reproşat pe bună dreptate că nu poartă mască de protecţie tocmai în timpul serviciului nu constituie simple acte de indisciplină, ci sunt manifestările unui cod de conduită, ale unui sistem de lucru, instituit în respectiva Secţie 16, probabil. Avem nouă indivizi care s-au purtat la fel. Deci, nu vorbim de deprofesionalizare, ci de adoptarea unui comportament de tip interlop”, a precizat expertul. 

Numirile politice fac legea

La rândul lui, socilogul Alfred Bulai consideră că există o masivă deprofesionalizare în rândul Poliţiei Române, care este favorizată şi de sistem. „Astfel de oameni care se poartă abuziv ar trebui ca, prin lege, să poată fi daţi afară fără drept de pensie. Aşa cum este în străinătate. Acest comportament este favorizat şi de faptul că factorii de decizie sunt numiţi şi lucrează pe criterii politice.

Astfel de oameni care se poartă abuziv ar trebui ca, prin lege, să poată fi daţi afară fără drept de pensie. Alfred Bulai sociolog

Calificarea nu prea are un cuvânt de spus în aceste numiri. Cel numit pe criterii politice numeşte, la rândul lui, după acelaşi model sau pe cumetrii, oamenii din subordine, şi uite aşa avem o cloacă în adevăratul sens al cuvântului, care numai după norme de profesionalism nu funcţionează. Drept urmare, apar abuzurile, apar ilegalităţile”, a conchis expertul.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite