Poliţiştii recesiunii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Subofiţerii Alexandra Dobre şi Florin Calen spun că au ales meseria de poliţist din pasiune
Subofiţerii Alexandra Dobre şi Florin Calen spun că au ales meseria de poliţist din pasiune

După două amânări şi şase luni de suferinţă, absolvenţii şcolilor de ofiţeri şi subofiţeri de poliţie, promoţia mai 2009, au primit, în sfârşit, posturi. Încadrările noilor poliţişti au început la 1 decembrie, dar angajarea a debutat cu liberele fără plată. Ultimul contingent are 1.000 de poliţişti şi 150 de poliţişti de frontieră.

Cei 1.150 de absolvenţi ai Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza" din Bucureşti, ai Academiei Navale, ai Academiei Tehnice Militare şi ai şcolilor de agenţi de poliţie din Câmpina, Cluj şi Oradea au intrat, de câteva zile, în rândurile angajaţilor Ministerului de Interne.

Şase luni la limita subzistenţei

Subofiţerii au terminat studiile spre sfârşitul lunii mai. Dar pentru că, din lipsă de fonduri, nu puteau fi angajaţi, au susţinut doar o parte din examene, apoi au intrat în practică, cu promisiunea de angajare în luna septembrie. Dar şi în toamnă au fost amânaţi, aşa că statutul de elev s-a prelungit până la 1 decembrie.

La sfârşitul lunii noiembrie au susţinut ultimele examene. În tot acest timp, ei au supravieţuit cu doar 40 de lei lunar, sume ce au reprezentat soldele de elev. Mai avantajaţi au fost absolvenţii facultăţilor Academiei de Poliţie. Ei au avut statut de student şi au beneficiat de aproximativ 100 de lei pe lună.

Cu toate greutăţile pe care le-au întâmpinat, absolvenţii din acest an sunt, potrivit comisarului şef Mihai Pruteanu, directorul adjunct al Direcţiei de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului General de Poliţie, „cel mai bine pregătită promoţie de poliţişti de ordine publică din ultimii ani. La probele practice au prezentat abilităţi pe care le au angajaţii experimentaţi".

„În Poliţie nu-i ca-n filme"

Alexandra Dobre (24 de ani)din Piteşti a absolvit Şcoala de agenţi de poliţie „Vasile Lascăr" din Câmpina şi a fost repartizată la Secţia 6 Poliţie din Bucureşti. Şi-a dorit încă din copilărie să se facă poliţist pentru că „deşi pare un stereotip banal, vreau să îi prind pe infractori". La prima vedere, Alexandra este o tânără ca oricare alta, care visează la un viitor luminos şi la o lume mai bună, dar nu este aşa.

Ea chiar ştie la ce să se aştepte de la meseria pe care o urmează. „Nu am crezut nicio clipă că este uşor, că este ca-n filme, cum, poate, cred mulţi dintre tinerii care vor să fie poliţişti. Sunt agent de Ordine Publică şi sunt sigură că mă voi confrunta cu tot felul de situaţii dificile, dar cred că le voi face faţă, pentru că suntem pregătiţi pentru orice", a spus poliţista.

„Mi-a plăcut uniforma"

Colegul Alexandrei, agentul Florin Calen (21 de ani) din Ploieşti, a fost angajat tot la Secţia 6. El spune că a ales să fie poliţist pentru că l-a atras ideea de a avea un serviciu stabil, dar şi pentru că l-a atras uniforma.

„Cel puţin până în acest an, era o meserie stabilă. Dar mai mult decât atât, mi-a plăcut uniforma verişorului meu. După ce a intrat el în poliţie, am ştiut că asta vreau să fac şi eu. Ştiam că nu este uşor, dar în meseria asta nicio zi nu seamănă cu cealaltă. O dată ai parte de succes, altă dată nu, dar nu trebuie să renunţi", a spus Florin.

„Microbul" poliţiei, din familie

Genoveva Galan , de 23 de ani, din Bucureşti, a absolvit, anul acesta, Academia de Poliţie cu media 9,72, având gradul de subinspector. Face parte dintr-o familie de poliţişti, tatăl ei lucrând în Poliţia Naţională, iar fratele la Poliţia de Frontieră. Ea a alest tot „frontiera", pentru că i-a plăcut mai mult.

Genoveva Galan (foto centru)

„Acum voi fi ofiţer în cadrul departamentului de Combaterea Infracţionalităţii Transfrontaliere, iar postul de lucru o să fie la Aeroportul Internaţional Otopeni", a spus tânăra. Genoveva mai are o calitate. Pe lângă excelenta pregătire teoretică şi practică din şcoală, tânăra este campioană balcanică şi europeană la jiu-jitsu. Titlurile au fost obţinute în acest an, în competiţiile din Muntenegru şi Bulgaria.

Specializat în rachete

Subinspectorul inginer Paul Valentin Ciobotaru (23 de ani) din Bucureşti este absolventul Academiei Tehnice Militare, având specializarea Armament rechete şi muniţii. În timpul Summitului NATO desfăşurat la Bucureşti, tânărul a fost ofiţer de legătură, având în grijă unul dintre invitaţii foarte importanţi.

Paul Valentin Ciobotaru

El a fost încadrat ca ofiţer la Serviciul Administrativ Tehnic din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră. Valentin a vrut să vină la Poliţia de Frontieră pentru că aici are parte de tehnică modernă. „Ştiu ce înseamnă rigoarea de la tatăl meu, care este cadru militar. La terminarea facultăţii am avut de ales între Frontieră şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale. Am venit aici pentru că ştiam că Poliţia de Frontieră este bine dotată tehnic", a spus Valentin Ciobotaru.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite