Poliţistul de la DNA care divulga informaţii SRI despre Liviu Dragnea, condamnat la 8 ani. Fostul secretar de stat Valentin Preda a primit 4 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dan Emil Manolachi, fostul ofiţer de poliţie judiciară din Direcţia Naţională Anticorupţie acuzat de divulgarea de informaţii secrete din anchete în favoarea lui Liviu Dragnea, a fost condamnat, luni, la 8 ani de detenţie. Poliţistul a fost găsit vinovat că a fotografiat o notă secretă emisă de Serviciul Român de Informaţii (SRI), care conţinea informaţii despre societatea Tel Drum. Decizia instanţei este definitivă.

În primă instanţă, fostul ofiţer de poliţie judiciară din DNA fusese condamnat tot la 8 ani de închisoare de către Curtea de Apel Bucureşti, în timp ce fostul secretar de stat din Ministerul Transporturilor Valentin Preda primise şase ani de închisoare.

Dan Emil Manolachi a fost condamant la 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea infractorului, 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire în orice mod, direct sau indirect, de informaţii care nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii, pentru sine sau pentru altul, de foloase necuvenite. 

„În baza art. 33 lit. a raportat la art. 34 alin. 1, lit. b din Codul penal din 1969 contopeşte pedepsele de 4 ani închisoare şi 2 ani închisoare astfel stabilite cu pedeapsa de 7 ani închisoare, aplicată pentru infracţiunea de divulgare a secretului care periclitează siguranţa statului şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare, la care adaugă un spor de 1 an închisoare, urmând ca, în final, inculpatul Manolachi Dan-Emil să execute pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare”, se arată în minuta instanţei.

Dan Emil Manolachi a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie pentru că l-a prevenit pe fostul secretar de stat din Ministerul Transporturilor Valentin Preda, cercetat pentru trafic de influenţă, privind organizarea unui flagrant de către direcţie. 

Comisarul-şef a fotografiat o notă secretă emisă de Serviciul Român de Informaţii (SRI), care conţinea date despre Liviu Dragnea (PSD) şi despre societatea Tel Drum. 

Decizia Curţii de Apel Bucureşti: 8 ani cu executare. 

Manolachi mai este condamnat definitiv într-un alt dosar: 5 ani de închisoare pentru divulgarea de informaţii secrete în cazul unor comisari de la Garda Financiară.

Valentin Răducu Preda, secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor la data faptelor, a fost condamnat la 4 ani de închisoare. Acesta a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru divulgarea secretului care periclitează securitatea naţională, trafic de influenţă şi complicitate la folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii.

Acuzaţiile procurorilor

Potrivit DNA, în 28 noiembrie 2012, Dan Emil Manolachi, în calitate de ofiţer de poliţie judiciară în cadrul DNA, delegat într-un dosar penal să participe la constatarea flagrant de trafic de influenţă, l-a informat pe Valentin Preda să nu se întâlnească cu Tudor Gabriel Bohâlţeanu, inculpat şi el în dosar, care urma să-i dea 50.000 de euro. Manolachi a divulgat astfel acţiunea organizată de instituţia din care făcea parte.

Suma de bani urma să ajungă la Preda prin intermediul Simona Elena Hulubariu, judecată şi ea în dosar. Banii, spun reprezentanţii DNA, reprezentau doar o parte din cei 200.000 de euro ceruţi de Preda de la Andrei Ştefan Caunii, reprezentant al unei societăţi pe acţiuni.

"Suma de 200.000 de euro fusese solicitată de inculpatul Preda Răducu Valentin pentru a interveni, în luna octombrie 2012, pe lângă un martor, în vederea urgentării încheierii unui contract privind extinderea sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare şi control al rovinietei, între CNANDR şi o altă societate comercială", precizează procurorii în actul de sesizare a instanţei.

În contul aceleiaşi sume, în noiembrie 2012, fostul secretar de stat trebuia să intervină, printr-un intermediar, pe lângă aceeaşi persoană pentru ca această companie să facă plata mai multor facturi în valoare de 16.437.061 de lei, emise de firma respectivă, plată efectiv efectuată în data de 27 noiembrie 2012, pentru una dintre ele.

"În acest sens inculpata Cazan Geanina Lavinia, în calitate de şef al cabinetului secretarului de stat, inculpatul Preda Răducu Valentin, la solicitarea acestuia din urmă, în a doua decadă a lunii noiembrie 2012, în mai multe rânduri, l-a chemat pe unul dintre martori la cabinetul inculpatului anterior amintit, cerându-i să facă plata facturilor emise", precizează anchetatorii.

Pentru a disimula suma de 200.000 de euro, care urma să ajungă la Valentin Preda, Octavia Mihaela Vasile, în calitate de reprezentant al firmei lui Caunii, a falsificat un document, în care a atestat date nereale cu privire la ziua întocmirii, precum şi operaţiunile cuprinse în conţinutul acestora, în sensul că serviciile nu au fost prestate. Documentul a fost semnat şi de administratorul altei firme, respectiv de Cătălin Radu, tocmai pentru a se pierde urma banilor.

"Inculpata a beneficiat de sprijinul inculpatului Irofte Marius, angajat al aceleaşi firme, care a întocmit certificatul de acceptanţă parţială datat 2 iulie 2012, înscris în care a certificat date nereale cu privire la recepţionarea unor servicii de către societatea în care îşi desfăşura activitatea. Sumele de bani au tranzitat firma administrată de Radu Cătălin, care a acceptat acest lucru. Mai mult, a făcut demersuri ca în data de 28 noiembrie 2012, să aibă disponibil în conturile sale suma de 50.000 de euro în vederea remiterii inculpatului Preda Răducu Valentin, ca primă tranşă din suma de 200.000 de euro, pretinsă pentru intervenţiile sale", potrivit procurorilor DNA.

A fotografiat documentele SRI

În plus, spun anchetatorii, fostul ofiţer al DNA Dan Emil Manolachi a fotografiat documente ce conţineau informaţii secrete de stat – nivel strict secret şi le-a pus la dispoziţia inculpatului Preda, care intenţiona să le trimită unei persoane, vizată de cercetările din acel dosar penal.

Pentru aceste "servicii" fostul secretar de stat în Ministerul Transporturilor urma să-l ajute pe Manolachi să-şi angajeze o rudă, în cadrul Serviciului Judeţean Constanţa- Arhivele Naţionale şi să-l ajute să obţină o funcţie de conducere în cadrul IPJ Constanţa.

"De asemenea, inculpatul, în calitate de ofiţer de poliţie judiciară, a primit suma de 40.000 de lei, de la un martor denunţător, pentru a efectua acte premergătoare, potrivit delegării primite, într-un dosar penal, astfel încât să obţină o soluţie favorabilă martorului respectiv", arată Direcţia Naţională Anticorupţie.

Ce era în notele SRI

Potrivit rechizitoriului DNA, este vorba de un document clasificat secret de stat, emis de SRI, înregistrat sub nr. 0012176, din data de 25.01.2013, având nivelul strict secret. Documentul era o completare a altor astfel de înscrisuri strict secrete. „În partea introductivă a notei se face referire la SC Tel Drum SA, entitate apropriată martorului Dragnea Liviu Nicolae, beneficiar de avantaje financiare, urmare a unor activităţi frauduloase”, se arată în rechizitoriul DNA.

Ancheta în dosarul 67/P/2012, deschis în baza acestor sesizări ale SRI, mai viza un important personaj din Primăria Alexandria. Era vorba de modul de încredinţare a unor lucrări aferente investiţiei „Reabilitare cartier de locuinţe în zona blocurilor 2000”. Funcţionarii ar fi favorizat Tel Drum.

Ancheta privea şi lucrarea „Reabilitarea ştrand Vedea, municipiul Alexandria”. „Astfel, contractul anterior amintit a fost atribuit în mod formal unei societăţi comerciale, pentru suma de 4.815.267 lei fără TVA, însă, în realitate, lucrările au fost efectuate cu personal/utilaje tot de la Tel Drum, au arătat procurorii DNA.

Cât timp i-a luat „cârtiţei“ din DNA să fotografieze informările SRI privind firma Tel Drum

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite