Potlogării cu distincţii internaţionale cumpărate. Cum a fost păcălit Iohannis să decoreze un medic şpăgar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce luni preşedintele Klaus Iohannis a decorat un medic cercetat pentru luare de mită, Administraţia Prezidenţială a mai comis-o o dată. Distincţiile străine primite de Spitalul de Copii „Grigore Alexandrescu“, care au justificat decorarea de la Cotroceni, sunt susceptibile să fi fost cumpărate.

Preşedintele Klaus Iohannis l-a decorat, luni, cu ordinul „Meritul sanitar” în grad de Cavaler, pe medicul Florin Rusu, şeful Secţiei Clinice Anestezie şi Terapie Intensivă de la Spitalul „Grigore Alexandrescu”. Ceea ce nu aflase nimeni din stafful preşedintelui era faptul că Florin Rusu este cercetat de procurori pentru luare de mită, încă din 2013, după ce a fost prins în flagrant delict. Dosarul său urmează să ajungă în instanţă peste doar câteva zile.

Contactată de „Adevărul”, Dana Bârsan, consilier de stat şi şefă a Biroului de presă de la Cotroceni, a replicat că decorarea nu ţine cont de cazierul judiciar al persoanei, ci de meritele profesionale ale acesteia. „Unul dintre principiile care stau la baza conferirii unei decoraţii este răsplătirea meritului avut de către cel propus în domeniul său de activitate. Legea nu condiţionează conferirea unei decoraţii de obţinerea şi prezentarea spre analiză a unui cazier judiciar”, precizează Dana Bârsan într-un comunicat.

Preşedinţia a explicat şi cum s-a ajuns la această situaţie. Astfel, temeiul decorării ar fi fost premierea în luna aprilie, la Londra, a Spitalului „Grigore Alexandrescu”, pentru cel mai bun spital regional, şi a managerului unităţii medicale, profesorul Dan Enescu, cu distincţia de „manager al anului”. Distincţiile pentru spital şi pentru manager au fost acordate de organizaţia Europe Bussiness Assembly (EBA), din Marea Britanie.

Industria vanităţii face bani grei

O investigaţie a unor jurnalişti străini, publicată pe site-ul International Medical Travel Journal, a dezvăluit cum Europe Bussiness Assembly vinde „la kilogram” astfel de distincţii. Premii precum cel decernat Spitalului „Grigore Alexandrescu” au fost acordate de EBA la nenumărate alte unităţi medicale, din Libia până în Turkmenistan, pentru sume cuprinse între 5.000 şi 7.000 de lire sterline. 

Ziariştilor li s-a părut ciudat că, ultimii ani, mai multe unităţi medicale necunoscute au primit distincţii din partea EBA. Astfel, arată ancheta, Universitatea de Medicină de Stat din Turkmenistan a primit premiul internaţional pentru „calitate europeană”, distincţie acordată şi Centrului Clinic al Universităţii din Sarajevo (KCUS). Colegiul Medicilor şi Chirurgilor din Pakistan a fost declarat de Comitetul Internaţional Socrates ca fiind „cea mai bună instituţie de studii postuniversitare din lume”. Clinica Al-Afia din Libia a fost desemnată cea mai bună din lume în domeniul asistenţei medicale. La fel ar fi fost distinse şi firme private şi persoane fizice din Bosnia şi Herţegovina şi Serbia.

Jurnaliştii mai arată că Europe Bussiness Assembly te poate ajuta să-ţi treci în curriculum vitae titlul „Cavalerii Ordinului Internaţional al Marelui Maestru La Valette”, acordat celor care „apreciază valorile înalte umane: onoare, loialitate, curaj, generozitate, milă, nobleţe”.

Cât costă premiile

Ziariştii au reuşit să ia legătura cu unii dintre premianţi şi au aflat că distincţiile le-au scos din buzunare bani buni. Astfel, unul dintre participanţii unui eveniment organizat de EBA la Dublin a povestit cum i-a fost oferit un premiu în schimbul a 5.000 de lire.

Un om de afaceri kazah a descris modul în care compania sa a primit o scrisoare de la EBA, în care se menţiona că a fost nominalizată pentru „Premiul Internaţional Socrates”. În scrisoare era prezentat şi un „mercurial”. Astfel, premiul pentru Calitatea Europeană ar costa 3.800 de lire sterline, în timp ce distincţia „Medalia comemorativă a Reginei Victoria” era cotată la 6.200 de lire.

Managerul Forest Research Institute Malaysia, Datuk Dr. Abd Latif Mohmod, a fost ales de EBA „managerul anului”, la fel ca şi profesorul Dan Enescu, pentru „contribuţia sa la ştiinţa mondială”. Ancheta ziaristică a arătat că pachetul oficial al evenimentului a costat 5.400 de lire sterline.

Despre distincţiile primite la Londra de Spitalul „Grigore Alexandrescu”, susceptibile de a fi fost cumpărate, consiliera preşedintelui Iohannis a declarat că „asta nu mai este o problemă a Administraţiei Prezidenţiale”. Rugată să comenteze cum va reacţiona Preşedinţia în lumina noilor informaţii, Dana Bârsan a spus că pentru azi ajunge: „Reacţia Administraţiei Prezidenţiale pentru astăzi (n.r. marţi) este cea pe care aţi primit-o deja. În acest moment, Departamentul de Comunicare Publică nu vă mai poate furniza alte informaţii. Vedem pe parcurs...”.

„Adevărul” a încercat în mod repetat să ia legătura cu managerul de la „Grigore Alexandrescu”, dr. Dan Enescu, pentru a comenta suspiciunile ce planează asupra premiilor care i-au fost decernate la Londra, dar acesta nu a răspuns la telefon.

Florin Rusu, prins cu şpaga în plicuri

Anestezistul Florin Rusu a fost reţinut în mai 2013 pentru luare de mită, alături de chirurgul ortoped Ştefan Oszvath, medic în aceeaşi unitate sanitară. Cei doi au fost prinşi în flagrant delict de procurori când primeau bani de la familiile unor copii care aveau nevoie de operaţie.
În momentul în care a fost reţinut, asupra medicului Florin Rusu s-a găsit suma de 3.050 de lei, bani pe care nu i-a putut explica. „Florin Rusu avea banii în mai multe plicuri pe care erau menţionate numele persoanelor de la care îi primise. Unele dintre bancnote erau rulate şi prinse cu un elastic”, au arătat la vremea respectivă anchetatorii.

Conform procurorilor, ancheta a pornit după ce părinţii unui adolescent de 16 ani au depus un denunţ la Parchetul Tribunalului Bucureşti, în care arătau că li s-a pretins suma de 600 de lei pentru ca fiul lor să fie operat. Banii au fost ceruţi de chirurgul Ştefan Oszvath, care le-a explicat la vremea respectivă că alţi 200 de lei trebuie să meargă către medicul anestezist Florin Rusu.
Anchetatorii au arătat că banii trebuiau puşi în plicuri separate, pentru a le putea da mai uşor fiecărui cadru medical în parte.

„Nu ştiu nimic“

Managerul spitalului „Grigore Alexandrescu”, Dan Enescu, i-a luat apărarea colegului său, afirmând că acesta nu ştia că este urmărit penal. „Şeful secţiei ATI, Florin Rusu, nu are nicio ordonanţă de trimitere în judecată. Spitalul „Grigore Alexandrescu“ nu a primit niciun astfel de document. Dacă ar fi fost o astfel de ordonanţă, el nu ar mai fi putut să rămână şef de secţie”, a declarat Dan Enescu.

Acesta a precizat că Florin Rusu nu a primit până în prezent un document privind o posibilă urmărire penală. Declaraţia managerului este neverosimilă, procedura penală obligându-i pe procurori să-i informeze pe inculpaţi asupra punerii în mişcare a acţiunii penale.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite