Poveşti cu achiziţii din bani publici

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nu se poate să nu te revolte, dar şi să nu îţi provoace un imens sentiment de lehamite parcurgerea listei de cumpărături pe care a comandat-o din bani publici numitul Oprea Gabriel.

Generalul cu patru stele dobândite numai el şi, în parte, Traian Băsescu ştiu cum, conducător en gros de doctorate plagiate, după ce el însuşi şi-a plagiat propria teză de doctorat. Devenit profesor universitar la apelul de seară. Cam tot la felul de obscur, dacă nu cumva chiar şi ocult precum a dobândit gradul de locotent-colonel al Armatei Române Robert Turcescu. Un grad pe care tot el, numitul Oprea Gabriel, i l-a făcut cadou cum a făcut şi altele mai tuturor servilor regimului Băsescu. De care apoi s-a despărţit aşa cum fuge Dracul de tămâie. Atâta doar că Dracul are principii, iar el, ba.

E fostul prim-viceprim-ministru ce nu suporta, pe vremea când avea în mână şi pâinea şi cuţitul, să nu i se pronunţe titlul, gradul şi funcţia în înşiruire completă. Mai ales în timpul minutelor televizate când se făcea a comanda tot felul de celule de criză şi comandamente pentru situaţii de urgenţă a căror eficienţă s-a dovedit de multe ori egală cu zero. E fostul lider al unui partid de doi bani care, vara trecută, în august, nutrea ambiţia să numere foarte curând vreo 500.000 de membri. Din care, acum, zilnic dezertează buluc cei ce nu au făcut-o încă. E generalul închipuit care, tot vara trecută, părea soluţia miraculoasă pentru menţinerea la guvernare a coaliţiei UNPR-PSD-ALDE. „Sacrificatul”, „patriotul” pe care îl omagia ca pe un nou Ceauşescu ba la Antene, ba la Ghiţă tv jurnalistul panglicar Bogdan Chirieac. E generalul Izmană care a aruncat în derizoriu sintagma interes naţional. Individul care ba voia, ba nu se lăsa să preia conducerea guvernului atunci când un alt politician de mare ispravă, pe nume Ponta Victor Viorel, a cam uitat cu săptămânile să mai dea pe la Palatul Victoria. Umflatul în pene ce nu putea merge acasă seara de la serviciu fără coloană oficială. Pretenţie abuzivă care l-a costat viaţa pe un tânăr poliţist.

Numitul Oprea Gabriel nu doar că şi-a cumpărat din bani publici şi în folos personal un Audi A8, maşină de super-lux pentru care s-au plătit 84 000 de euro. La care spune acum, cu nepotolită neruşinare, că i-ar fi dat dreptul legea. Ci a mai dat frâu liber Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă să achiziţioneze de toate pentru el şi apropiaţii săi. De la telefoane super-performante de tipul iPhone 6 la nenumărate sticle de băuturi fine - că doar n-o bea generalul de carton, parcă importat dintr-o dictatură sud-americană, Cico şi Bem-Bem.

Unde mai pui că procurorii care cercetează cazul au mai găsit prin acte şi bizarul înscris din care rezultă că o femeie-informator ar fi fost recompensată cu o pereche de pantofi bărbăteşti numărul 46. Şi cum piciorul mare cu cheltuială se ţine, pentru recompensa cu pricina s-au plătit 500 de lei.

Te şi amuză, îţi şi vine să îţi iei lumea în cap şi să te întrebi ce fel de ţară mai e România atunci când citeşti şi afli cum şi-a permis să cheltuiască banul public un individ care, până mai ieri, credea că lui i se cuvine orice. Şi o făcea într-un stil de parvenit scârbavnic ce nu poate decât stârni invidia bătrânilor nacealnici comunişti din vremea magazinelor cu circuit închis, devenite marcă înregistrată a regimului lui Nicolae Ceauşescu.

Numai că, din păcate, generalul potlogar Gabriel Oprea nu a fost singurul înalt oficial guvernamental care a profitat de funcţie spre a-şi potoli din bani publici nemernicele-i pofte. El e doar o verigă din lanţul trofic al parveniţilor ce cred că de vreme ce l-au prins pe Dumnezeu de un picior, au dreptul să cheltuiască cum şi cât vor spre a-şi face poftele hulpave.

Îi stă prin apropiere, chiar dacă faptele i-au devenit azi prematură amintire, fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu. Astăzi ascuns prin buncărul perfect etanş al SIE. Un cetăţean ale cărui pofte extravagante şi achiziţii la fel de ciudate, de la vita de Kobe la unguente de lux, nu au fost niciodată investigate până la cap, vremelnicul premier de sacrificiu din vremea lui Traian Băsescu scăpând uşor cu afirmaţia că nu e vorba decât despre scorneli de la Antena 3 citire.

Poate că n-ar fi rău ca cei ce foarte bine fac că se ocupă de matrapazlâcurile generalului-potlogar să lămurească şi povestea ungureană de acum patru ani. Fie şi numai că şi pentru directorul SIE e valabil articolul 16 din Constituţia României. Cel ce ne încredinţează că în România nimeni nu ar mai fi încă mai presus de lege.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite