Preotul Pomohaci, eroul de-a-ndoaselea

Preotul-artist Cristian Pomohaci

Să mai zică cineva că România nu este o ţară cu fundul în sus. O ţară în care comportamentul  imoral, ipocrit şi promiscuu în loc să fie pus la zid, devine model social.

Povestea preotului-artist Cristian Pomohaci este elocventă pentru a înţelege în ce ceaţă, extrem de deasă, trăieşte societatea tradiţională românească, mai precis, lumea satului. Invitat să cânte într-o localitate maramureşeană, unde familia tradiţională stă bine înfiptă în glia patriei, Pomohaci a fost primit ca un adevărat erou. Însoţit de gărzi de corp, preotul-artist iubitor de oameni, în special, se pare, de adolescenţi sub 18 de ani, a fost ovaţionat la scenă deschisă de public şi de autorităţi. L-au asaltat cu bani, cu dedicaţii fără număr, i-au dat flori şi i-au pupat mâinile.

Înregistrat în timp ce făcea avansuri sexuale unui tânăr de 17 ani, preotul Pomohaci a devenit un simbol al enoriaşului ortodox român. Peste 1.700 de credincioşi au semnat o petiţie în favoarea preotului care a fost suspendat de la dreptul de a oficia slujbe şi este anchetat de o comisie a Patriarhiei. În scrisoarea lor, enoriaşii lui Pomohaci afirmă răspicat: „Mai-marii noştri nu sunt nici ei poleiţi în aurul luminii“. Şi au dreptate! Unul dintre mai-marii bisericii, Corneliu Bârlădeanu, episcopul Huşilor, nu este un exemplu de morală creştină şi poate mai sunt şi alţii.

Dar problema reală nu este orientarea sexuală a celor doi, cu toate că în cazul Pomohaci avem de-a face şi cu o posibilă infracţiune de corupere de minori, ci putregaiul moral care a atins vena naţiunii.

Pentru românul tradiţional, un homosexual care are curajul să îşi recunoască orientarea şi luptă pentru drepturile sale cetăţeneşti este un pericol social, un duşman al neamului românesc, un bolnav psihic care ar trebui internat într-un lagăr, în timp ce un preot care face avansuri unui minor de 17 ani merită sprijinit, aplaudat, martirizat. În opinia lor, nu preotul care a făcut avansuri sexuale e vinovat, ci tânărul care l-a ispitit pe slujbaşul Bisericii. Pomohaci nu s-a dovedit imoral, ci doar slab, deoarece a căzut în ispită.

Cazul Pomohaci demonstrează, încă o dată, că pentru românul tradiţional viaţa în promiscuitate, în dedublare, a devenit modul natural de existenţă.

„Să faci ce zice popa, nu ce face popa“ este expresia cea mai des folosită de enoriaşul român atunci când vrea să ascundă imoralitatea celor care poartă sutană. Cu alte cuvinte, popa poate fi şi curvar, şi homosexual (considerat un păcat de moarte de către Biserică), şi beţiv, şi hoţ, dar are harul să ne vorbească despre bine şi rău, despre moral şi imoral, despre păcat şi căinţă...

Cazul Pomohaci demonstrează, încă o dată, că pentru românul tradiţional viaţa în promiscuitate, în dedublare, a devenit modul natural de existenţă: se roagă, dar nu crede; e mândru că e român, dar moare de foame; se plânge că politicienii sunt corupţi, dar îi votează...

Românul tradiţional se declară revoltat când vede la televizor părinţi care îşi violează copiii, bărbaţi care îşi bat nevestele sau oameni care maltratează animalele. În sinea lui, însă, o fată violată are şi ea partea ei de vină, o femeie bătută are o bubă, intelectualii imorali ai satului (preoţi, profesori etc.) sunt protejaţi de ziceri populare de genul „unde-i minte multă, e şi prostie“, iar un primar hoţ e bun pentru că „toţi fură, dar ăsta mai face şi ceva pentru noi“.