PressOne: SRI închide Colegiul Naţional de Informaţii şi îi retrage diploma lui Eugen Teodorovici

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Colegiul Naţional de Informaţii, instituţie de învăţământ care face parte din Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul“ (ANIMV), aflată în subordinea Serviciului Român de Informaţii (SRI), urmează să fie desfiinţat.

Decizia de suspendare a activităţii, care va fi urmată de închiderea Colegiului, a fost generată de ancheta internă pe care conducerea ANIMV a declanşat-o după ce, în octombrie 2017, actualul ministru al Finanţelor, Eugen Orlando Teodorovici, declara că are o diplomă de absolvire a Colegiului fără să fi trecut „nici măcar o dată“ pe acolo. De asemenea, lui Eugen Teodorovici îi va fi retrasă diploma de absolvire a Colegiului, scrie PressOne.

"Este o chestiune de săptămâni", au declarat mai multe surse din SRI.

Într-un răspuns oficial primit de PressOne de la Biroul de Presă al Academiei SRI se precizează că, în acest moment, „activitatea Colegiului Naţional de Informaţii este suspendată“, iar lui Teodorovici îi va fi retrasă diploma de absolvire a Colegiului.

Aceste două decizii, desfiinţarea Colegiului şi retragerea diplomei ministrului Teodorovici, sunt primele semne concrete de reformă în ANIMV pe care le ia noua conducere a SRI.

De altfel, surse din interiorul Serviciului au declarat că Eugen Teodorovici nu este singurul politician care a obţinut o diplomă de absolvire fără să fi trecut vreodată pe la Colegiul SRI, scrie jurnalista Emilia Şercan.

Suspendarea activităţii şi viitoarea decizie de desfiinţare a Colegiului Naţional de Informaţii (CNI) survin unor scandaluri care au zguduit credibilitatea instituţiei, dar şi pe cea a ANIMV, în ansamblu.

Cel mai recent scandal s-a petrecut într-o emisiune a TVR 1 din octombrie 2017, când, provocat de deputatul PMP Robert Turcescu, senatorul PSD Eugen Teodorovici a mărturisit că a obţinut o diplomă de la Colegiul Naţional de Informaţii fără să treacă pe acolo. Ulterior, Eugen Teodorovici a precizat că diploma îi fusese adusă la birou. A doua zi după acea emisiune, ANIMV a anunţat că Teodorovici absolvise Colegiul Naţional de Informaţii în 2013, urmând un curs postuniversitar de 45 de zile dedicat civililor. "Senatul actual al Academiei Naţionale de Informaţii «Mihai Viteazul» s-a autosesizat pentru a verifica condiţiile de absolvire în cazul domnului Teodorovici", se preciza în comunicatul de presă al ANIMV.

Într-un răspuns la o solicitare pe care PressOne a adresat-o Academiei Naţionale de Informaţii după numirea lui Eugen Teodorovici în funcţia de ministru al Finanţelor, se precizează că o comisie de specialitate a verificat respectarea procedurilor prin care acesta a obţinut diploma de absolvire a Colegiului Naţional de Informaţii şi a constatat că Teodorovici a depus cerere şi dosar de înscriere, apoi a fost prezent şi a susţinut colocviul de admitere, a încheiat un contract de studii cu ANIMV şi a plătit taxa de şcolarizare aferentă programului Colegiului. Aceeaşi comisie a descoperit mai multe nereguli referitoare la modul în care Eugen Teodorovici a primit diploma de la Colegiul Naţional de Informaţii. El nu a susţinut evaluările la cele trei discipline obligatorii, nu i-au fost acordate note, nu a dat examenul de certificare a competenţelor şi nu şi-a ridicat personal diploma de absolvire de la sediul ANIMV.

În urma acestor încălcări ale Legii educaţiei, conducerea ANIMV şi cea a Colegiului au decis anularea certificatului de absolvire acordat lui Eugen Orlando Teodorovici.

"Menţionăm că persoanele responsabile de încălcarea procedurilor de evaluare şi acordare a certificatelor de studii din cadrul ANIMV nu mai au niciun fel de relaţie contractuală cu Academia Naţională de Informaţii «Mihai Viteazul» sau cu Serviciul Român de Informaţii", se arată în răspunsul Biroului de Presă al Academiei SRI.

Aceeaşi comisie derulează un proces prin care verifică procedurile de obţinere a diplomelor de către toţi absolvenţii Colegiului, de la înfiinţare până în prezent. "Menţionăm că, pe parcursul verificărilor, activitatea Colegiului Naţional de Informaţii este suspendată", mai precizează Biroul de Presă al Academiei SRI.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite