Prima reacţie a fostului prim-adjunct al SRI Florian Coldea după trecerea în rezervă: „Voi avea, în viitor, libertatea de a vorbi, de a mă exprima public”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
General-locotenent în rezervă, Florian Coldea, consideră că acuzaţiile aduse lui au avut o miză mult mai mare FOTO Mediafax
General-locotenent în rezervă, Florian Coldea, consideră că acuzaţiile aduse lui au avut o miză mult mai mare FOTO Mediafax

Fostul prim-adjunct al Serviciului Român de Informaţii, general-locotenent în rezervă, Florian Coldea, a declarat pentru Agerpres că într-o zi va răspunde public acuzaţiilor care i-au fost aduse. „Criticilor mei, ale căror afirmaţii le-am considerat adesea constructive, le transmit că, lipsit de constrângerile statutului şi uniformei militare, voi avea, în viitor, libertatea de a vorbi, de a mă exprima public”

Florian Coldea, care a demisionat, după ce Sebastian Ghiţă, dat în urmărire internaţională de la începutul anului, a dat publicităţii mai multe înregistrări, în care susţine că a avut o legătura strânsă de prietenie cu generalul SRI, a spus, într-un interviu acordat agerpres, că rezultatele anchetei interne au dezvăluit că a respectat legea.

    

„Rezultatele anchetei au indicat, fără echivoc, faptul că am respectat legea şi normele deontologice specifice, în toate circumstanţele analizate” a spus fostul prim-adjunct al Serviciului Român de Informaţii, general-locotenent în rezervă, Florian Coldea.

Totodată, Coldea a subliniat că miza acuzaţiilor au fost mult mai mare decât de a compromite activitatea lui

„Celor care s-au grăbit să creadă sau să amplifice neadevăruri flagrante difuzate în trecut sau mai recent, până la data de 18 ianuarie 2017, le reiterez faptul că am înţeles miza, iar aceasta este cu mult mai mare şi mai profundă decât compromiterea activităţii mele. Îmi rezerv dreptul de a oferi răspunsuri şi clarificări adecvate, precum şi elemente factuale relevante despre aceste aspecte şi multe altele, la un moment dat”, a declarat fostul general. 

„Dincolo de numele meu, pe care ancheta internă şi adevărul l-au reabilitat, consider că această serie de atacuri şi acuzaţii defăimătoare riscă să afecteze grav spiritul instituţiei şi, implicit, buna funcţionare a acesteia. Din consideraţie şi respect faţă de toată activitatea trecută, faţă de performanţa înregistrată, faţă de statura consolidată a ceea ce reprezintă astăzi SRI în comunitatea euroatlantică de intelligence, faţă de munca şi eforturile colegilor mei, nu am putut îngădui ca acest lucru să continue. Am solicitat Directorului instituţiei eliberarea mea din funcţia de prim-adjunct şi punerea mea la dispoziţia Serviciului şi a nevoilor instituţiei. Trecerea în rezervă nu modifică nimic din determinarea mea de a servi în continuare statul român, de a contribui din rolul meu viitor la prezervarea a tot ceea ce am reuşit să construim în ultimii 12 ani. Criticilor mei, ale căror afirmaţii le-am considerat adesea constructive, le transmit că, lipsit de constrângerile statutului şi uniformei militare, voi avea, în viitor, libertatea de a vorbi, de a mă exprima public, în baza expertizei profesionale acumulate şi cu buna-credinţă care m-a ghidat întotdeauna. Aleg să fac acest lucru pentru a contribui astfel la dezvoltarea culturii de securitate, atât de necesară pentru România şi cetăţenii ei în contextul evoluţiilor mediului securitar, al tranformărilor şi multiplicărilor ameninţărilor hibride, al realităţii cadrului legislativ şi al condiţionărilor tehnologice relevante la nivelul întregii societăţi”, a arătat Florian Coldea.

Prim-adjunctul directorului SRI, generalul Florian Coldea, este de marţi rezervist. 

Citeşte şi: Culisele concedierii generalului Coldea

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite