Primăria Caracal a cumpărat 48 de camere de supraveghere, dar zac în depozit. De ce nu au fost montate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primăaria Caracal
Primăaria Caracal

Crima cumplită din Caracal a scos la iveală că administraţia oraşului din Olt are cumpărate zeci de camere de supraveghere, însă Primăria nu le-a montat pe străzi.

În decembrie 2018, nu mai puţin de 48 de camere video au fost cumpărate, după cum admite primarul PDS Liviu Radu, care spune însă că nu au fost montate din lipsa de bani, scrie publicaţia Ziare.com.

„Camerele au fost cumpărate pe 22 decembrie, cu fonduri de la Consiliul Judeţean, au fost plătite în aprilie, deci am intrat în posesia lor în primăvară, am vrut pe urmă să le amplasăm, dar montajul depăşea limita noastră bugetară. Camerele sunt în depozit la primărie. Au existat în discuţie din 2017, dar nu am găsit bani, costau cam 7 miliarde lei vechi (700.000 RON), e vorba şi de fibră optică, de studiu de fezabilitate etc. Acum suntem în procedura de licitaţie pentru montaj, cam într-o luna şi jumătate se vor monta", a spus primarul oraşului Caracal la Realitatea TV.

Pentru instalarea sistemului, ar mai necesari încă aproximativ 140.000 de lei, potrivit TVR.

Un sistem de monitorizare în Caracal, care să ofere informaţii despre toate maşinile care tranzitează oraşul, a fost cerut inclusiv de SRI şi reprezentanţii bazei NATO de la Deveselu încă din anul 2016, adaugă televiziunea publică.

Fără un sistem de monitorizare al primăriei, singurele imagini cu Gheorghe Dincă au fost surprinse de camere de supraveghere instalate de diverse firme din oraş.

Te-ar putea interesa şi:

VIDEO Gheorghe Dincă, surprins de camerele de supraveghere în ziua în care a ucis-o pe Alexandra

VIDEO Imagini cu Luiza îndreptându-se spre moarte. Ce spun localnicii despre presupusele relaţii între ucigaş şi Poliţie

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite