Eveniment

articolul anterior articolul urmator

Primarii Sectorului 2 au dat milioane la biserici pentru iertarea păcatului că au ignorat creşele şi spitalele

27
5 Oct 2017 06:16:17
Autor: Marian Pavalasc
Mugur Toader a preluat de la Onţanu pasiunea de a investi în biserici şi mănăstiri FOTO: FACEBOOK
Mugur Toader a preluat de la Onţanu pasiunea de a investi în biserici şi mănăstiri FOTO: FACEBOOK

Sectorul 2 are 380 de mii de locuitori, 2 creşe şi 30 de biserici. Şi cu toate astea din anul 2012 şi până astăzi, primarii Sectorului 2, Neculai Onţanu şi Mugur Mihai Toader, au dat aproape şase milioane de euro doar la parohii.

În ultimii patru ani, Primăria Sector 2, cu acordul Consiliul Local, a acordat aproape şase milioane de euro pentru biserici şi mânăstiri aflate pe raza sectorului. Doar în ultima şedinţă de consiliu local, de luni 2 octombrie, la propunerea primarului Mugur-Mihai Toader, cel care a fost ales anul trecut în locul lui Neculai Onţanu, municipalitatea a acordat 1,5 milioane de lei (326.000 de euro) bisericilor din zonă.
 
Conform unui calcul realizat de Adrian Alexandru, consilier local în Sectorul 2 din partea USR, în ultimii cinci ani, municipalitatea a dat peste 27 de milioane de lei pentru parohii. În moneda europeană, este vorba de o sumă de şase milioane de euro. „Nu este în ordine să se dea aşa de mulţi bani spre biserici, în condiţiile în care sunt multe alte domenii unde lipsesc investiţiile”, arată Alexandru.

300.000 de euro pentru pictură şi florile din curte

Revenind la suma alocată săptămâna aceasta, în urma şedinţei de Consiliul Local Sector 2, cei 320.000 de euro au fost împărţiţi între şase biserici şi o mănăstire. 
Biserica „Parc Plumbuita”, situată pe şoseaua Colentina, a primit suma de 293.661 de lei pentru executarea lucrării de pictură în frescă la biserică. Sorin Ilie Cormos, preotul paroh al acestei biserici, a explicat că a cerut bani de la primărie pentru că "parohia este nou înfiinţată, iar credincioşii arondaţi sunt în majoritate pensionari cu posibilităţi financiare limitate, iar parohia nu poate acoperi în totalitate costurile”.
 
A mai primit bani şi Biserica „Sfinţi”, (319.000 de lei pentru lucrările exterioare de restaurare), Biserica „Teiul Doamnei Ghika” (179.148 de lei pentru reamenajarea curţii), Biserica „Iancu Nou Bălăneanu” (21.000 de lei pentru lucrări de pictură), Biserica „Sfânţii Voievozi Gherghiceanu” (216.251 de lei tot pentru lucrări de pictură), Biserica „Oborul Vechi” (192.000 de lei pentru extinderea clădirii). Şi Mânăstirea „Plumbuita”, de pe strada cu acelaşi nume, va încasa 269.500 de lei pentru executarea de lucrări de pictură în frescă la biserica nou construită.

Bani pentru Biserici, acolo unde lipsesc creşe

Adrian Alexandru susţine că din 2012 şi până acum fostul şi actual primar din Sectorul 2 au dat 27,1 milioane de euro pentru biserici. Cele mai mari sume le-au primit bisericile “Sfânţii Voievozi Gherghiceanu” (8 milioane de lei), „Iancu Nou Bălăneanu”  (9,3 milioane de lei) şi  „Parc Plumbuita” (2,4 milioane de lei). 
 
Asta „în condiţiile în care Sectorul 2 are doar două creşe de stat şi în aceasta perioadă nu s-a construit nici măcar o şcoală sau vreun spital”, arată consilierul. Primarul Mugur Toader nu a fost de găsit pentru un punct de vedere cu privire la modul în care foloseşte banii contribuabililor. Însă membrii Comisiei de buget a Consiliului Local Sector 2 susţin că banii pentru lăcaşurile de cult sunt daţi în cadrul unui parteneriat dintre Primăria Sector 2 cu Patriarhia Română, Arhiepiscopia Bucureştiului şi alte instituţii de cult. 
 
 
 
 
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

27 Comentarii

Stan Toma
5.10.2017, 06:34:07

Păi asa fac toti primarii ca sa le fie pe plac pokilor iar aceștia să returneze "parandăratul". Este peste putetea mea de inteledere sa-i consider doar cretini ci pur si silmplu intetesati de banii negrii pe care statul refuză sa-i impoziteze.

+8 (14 voturi)
Val Vali
5.10.2017, 08:47:23

Primarii sunt pragmatici pe termen scurt (o data la 4 ani trec prin alegeri) - batranii voteaza, parintii cu copii nu au timp sau nu sunt interesati sa mearga la vot, copiii nu voteaza. Ar trebui sa fie pe termen lung, sa investeasca in familia aia traditionala (si mult clamata), construind crese, gradinite si scoli pentru generatiile viitoare.

+5 (9 voturi)
Val Vali
5.10.2017, 08:50:25

Si spitalele sunt de interes public, bolile nu se rezolva prin rugaciuni, iar acatistele nu ajuta.

+4 (8 voturi)
Mihaita Sandu
5.10.2017, 09:03:34

O întrebare. Retorica. Biserica putea sau nu sa refuze banii? Din cauza ghertoilor ăștia nesatuli era vorba aia ca "vine popa si...". Cică fac ceva caritate din banii aia. Sigur ca fac. Pentru ei, nu pentru papagalii ce le dau bani. Tara de prosti.

+6 (12 voturi)
Giorgione
5.10.2017, 09:45:41

Poate n-ati observat ca-n Romania coruptia incearca s-ajunga pana la Dumnezeu. Toti nenorocitii incearca sa-L cumpere cu bani dati la biserici si popi care nu mai mai au demult nicio legatura cu cele sfinte.

+5 (5 voturi)

Vezi toate comentariile (27)

Modifică Setările