Primul autobuz electric asamblat în România, testat în Făgăraş

0
Publicat:
Ultima actualizare:
e-UpCity are 83 de locuri (25 pe scaune) şi o lungime de 12,18 metri Foto: Primăria Făgăraş
e-UpCity are 83 de locuri (25 pe scaune) şi o lungime de 12,18 metri Foto: Primăria Făgăraş

Primăria Făgăraş va testa, timp de două săptămâni, un autobuz 100% electric asamblat în România de ATP Group din Baia Mare. Autobuzul are o autonomie de minimum 200 km în oraş, ce poate fi extinsă până la 360 de kilometri prin majorarea pachetului de baterii produs de chinezii de la CATL. O încărcare completă durează între 3 şi 5 ore.

Denumit e-UpCity, vehiculul ecologic a fost conceput de producătorul român astfel încât să respecte toate normele europene pentru omologare. Concret, axele sunt livrate de ZF Friedrichshafen AG şi de DANA GK Drive System, motorul este sincron cu magnet permanent şi provine de la DANA Prestolite, sistemul de frânare (cu recuperarea energiei) este definit de experţii de la WABCO, cel de climatizare încorporează tehnologia VALEO, iar sistemul de direcţie este marca BOSCH/ZF. 

e-UpCity are 83 de locuri (25 pe scaune) şi o lungime de 12,18 metri, Totuşi, conform producătorului, specificaţiile speciale pot aduce, ca şi nivel de omolgare, până la 95 locuri. În privinţa conectivităţii, autobuzul electric este dotat cu Wi-Fi, prize USB cu două porturi încorporate în dreptul fiecărui set de scaune şi monitor cu memorie externă portabilă pentru diferite proiecţii multimedia. În plus, e-UpCity dispune de un sistem de monitorizare compus din cinci camere video. 

Nivelul de confort pus la dispoziţia călătorilor este evidenţiat de podeaua joasă care facilitează urcarea, de trapa de acces pentru persoanele cu mobilitate redusă şi de instalaţia de climatizare suplimentară pentru sezonul rece. Confortul şoferului este asigurat prin zona de lucru delimitată, ergonomică astfel încât panoul de instrumente să fie uşor gestionat în timpul condusului. 

Preţul de achiziţie al unui model e-UpCity porneşte de la 350.000 de euro, iar garanţia pentru caroserie şi acumulatori este de cel mult 8 ani. Autobuzul electric poate fi produs, conform celor de la ATP, în „120-140 unităţi” pe an, iar „capacitatea de producţie va fi adaptată în urma solicitărilor şi a comenzilor ferme care ni se vor lansa”. 

Evenimente

Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite