Procurorul care ar fi ţinut poliţiştii în faţa casei lui Dincă a contestat la Curtea Supremă suspendarea din funcţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorul Cristian Ovidiu Popescu, care s-a ocupat iniţial de cazul de la Caracal, a contestat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie decizia Secţiei pentru procurori a CSM de a-l suspenda din funcţie pe perioada cercetării disciplinare.

Contestaţia a fost depusă pe 7 august. Cauza se află în procedură prealabilă, primul termen de judecată la completul de 5 judecători urmând a fi alocat ulterior.

Popescu a fost suspendat din funcţie, în urma deciziei de pe 1 august a Secţiei pentru procurori a CSM, întrunită pentru a discuta cazul lui, după ce Inspecţia Judiciară a început ancheta disciplinară.

„În şedinţa din data de 01.08.2019, Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a decis, în temeiul art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, suspendarea din funcţie a domnului P.C.O., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, pe perioada desfăşurării cercetării disciplinare. Secţia a apreciat că procedura disciplinară desfăşurată la acest moment faţă de procuror este de natură să aducă atingere prestigiului justiţiei. Asupra fondului abaterii disciplinare Secţia pentru procurori se va pronunţa în eventualitatea exercitării acţiunii disciplinare de către Inspecţia Judiciară”, se arată în informarea transmisă de CSM.

Inspecţia a propus CSM suspendarea acestuia din funcţie până la încheierea cercetării disciplinare.

"Inspectorii judiciari din cadrul Direcţiei de inspecţie pentru procurori au dispus începerea cercetării disciplinare faţă de procurorul Popescu Cristian Ovidiu de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal sub aspectul săvârşirii abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II-a, constând în exercitarea funcţiei cu gravă neglijenţă", se arată în informarea Inspecţiei Judiciare.

"În motivarea începerii cercetării disciplinare, s-a reţinut că procurorul de caz, sesizat cu infracţiunea de lipsire de libertate a unei minore şi având, ca atare, obligaţia de a lua toate măsurile pentru încetarea acestei stări, nu a consimţit la pătrunderea, anterior orei 6:00 a zilei de 26 iulie 2019, în imobilul suspectului unde se presupunea că se află victima, ignorând prevederile art. 27 alin. (2) lit. b) din Constituţia României, raportat la art. 20 alin. (2) din Codul penal", precizeaza IJ.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite