Profesorul lui Liviu, olimpicul de la matematică ajuns cerşetor: uimea pe toată lumea cu inteligenţa lui

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liviu (36 de ani) este unul dintre cei mai cunoscuţi cerşetori din oraş, dar foarte puţini sunt cei care ştiu că, în spatele mâinii întinse, se ascunde o poveste cutremurătoare. În urmă cu 20 de ani, Liviu era un elev genial, olimpic la matematică, care a reuşit să intre la Facultatea de Automatică. O boală psihică l-a adus însă din vârf, la limita subzistenţei.

CITIŢI şi,

Moartea lui Pielosu

Pentru Liviu, zona pietonală a Alexandriei este a doua casă. Aici îşi duce traiul şi de aici îşi câştigă existenţa. Zi de zi se aşază pe jos, în faţa complexului comercial Winmarkt şi aşteaptă mila trecătorilor. Cei mai mulţi dintre alexăndreni s-au obişnuit atât de mult cu prezenţa lui, că nici nu îl mai observă. Cei care îi aruncă un leu sau 50 de bani o fac din inerţie. Foarte puţini sunt cei care cunosc drama vieţii lui şi cum a ajuns să cerşească.

În urmă cu 20 ani, Liviu era un elev strălucit la Liceul de Matematică Fizică din oraş, actualul Colegiul „Al. D. Ghica", un tânăr care îşi uimea profesorii prin capacităţile sale intelectuale. A fost olimpic naţional la matematică, a avut performanţe şcolare la fizică şi informatică şi note mari la toate materiile. Profesorii care l-au avut elev sau doar l-au cunoscut în liceu au un singur cuvânt de spus despre Liviu: genial! Florea Lungana i-a fost profesor de matematică în liceu şi îşi aminteşte că a fost unul dintre cei mai buni elevi din generaţia sa:

„Îmi amintesc de Liviu. Era un băiat foarte bun şi un elev strălucit, în toate domeniile, dar mai ales la matematică şi informatică. Ştiu că la informatică a publicat multe articole în reviste de specialitate pe vremea liceului şi a mers la multe concursuri în ţară. La matematică a fost olimpic, era foarte bun", îşi aminteşte profesorul, acum pensionar. Şi Manole Neagu, actualul director al Colegiului „Al. D. Ghica", deşi nu i-a fost profesor, şi-l aminteşte pe Liviu ca fiind un elev eminent.

„L-am cunoscut când  am venit o dată la liceu, la o activitate. S-a remarcat din rândul elevilor. Era în clasa a X-a, un tânăr bine îmbrăcat, purta costum şi uimea pe toată lumea cu inteligenţa lui", spune directorul colegiului, Manole Neagu.

A intrat la Facultatea de Automatică

Când Liviu era elev în clasa a XII-a, după cum îşi amintesc profesorii lui, a avut o cădere psihică, pe care toată lumea a considerat-o un episod trecător. Nimeni nu a bănuit că acesta ar fi fost primul semn al decăderii care avea să urmeze.

„S-a întâmplat ceva cu el în ultimul an de liceu, a avut o cădere şi a lipsit de la şcoală. A urmat un tratament şi apoi şi-a revenit. Nu a dat Bacalaureatul în vară pentru că era sub tratament. Dar a dat în toamnă şi apoi a intrat la Automatică, cea mai grea facultate din Politehnică. Se intra foarte greu", povesteşte profesoara sa de fizică.

În primul an de facultate, filmul vieţii lui Liviu, care avea toate premisele unei cariere de succes, s-a rupt brusc. Băiatul s-a îmbolnăvit de schizofrenie, a revenit în Alexandria şi a ajuns cerşetorul pe lângă care oamenii trec astăzi indiferenţi.

Câţiva ani, mama sa l-a avut în grijă, dar după ce aceasta a murit, a rămas singur pe lume. Nimeni nu s-a mai interesat de soarta lui, deşi a ieşit zilnic în stradă, în văzul tuturor.

Încă mai stăpâneşte noţiuni de matematică

Chiar şi acum, după  ani de zile de trăit la limita subzistenţei, Liviu mai stăpâneşte noţiuni de matematică pe care elevi mediocri de liceu nu le cunosc. Liviu îţi spune, în ciuda minţii lui tulburate, cât este derivatul lui „x" pătrat sau cum să calculeze o funcţie diferenţială.

Cerşetorul îşi găseşte cu greu cuvintele, dar sclipiri din elevul genial încă se mai întrevăd. Îşi aminteşte că a fost un elev bun, că a fost student. Nu vorbeşte mult despre condiţia lui actuală. „Da, am avut rezultate. Am făcut şi un an de facultate şi am renunţat. Şi la ce mi-a folosit? Nu contează ce studii ai", spune Liviu, în  momentele de luciditate.

Şi-a făcut calculator cu banii din cerşit

Foarte puţini dintre cei care îi aruncă lui Liviu 50 de bani sau un leu ştiu ce vrea să facă acesta cu banii. Tânărul a renunţat în unele zile la o bucată de pâine pentru a-şi putea cumpăra piese de calculator. S-a dus cu zeci de monede la magazinul de calculatoare şi şi-a luat piese, bucată cu bucată.

„Cu banii pe care i-am strâns mi-am luat piese pentru calculator. Până acum am construit unitatea centrală, mai am nevoie de monitor. Strâng bani pentru el, dar este foarte greu", spune Liviu. Pentru statul român, Liviu, olimpicul ajuns cerşetor, înseamnă o cheltuială de 293 de lei. Acesta este venitul pe care statul i-l asigură lui Liviu ca persoană cu handicap.

Direcţia de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Alexandria cunoaşte situaţia bărbatului de 36 de ani şi promite să îl ajute.

„Cunoaştem cazul lui. Facem demersuri pentru a fi mutat la un spital de specialitate, unde să fie şi tratat pentru boala psihică pe
care o are", ne-a spus Adriana Floarea, şefa serviciului de Asistenţă Socială.  Până când autorităţile vor găsi o soluţie pentru
Liviu, bărbatul va continua să cerşească în centrul oraşului şi să întindă mâna la mila trecătorilor pentru a-şi câştiga existenţa.

"L-am cunoscut când  am venit la liceu, aici. Era elev în clasa a X-a, un tânăr bine îmbrăcat, purta costum şi uimea pe toată lumea cu inteligenţa lui."
Manole Neagu
directorul Colegiului
„Al. D. Ghica" din Alexandria

image
Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite