Protest în faţa Ministerului Transporturilor. Sindicaliştii CFR cer creşteri salariale şi posibilitatea de a ieşi cu 5 ani mai repede la pensie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Facebook
FOTO: Facebook

Angajaţi ai căilor ferate, membri de sindicat în Confederaţia Meridian şi în Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România, protestează în faţa Ministerului Transporturilor, pe lista de revendicări aflându-se şi aplicarea legii privind Statutul personalului feroviar.

Actul normativ prevede, între altele, creşteri salariale şi a posibilitatea de a ieşi cu 5 ani mai repede la pensie începând cu luna septembrie 2021.

Sindicaliştii au protestat şi în urmă cu o săptămână. Potrivit unui anunţ al Confederaţiei Meridian, cele cinci revendicări principale erau:

1. Aplicarea Legii nr.195/2020 privind Statutul Personalului Feroviar în anul 2021, cel puţin din perspectiva creşterilor salariale şi a posibilităţii de a ieşi cu 5 ani mai repede la pensie începând cu luna septembrie 2021, conform acestei legi;

2. Achiziţionarea a 150 automotoare Desiro noi prin fonduri naţionale şi europene şi includerea în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) a achiziţiei a 139 rame electrice noi pentru sistemul de transport feroviar, precum şi depunerea de proiecte pentru achiziţia de trenuri noi prin Cadrul Financiar Multianual 2021 – 2027;

3. Asigurarea schimbului de generaţii prin cursuri de formare profesională la CENAFER şi/sau SNTFC CFR Călători SA;

4. Desfiinţarea Autorităţii pentru Reformă Feroviară;

5. Stoparea subcompensării CFR Călători şi păstrarea gratuităţii călătoriei studenţilor pe calea ferată.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite