Protest în Piaţa Universităţii faţă de votul din Senat pentru Referendumul cerut de Coaliţia pentru Familie: „Lăsaţi-ne să iubim!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Asociaţia MozaiQ (care militează pentru drepturile persoanelor din comunitatea LGBT) organizează un protest în Piaţa Universităţii, marţi, de la ora 19.00, faţă de desfăşurarea votului în Senat în vederea aprobării Referendumului pentru Familia Tradiţională. Acesta ar urma să aibă loc în data de 7 octombrie, dacă senatorii vor vota favorabil.

UPDATE Senatul a adoptat, marţi, cu 107 voturi „pentru“, 13 voturi „împotrivă“ şi şapte abţineri,  proiectul legislativ care îşi propune revizuirea articolului din Constituţia României care să prevadă că familia se întemeiază pe căsătoria între un bărbat şi o femeie, şi nu între soţi, aşa cum este în prezent.

Redăm mai jos mesajul de pe pagina de Facebook a protestului:

„MozaiQ te cheamă în Piaţa Universităţii pentru a lua atitudine faţă de atacul asupra comunităţii LGBT! Marţi, 11 septembrie, de la ora 19 ne vedem la fântânile de la Facultatea de Arhitectură.

Vom urmări şi discuta împreună votul decisiv al Senatului privind modificarea articolului 48 din Constituţie, definiţia familiei, implicaţiile sale pentru comunitatea LGBT şi pentru democraţia românească.

Aniversăm în acelaşi timp şi adoptarea Rezoluţiei Consiliului ONU pentru Drepturile Omului privind drepturile omului, orientarea sexuală şi identitatea de gen, accesibilă aici:

https://documents-dds-ny.un.org/doc/UNDOC/LTD/G14/171/09/PDF/G1417109.pdf?OpenElement

Rezoluţia, votată de România în Consiliul ONU pentru Drepturile Omului, condamnă actele de discriminare pe criteriul orientării sexuale şi identităţii de gen. Anul acesta, România a primit peste 200 de recomandări importante din partea ONU pentru consolidarea drepturilor fundamentale:
⚫ Respingerea referendumului de redefinire a definiţiei familiei.
⚫ Legalizarea parteneriatelor civile.
⚫ Revizuirea legislaţiei anti-discriminare pentru a include identitatea de gen.
⚫ Combaterea discursului instigator la ură.

De ce ar trebui să fii marţi la Universitate, chiar dacă nu ţi-ai propus să te căsătoreşti cu o persoană de acelaşi sex?

❥Pentru a arăta că nu eşti o unealtă în mâinile politicienilor care vor să exploateze politic tema familiei.
❥Pentru că atunci când cade un drept, toate drepturile sunt în pericol.
❥Pentru că România are nevoie de spitale, şcoli, infrastructură şi nu de un referendum imoral.
❥Pentru a reafirma că România este un stat laic.
❥Pentru a ne apăra Constituţia şi democraţia.

LGBT sau nu, nimeni n-are dreptul să-ţi îngrădească drepturile.“

Plenul Senatului, în calitate de for decizional, dezbate marţi proiectul legislativ care îşi propune revizuirea articolului 48 din Consituţia României, care să prevadă că familia se întemeiază pe căsătoria între un bărbat şi o femeie, şi nu între soţi, aşa cum este în prezent.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite