Proteste de stradă. Mai important decât Roşia Montană!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nu ştiu care va fi până la urmă soarta proiectului Roşia Montană. Este imposibil de prevăzut, tocmai fiindcă proiectul de lege care va ajunge în Parlament nu va fi votat după logica de partid. Se va aduna vot cu vot, de o parte şi de alta, iar lobbyul şi grupurile de presiune vor avea enorm de lucru în următoarele luni.

Pur şi simplu, aşa ceva nu s-a mai întâmplat în scurta istorie a democraţiei noastre postbelice. Numai nebunii pot face predicţii în astfel de situaţii.

Dar manifestaţiile care au izbucnit la sfârşitul săptămânii trecute pot avea efecte importate pentru viitorul României, dincolo de planurile legate de exploatarea minieră din Apuseni.

I-aţi auzit pe manifestanţi? Ei strigă cu aceeaşi convingere ”Jos Băsescu!” şi ”Jos Ponta!”. Şi reiau una dintre lozincile lansate în Piaţa Universităţii, în acel ianuarie fierbinte: ”USL şi PDL/ Aceeaşi mizerie!”

În realitate, asistăm la un fenomen întâlnit deja în mai multe părţi ale Europei lovite de criză, cu precădere în zona mediteraneană şi în Balcani. Este afirmarea din ce în ce mai clară a convingerii că problema nu se află la un partid sau altul, nu la o ”familie politică” sau alta, ci la sistem în întregul său.

Au spus-o indignaţii din Spania şi portughezii nemulţumiţi de austeritate, au spus-o italienii care s-au îndreptat către Beppe Grillo, o strigă grecii disperaţi, macedonenii şi slovenii sătui de corupţia politicienilor, o spun apăsat bulgarii, care n-au contenit să se revolte, ba împotriva lui Borissov, ba împotriva guvernului de centru-stânga. Au spus-o, în felul lor şi tinerii turci, care nu acceptă să renunţe la unele dintre atributele republicii kemaliste, ca preţ al creşterii economice şi al ieşirii din sărăcie a milioane de oameni.

Pentru toţi aceştia, în marea lor majoritate tineri ai ”generaţiei facebook”, alternanţa la putere – teoretic, unul dintre pilonii democraţiei – nu mai înseamnă, practic, nimic. Pentru cei care protestează acum, liderii politici sunt fie relicve comuniste şi securiste, fie tineri îmbătrâniţi înainte de vreme de compromisurile îngrozitoare la care au consimţit. Şi cu toţii, fără drosebire de vârstă, sex, naţionalitate ( cum ar fi spus ”Tovarăşul”...), înecaţi în sosul greu al corupţiei de partid şi de stat. Puţin contează că pleacă unii şi vin ceilalţi.

Astăzi, subiectul fierbinte este proiectul Roşia Montană. Mâine, altele pot fi motivele nemulţumirilor, iar mişcarea de protest este un avertisment serios pentru sistemul politic. Pur şi simplu, liderii şi partidele lor nu mai au ce spune unor categorii tot mai largi de oameni, cu precădere tineri şi educaţi. Politicienii care se perindă seară de seară prin studiourile televiziunilor de ştiri, cam aceiaşi şi înarmaţi cu aceeaşi sărăcie de idei, sunt mărturiile vii ale crizei de lideri.

Rămâne, desigur, întrebarea ce fel de formă politică va căpăta mişcarea de protest. Fiindcă, până la urmă, cu toate hibele democraţiei, tot nu s-a inventat ceva mai bun decât sistemul bazat pe separarea puterilor, alegeri libere, partide şi adunări deliberative. Protestul de stradă urmat de neparticiparea la vot ( că doar toţi sunt o apă şi-un pământ...) nu schimbă nimic. Răspunsul la această întrebare  dificilă stă chiar în mâinile manifestanţilor.

P.S. Atenţie la ”ecologiştii de ceasul treisprezece”! Da, da, aceia care până mai ieri jurau pe virtuţile proiectului Roşia Montană!  Uite-i că azi descoperă, dintr-o dată, scepticismul, asta după ce farul lor călăuzitor de la Cotroceni dă semne că s-ar suci... Şi, bineînţeles, atenţie la ”pragmaticii de ceasul treisprezece”, pentru care, dintr-odată, proiectul Roşia Montană nu mai e chiar aşa de rău, din moment ce Palatul Victoria îl aprobă.  

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite