PSD a decis să voteze împotriva bugetului de stat pe 2010

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bugetul a fost adoptat  de comisii şi va fi dezbătut azi în plenul Parlamentului
Bugetul a fost adoptat de comisii şi va fi dezbătut azi în plenul Parlamentului

La fel ca şi liberalii, social-democraţii au decis să voteze împotriva bugetului de stat pe 2010. Bugetul de stat  este aspru criticat pentru că nu a fost construit „cu faţa către mediul de afaceri“, ci susţine mai mult interesele instituţiilor publice.

Atât cifrele, cât şi modul de abordare a economiei, aşa cum reies din documentele referitoare la bugetul pe 2010 ce vor fi dezbătute azi în plenul Parlamentului, i-au dezamăgit pe oamenii de afaceri.

Mai citiţi şi:

Implicarea României în South Stream ar putea fi decisă în această lună

Comisiile de buget au votat un amendament care permite reintroducerea ajutoarelor de stat în agricultură

Prezentăm în continuare cele mai importante amendamente la proiectul de buget adoptate de comisiile parlamentare de buget-finanţe şi câteva reacţii ale reprezentanţilor mediului de afaceri.

Eliminarea impozitului minim. Ministrul Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu, a amintit, la dezbaterile din comisii, că guvernul a propus deja eliminarea impozitului minim. Secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Publice Gheorghe Gherghina a estimat la un miliard de lei impactul bugetar pe care îl va avea eliminarea impozitului minim.

Aplicarea unei TVA de 5% la construcţia de locuinţe. Potrivit reprezentanţilor Ministerului Finanţelor, reducerea cotei de TVA la construcţia de locuinţe va însemna o scădere a veniturilor bugetare cu 960 de milioane de lei.

Impozitarea cu 3% a veniturilor microîntreprinderilor. Această modificare, împreună cu cele două de mai sus au fost formulate de liberali, care au cerut şi reducerea penalităţii de întârziere la neplata obligaţiilor fiscale, de la 0,1% pe zi la 0,03% pe zi. Această cerere a fost însă respinsă de parlamentarii din comisii, care au adoptat totuşi o propunere similară venită din partea unui deputat PSD, privind aplicarea unor penalităţi de întârziere de 0,05% pe zi.

TVA pentru automobile este deductibilă. Eliminarea nedeductibilităţii ar duce la diminuarea veniturilor la buget cu 500 de milioane de lei, potrivit datelor prezentate de oficialii ministerului de resort.

Controverse în jurul creş-terii punctului de pensie. Senatorii şi deputaţii din comisiile de muncă au decis, miercuri, majorarea punctului de pensie de la 732,8 lei la 826,2 lei. Ei au mai aprobat un amendament care prevede reducerea CAS, deşi proiectul de buget stabileşte menţinerea contribuţiei la nivelul anului 2009. În schimb, parlamentarii din comisiile de buget-finanţe au respins majorarea valorii punctului de pensie la 45% din salariul mediu brut pe economie precum şi reducerea CAS cu patru puncte procentuale.

Buget suplimentat pentru Agricultură. Fondurile alocate Ministerului Agriculturii au fost sporite cu 2,1 miliarde de lei, faţă de suma de 9,3 miliarde de lei propusă iniţial. Din suma alocată în plus, 500 milioane lei ar urma să fie cedate de Ministerul Dezvoltării şi Turismului, după cum au declarat parlamentarii din comisiile de specialitate.

Credite pentru finanţa-rea ajutoarelor de stat în agricultură. Ministerul Agriculturii va putea efectua virări de credite bugetare în cursul anului 2010 pentru asigurarea sumelor necesare finanţării schemelor de ajutor de stat, conform unui amendament adoptat de comisiile de buget-finanţe.

Bani pentru biletele de tratament. Un alt amendament adoptat prevede că bugetul asigurărilor sociale va suporta, în acest an,  diferenţa dintre valoarea biletelor de tratament balnear sau de odihnă şi contribuţia beneficiarilor pentru 550.000 de locuri. Conform aceluiaşi text, în 2010 se pot acorda gratuit până la 60.000 de bilete.

Fonduri pentru func-ţionarii din penitenciare. Ministerul Justiţiei va beneficia de 2.780 mii lei pentru asigurarea drepturilor la uniformă, echipament specific şi norma de hrană pentru funcţionarii publici din Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

Învăţământul militar, plătit de ministerele de resort. Pregătirea personalului în instituţiile de învăţământ militar, informaţii, ordine publică este suportată de ordonatorii principali de credite care au în subordine astfel de unităţi de învăţământ.

Restricţii la academicieni. Parlamentarii finanţiştii n-au fost de acord cu suplimentarea cheltuielilor Academiei Române cu 19,5 milioane de lei, în special pentru cheltuieli de personal.

Posturi noi la Autoritatea Electorală. Bugetul Autorităţii Electorale Permanente a fost suplimentat cu 3.000 de lei, ca urmare a înfiinţării a 46 de noi posturi. Instituţia a făcut aceste solicitări pentru elaborarea registrului electoral naţional.

Dări de seamă privind infrastructura rurală. Ministerul Finanţelor Publice (MFP) trebuie să prezinte trimestrial Parlamentului o informare privind modul de alocare a resurselor bugetare către administraţiile locale pentru programe naţionale de infrastructură rurală.

Salarii mai mari la CNSAS  şi CNA. Cheltuielile de personal la CNSAS vor fi majorate cu circa 1.000.000 de lei, de la 11,63 milioane lei la 12,55 milioane lei. Şi fondul de salarii al Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) a fost majorat cu un milion de lei, ajungând la circa nouă milioane de lei.

Aceleaşi fonduri pentru Institutul Cultural Român. Institutul Cultural Român va beneficia în anul 2010 de acelaşi buget ca în anul 2009, comisiile respingând propunerea Executivului ca bugetul instituţiei să fie cu 42,92% mai mare faţă de anul precedent.

„Banii vor ajunge doar până la vară"

Reprezentanţii mediului de afaceri consideră că bugetul pentru acest an este prea mic pentru necesităţile economice. Cei mai
mulţi dintre ei consideră că domeniile pe care ar trebui să se pună accentul în acest an sunt agricultura, turismul şi energia.

Referitor la bugetul Ministerului Agriculturii, oamenii de afaceri din domeniu spun că, oricum, este foarte mic faţă de necesităţile sectorului. De asemenea, fermierii consideră că bugetul trebuie alocat „cu cap" şi să fie continuată subvenţionarea culturilor cerealiere.

„Dacă ne uităm la starea actuală a agriculturii, la gradul mic de absorbţie al fondurilor europene şi la tăierea surselor de finanţare, bugetul Ministerului Agriculturii pe 2010 este infim. Important este şi cum vor fi distribuiţi banii", afirmă Mihai Anghel, preşedintele Cerealcom Dolj, unul dintre principalii producători agricoli, care lucrează 25.000 de hectare de terenuri agricole în sudul ţării.

Iar Dragoş Frumosu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Industria Alimentară, consideră că banii din bugetul Agriculturii (11,1 miliarde de lei, în cazul în care va fi aprobată suplimentarea) vor ajunge doar până în vară. „În lunile iulie-august va trebui să aibă loc, obligatoriu, o rectificare bugetară", a punctat Frumosu.

Fonduri prea „subţiri" pentru energie

Directorul de afaceri corporatiste din cadrul CEZ România, Adrian Borotea, consideră că bugetul alocat în acest an politicilor energetice, de 364 de milioane de lei (circa 90 de milioane de euro), este insuficient, raportat la necesităţile din sector.

„De exemplu, CEZ investeşte doar în parcul eolian de la Fântânele-Cogealac 1,1 miliarde de euro, astfel că bugetul Ministerului Economiei din acest an pentru politicile energetice este extrem de mic". Potrivit Strategiei Energetice a României, necesarul total de investiţii în sector se ridică la 35 de miliarde de euro până în anul 2020.

La rândul lor, reprezentanţii din turism susţin că bugetul de aproximativ 21 de milioane de lei este foarte mic. Alin Burcea, preşedintele tour-operatorului Paralela 45, atenţionaeză că bugetul Turismului ar trebui alocat, în primul rând, pentru promovarea litoralului, a staţiunilor montane şi a celor balneoclimaterice. „Important este să se ţină cont şi de sfaturile noastre, ale oamenilor de afaceri", a conchis şeful agenţiei Paralela 45.

No title
Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite