Raed Arafat: Copiii şi familiile salvatorilor vor rămâne în atenţia noastră

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Copiii şi familiile victimelor tragediei aviatice SMURD au intrat în atenţia autorităţilor române, a declarat doctorul Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne. Acesta a precizat că va fi acordat sprijin de lungă durată familiilor, printr-o dispoziţie dată în acest sens de Guvernul României.

„Am reuşit să vorbesc cu toate familiile. Cu siguranţă nu-i lăsăm singuri. O să fim alături de ei după această fază a tragediei, înmormântările. Copiii şi familiile lor vor rămâne în atenţia noastră. Sunt mai multe moduri. Vor fi anunţate la timp. O să fie mai multe modalităţi de ajutor din partea MAI şi Ministerului Muncii. Premierul a dat mai multe dispoziţii în aces. O să fie un sprijin de durată, nu doar de moment”, a declarat Raed Arafat.

Potrivit acestuia, o echipă de experţi investighează cauzele accidentului. În ceea ce-i priveşte pe cei doi piloţi SMURD careau murit în tragedie, ambii aveau experienţă, a completat Arafat.

„Sunt piloţi cu experienţă. Comandantul aeronavei, spun colegii, niciodată nu risca, nciodată nu lua decizii riscante şi chiar dacă se întâlnea cu o decizie mai dificilă se întorcea. Asta o confirmă directorul Aeroportului Iaşi”, a declarat Raed Arafat.

Cele patru victime au fost primite în aplauzele colegilor de la UPU SMURD Iaşi precum şi a câteva sute de cadre medicale de la unităţile medicale din oraş, Serviciu de Ambulanţă, pacienţi sau simpli cetăţeni.

Anchetă comună între cele două state

Potrivit premierului Dacian Cioloş, între România şi Republica Moldova a fost semnat un protocol pentru realizarea anchetei.

„Aseară şi azi noapte s-a finalizat un protocal între Parchetul General din România şi Parchetul General din Republica Moldova pentru ca procurorii români să participe la ancheta de la faţa locului, nu doar să asiste. Din câte am înţeles, autorităţile moldovene ar fi chiar de acord ca autorităţile române să preia complet controlul anchetei”, a declarat Cioloş.

La rândul său, Bogdan Licu, adjunctul procurorului general al României a declarat că S-a constituit o echipă mixtă de procurori şi anchetatori din România şi din Republica Moldova. Procurorul a precizat că specialiştii români au luat parte atât la cercetarea la faţa locului cât şi la expertiza IML care s-a făcut la Chişinău asupra cadavrelor, întregi şi identificabile.

Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul de Interne, a ajuns vineri, la ora 8.20, la locul tragediei din Republica Moldova.

Specialiştii Poliţiei Române, conduşi de directorul Institutului Naţional de Criminalistică din IGPR, chestorul de poliţie Gabriel Ţîru, s-au dus la locul accidentului cu un laborator criminalistic dotat cu toate elementele tehnice necesare cercetării unui astfel de eveniment şi cu Unitatea Mobilă pentru Identificarea Victimelor Dezastrelor, informeză Ministerul Afacerilor Interne printr-un comunicat.

Considerată ca fiind o adevărată uzină criminalistică pe roţi, Unitatea Mobilă pentru Identificarea Victimelor Dezastrelor este dotată cu echipamente de fixare fotografică şi video, de poziţionare şi măsurare, de iluminare perimetrală, de protecţie individuală pentru toate anotimpurile, de uz personal şi transport materiale, sistem informatic pentru reconstituire 3D, materiale de fixare şi marcare a probelor, truse de unelte pentru desfacerea obiectelor, staţii de emisie-recepţie.

În Republica Moldova s-a dus şi o echipă mixtă formată din procurori militari şi specialişti criminalişti pentru a colabora cu autorităţile judiciare din această ţară.

Mai mult, preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a semnat joi un decret prin care ziua de 3 iunie a fost declarată zi de doliu naţional. În acest context, în toate localităţile din ţară, dar şi în misiunile diplomatice şi consulare ale Republicii Moldova de peste hotare, vor fi arborate în bernă drapelele de stat.

Un elicopter SMURD s-a prăbuşit

Un elicopter SMURD înamatriculat la Iaşi s-a prăbuşit joi, în jurul orei 14.30, în raionul Cantemir, în timp ce se afla în misiune. Aeronava decolase la ora 9.30 din Iaşi cu direcţia Vulcăneşti, Republica Moldova unde a aterizat la ora 11.00. După jumătate de oră, la ora 11.30, echipajul medical a preluat o femeie în vârstă de 85 de ani şi au transportat-o la Chişinău.

După predarea pacientei, elicopterul a alimentat şi a decolat din nou în jurul orei 13.10 către Cahul, într-o misiune aeromedicală pentru salvarea unei persoane în vârstă de 64 de ani cu accident vascular cerebral.

Cu toate acestea, aeronava s-a prăbuşit în zoa localităţii Haragîş din raionul Cantemir, înainte de a ajunge la victimă. Toate cele patru persoane aflate la bordul aeronavei au murit. 

Misiunea de joi era al 12-lea zbor al acestui elicopter în Republica Moldova, în baza acordului transfrontalier pentru intervenţii în caz de urgenţe medicale.

„Au decedat patru eroi, pentru că sunt adevăraţi eroi pentru noi cei din Republica Moldova. Sunt cei care şi-au pierdut viaţa având vocaţia să salveze alte vieţi omeneşti, a declarat Pavel Philip, premierul Republicii Moldova. 


Reacţiile autorităţilor

„Au decedat patru eroi, pentru că sunt adevăraţi eroi pentru noi cei din Republica Moldova. Sunt cei care şi-au pierdut viaţa având vocaţia să salveze alte vieţi omeneşti. A fost cea de-a 20-e misiune a SMURD în Republica Moldova, a declarat joi Pavel Philip, premierul Republicii Moldova.

De altfel, procurorul general interimar al Republicii Moldova, Eduard Harujen, a declarat că, în urma tragediei, a fost deschis un dosar penal.

„Imediat după ce am intrat în posesia informaţiilor după accident am declanşat urmărire penală şi investigăm incidentul sub aspectul de încălcare a regulilor de securitate a circulatie si exploatare a transportului aerian. Incident cauzat cu urmări grave”, a spus Harujen.

Dosar penal pentru ucidere din culpă

De asemenea, Parchetul General a anunţat că Secţia Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a preluat de la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iaşi dosarul penal deschis în urma acestui accident.

„Cercetările sunt efectuate sub aspectul  săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă (art. 192 din Codul penal),  neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă (art. 349 din Codul penal) şi nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă (art. 350 din Codul penal)”, potrivit unui comunicat emis joi de Parchetul General.

Astfel, o echipă mixtă formată din procurori militari şi specialişti criminalişti vor merge în Republica Moldova, pentru a colabora cu autorităţile judiciare din această ţară.

Membrii echipajului au fost: 

Comandantul echipajului - comandor Doru Gavril, 53 de ani, împuternicit comandant al Unităţii Speciale de Aviaţie Iaşi. Acesta era încadrat în structuri militare din 23.08.1985, iar în Ministerul Afacerilor Interne din 01.05.2005 şi avea o experienţă de zbor pe elicopter de 4181 ore, era absolvent al Şcolii Militare de Ofiţeri de Aviaţie Aurel Vlaicu, era căsătorit şi avea un copil.

Copilotul - căpitan-comandor Voicu Şocae, 36 de ani, pilot de elicopter, încadrat în structuri militare din 26.07.2003, iar in Ministerul Afacerilor Interne din  01.09.2008. Acesta avea o experienţă de zbor pe elicopter de 1480 de ore, era absolvent al Academiei Forţelor Aeriene Henri Coandă Braşov din 2003, era căsătorit şi avea doi copii.

Doctor Mihaela Dumea - medic specialist medicină de urgenţă, asistent universitar la Universitatea de medicina si farmacie „Gr. T. Popa” Iasi, avea 39 de ani, încadrată la U.P.U. SMURD Iaşi de 11 ani, avea o experienţă de 5 ani pe elicopter, era căsătorită şi avea un copil.

Asistent Gabriel Sandu - asistent medical principal medicină de urgenţă, avea 38 de ani, era încadrat la U.P.U. SMURD Iaşi de 16 ani, avea o experienţă de 11 ani pe elicopter, era căsătorit şi avea un copil. 


Pe aceeaşi temă:

Premierul Republicii Moldova a convocat o şedinţă de urgenţă pe tema elicopterului SMURD prăbuşit

3 iunie, zi de doliu naţional în Republica Moldova

Circumstanţele prăbuşirii elicopterului SMURD în Republica Moldova şi biografia celor patru salvatori dispăruţi

FOTO Mărturiile colegilor cadrelor medicale care au murit după prăbuşirea elicopterului SMURD Iaşi: „Ne-am văzut dimineaţă, la cafea, erau plini de viaţă”

Procuratura Generală a Republicii Moldova s-a autosesizat în urma prăbuşirii elicopterului SMURD şi a deschis un dosar penal

Preşedintele Republicii Moldova a transmis condoleanţe după prăbuşirea elicopterului SMURD

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite