Raluca, Mihai şi Bogdan – primii reporteri cu sindrom Down din România

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Am devenit ONG-ist în 2004, ca membru fondator al Asociaţiei Hans Spalinger Cluj. Am decis atunci că vom îngriji copii cu handicap mintal sever ce erau consideraţi neintegrabili. În 10 ani alături de ei am învăţat că imposibilul e temporar. Asta le-am spus şi prietenilor din TVR Cluj când le-am prezentat acest proiect. Iar ei au spus DA! Aşadar, din 3 octombrie, Raluca, Mihai şi Bogdan devin primii reporteri TV cu sindrom Down din România.


În vara aceasta, undeva prin iulie am vazut pe internet o postare despre Fernanda Honorato – singurul reporter cu sindrom Down din lume şi mă gândeam oare când vom vedea o asemenea ispravă şi în România. Ideea asta m-a tot bâzâit pe creier câteva zile până când am decis să o spun cu voce tare şi să nu mă intereseze cât de nebunesc sună. Oricum, la AHS facem constant câte o nebunie frumoasă. De pildă, în aprilie, copiii pe care îi avem în grijă, cei care în 2004 erau consideraţi neintegrabili şi neşcolarizabili au gătit alături de fotbalişti de la "U" Cluj la Cantina Socială a Primăriei pentru persoane nevoiaşe din comunitate. În iunie au strâns fonduri pentru amenajarea unui spaţiu de joacă destinat copiilor rromi care trăiesc pe groapa de gunoi de la marginea oraşului. În iulie, au făcut jucării pentru copiii bolnavi de cancer de la spitalul de specialitate din Cluj.

fernanda

Totuşi, pentru un proiect de televiziune menit să creeze un cadru în care Fernanda Honorato să nu se mai simtă singură şi unică reprezentantă a tinerilor cu sindrom Down în media, e nevoie de multe resurse şi de oameni care să creadă în idee. În acele momente de dubiu – să spun ce vreau să fac...să nu spun, îmi apărea constant în minte o idee pe care au exprimat-o toţi oamenii pe care vi i-am prezentat până acum în interviurile de pe acest blog. Sub o formă sau alta, toţi mi-au spus că „în viaţă poţi să faci absolut orice dacă vrei şi crezi cu adevărat în acel lucru”. Aşa că am decis să spun. Oricum, în afară de faptul că aş fi putut fi considerat nebun...ce altceva se mai putea întâmpla? Am expus ideea şi imediat, dar imediat, TVR Cluj a spus un DA hotărât şi au continuat cu... „să începem cât mai repede!”. În afară de faptul că mă gândeam dacă ar fi cazul sau nu să-i consider nebuni a trebuit rapid să ne punem pe treabă. Căutam un tânăr cu sindrom Down care să-şi dorească să depună un efort susţinut pentru a deveni reporter de televiziune.

Am găsit nu unul, ci trei tineri fantastici care frecventează Centrul Educaţional Raluca din Cluj şi care au un potenţial extraordinar. Am găsit un mediator dispus să se implice voluntar în acest proiect şi care să realizeze siguranţa mediului şi dezvoltarea personală a tinerilor. În media este foarte greu să realizezi un program nou în condiţiile în care el aterizează pe nepusă masă, fără resurse şi echipă prevăzute şi alocate în avans. Cu toate acestea, TVR Cluj a găsit resurse şi oameni dispuşi să se implice în acest proiect. În câteva săptămâni, formatul era stabilit, subiectele primei ediţii erau concepute, reportajele băteau la uşă. A fost momentul în care ne-am pus întrebarea dacă tinerii noştri reporteri pot face faţă provocării în acel moment sau e nevoie de instruiri extinse pentru a apărea în faţa camerei. Răspunsul l-am primit chiar de la ei – ne-au spus şi ne-au arătat că se simt pregătiţi să înceapă. Aşadar am decis să începem munca specifică de reporter şi, în paralel, să-i formăm continuu. Adică un proces de învăţare, de formare profesională până la urmă, de dezvoltare personală care se desfăşoară sub ochii voştri, ai telespectatorilor care decid să ne urmărească.

Adesea, în timpul în care se filma pentru reportaje, îmi plăcea să privesc întreaga echipă. Este fascinant să vezi cum oamenii se motivează instantaneu când lucrează cu Mihai, Bogdan şi Raluca. Dorinţa aceea latentă de a face bine, care sunt convins că există în fiecare dintre noi şi care abia aşteaptă să fie scoasă la lumină, apărea imediat.

bogdanreporter
Ca om fără dizabilităţi, când vezi că tânărul reporter cu sindrom Down de lângă tine se străduieşte din răsputeri să facă o treabă foarte bună, că depune un efort fantastic, pur şi simplu înţelegi şi simţi că vrei şi poţi să faci absolut orice ca să-l ajuţi.

Am simţit această motivaţie şi hotărâre a oamenilor din echipă la fiecare filmare şi la fiecare montaj. N-am să uit niciodată momentul în care, după câteva ore de montaj i-am spus editorului video că, în opinia mea, materialul a ieşit bine şi că putem finaliza pentru că mai aveam încă multe altele de făcut. Replica lui? – „Ştiu că e bine! Însă materialul ăsta trebuie să iasă perfect, nu bine!”. Astfel de situaţii şi de cuvinte ne motivează enorm. Şi ne fac, pe noi cei din echipă să credem că, deşi e posibil ca la un moment dat să naştem controversă cu acest proiect, e bine ce facem. E modul în care, la nivel micro, se restabileşte cumva încrederea în umanitate. Şi, la urma urmei..., totul începe de la nivel micro. 

În 1 Septembrie am trăit un nou moment puternic încărcat emoţional. Eram aranjaţi cu toţii în platou pregătiţi să începem o filmare. Regia număra deja ”10, 9, 8...” iar eu nu eram convins că voi putea citi prompterul. Mintea mea era în altă parte. ”Eşti!” Se aude din regie. Am început să vorbesc şi eram oarecum surprins că pot s-o fac. Chiar mergea bine. Toate mergeau bine, sunetul mergea, luminile mergeau, discuţiile curgeau firesc şi tihnit, invitaţii radiau, materialele intrau frumos, interpretarea în limbaj mimico-gestual se sincroniza perfect cu noi. Însă în mintea mea vâjâia un singur gând: În 1 iulie 2014 am vazut pe internet o postare cu singurul reporter cu sindrom Down din lume. În 1 Septembrie 2014, la TVR Cluj alţi trei reporteri cu sindrom Down se pregătesc pentru debut. E oare adevărat??? Chiar se întâmplă??? În toată disocierea asta mă întrebam dacă nu cumva visez şi mă gândeam că dacă mă voi trezi, o să-mi fie foarte ciudă pentru că a fost un vis extrem de realist dar totuşi doar un vis. Toată desfăşurarea asta accelerată de gânduri din capul meu a durat aproape o oră şi a fost oprită brusc de vocea din cască: ”Bravooooooo! Aţi ieşit!!!” Abia atunci am realizat că nu visam, că s-a întâmplat. Şi îmi venea să râd pentru că primul instinct a fost să fug în regie cu zeci şi sute de stick-uri de memorie şi să-i rog să copieze filmarea pe toate ca să am dovada, pentru mine, că filmarea aia chiar s-a întâmplat.

ralucareporter

Acum ne-am liniştit, ne-am aşezat, căutăm noi subiecte şi ne pregătim de zor pentru momentul 3 Octombrie 2014. Momentul în care, de la ora 17 pe TVR Cluj şi de la ora 18 pe TVR 3 vă arătăm tuturor că da, chiar s-a întâmplat şi da, este adevărat, emisiunea “Fără prejudecăţi” porneşte la drum!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite