Război în Ucraina. Care sunt pierderile de armament ale Rusiei probate cu imagini

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Blindat de luptă rusesc capturat de ucraineni FOTO Profimedia
Blindat de luptă rusesc capturat de ucraineni FOTO Profimedia

Războiul din Ucraina a ajuns ieri în cea de-a 67-a zi, iar portalul militar Oryx Spioenkopp a adus la zi o listă a acestor pierderi de echipamente ale fostei Armate Roşii. Foarte important, aceasta conţine numai vehiculele de luptă a căror pierdere este documentată video sau foto şi arată dezastrul în care se află militarii ruşi care au invadat Ucraina.

Concret, luam în calcul exclusiv de pierderile militare ruseşti care pot fi probate cu imagini video şi este vorba de mii de tancuri, avioane, elicoptere sau sisteme de rachete care au fost făcute scrum de ucraineni în cele peste două luni de război.

Este vorba de 3.313 vehicule, dintre care 1.777 au fost distruse, 58 au fost avariate, 266 abandonate şi 1.210 capturate, arată Oryx Spioenkopp. Între pierderile Rusiei se află şi 595 de tancuri de diverse modele. Dintre acestea, 308 au fost distruse, 17 au fost serios avariate, 49 au fost abandonate, dar 221 au fost capturate. Cele mai multe sunt model T-72 în diverse variante constructive, care este un tanc principal de luptă din a doua generaţie, proiectat şi fabricat, iniţial, în Uniunea Sovietică.

Construit între anii 1971 şi 1993, T-72 este un tanc considerat învechit în acest moment. Are un blindaj compozit, echivalent cu 500 mm, iar ca armament principal dispune de un tun 2A46M de calibrul 125 mm cu ţeavă lisă. Este pus în mişcare de un motor diesel de 840 de cai şi are o autonomie de 480 de kilometri.

71 de staţii de comandă sau transmisiuni făcute scrum

Ruşii au suferit pierderi şi la alte categorii de armament. Astfel, armata rusă a rămas fără 319 vehicule blindate de luptă, 648 de vehicule de luptă ale infanteriei, 103 transportoare blindate, 25 MRAP (Mine Resistant Ambush Protected Vehicles), 71 staţii comandă sau comunicaţii, 126 de vehicule pentru trupele de geniu, 12 mortiere grele, 59 de piese de artilerie tractată, 103 unităţi de artilerie autopropulsată, 63 de lansatoare multiple de rachete, 4 tunuri antiaeriene, 15 tunuri antiaeriene autopropulsate, 54 de sisteme rachete antiaeriene şi 10 radare.

De precizat că toate aceste vehicule au fost atacate, între altele, cu sistemele de rachete Javelin şi NLAW de fabricaţie americană, respectiv, britanico-suedeză, primite de ucraineni înainte de izbucnirea războiului, dar şi cu ajutorul dronelor tactice Bayraktar TB2 de provenienţă turcească.

Ruşii au pierdut, probat cu imagini, şi 26 de avioane de luptă, 39 de elicoptere şi 49 de drone. Multe dintre aceste aeronave au căzut victime unui alt sistem de armament occidental ajuns la dispoziţia ucrainenilor, rachete antiaeriene Stinger, care seamănă oarecum cu aruncătoare de grenade (AG) şi sunt rachete sol-aer (SAM) cu ghidare în infraroşu. Stinger are o rază de ţintire de până la 4.800 de metri şi poate ataca ameninţările inamice la joasă altitudine de până la 3.800 de metri, cu o viteză de 2,54 Mach.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite