Eveniment

articolul anterior articolul urmator

Războiul hibrid. Pentru fake-ul cu Zelenski, primarul USR Allen Coliban trebuie să-şi dea urgent demisia!

100
11 Mar 2022 08:19:25
Raluca Boboc

Invazia militară declanşată în urmă cu două săptămâni de Rusia în Ucraina, soldată până la acest moment cu peste 400 de morţi, dar şi cu numeroşi refugiaţi care fug din calea bombardamentelor, a scos la suprafaţă, cum era firesc, atât lumina, cât şi întunericul care domină fiinţa umană care, la rândul lor, se află într-un permanent război pentru apărarea sau acapararea sufletului.

Pe de o parte, au ieşit la lumină ÎNGERII, întruchipaţi de sutele de voluntari care s-au mobilizat exemplar pentru a-i ajuta pe ucrainenii care şi-au părăsit locuinţele şi au plecat cât mai departe de iadul care a fost dezlănţuit de atacurile lansate de armata lui Vladimir Putin asupra ţării lor.

O armată care loveşte în plin atât ţinte strategice, cât şi ţinte civile (a se vedea atacul care a distrus maternitatea şi spitalul de copii din Mariupol). În aceste zile încărcate cu foarte multă suferinţă, voluntarii români, cu chip de oameni, dar cu suflet de îngeri, au dat o importantă lecţie de solidaritate şi de umanitate. 

Pe de altă parte, războiul din Ucraina a scos la suprafaţă şi OPORTUNIŞTII. Aceştia fiind întruchipaţi de diverse personaje aflate în funcţii publice. Cei care vânează orice oportunitate pentru a mai capitaliza puţină imagine şi simpatie populară. Şi care au văzut în drama de la graniţele ţării prilejul perfect pentru a se face remarcaţi în ochii electoratului.

Cei mai decenţi lideri au încercat să-şi manifeste solidaritate faţă de suferinţa poporului ucrainean şi dezacordul faţă de agresiunea militară a Rusiei prin diverse gesturi simbolice. Astfel, unele dintre cele mai importante clădiri din România, de la Palatul Victoria, sediul central al MAE sau Palatul Cotroceni, au fost iluminate în culorile steagului ucrainean.

Cei mai zeloşi s-au dovedit a fi, însă, primarii de municipii. Care au decis să acţioneze fiecare după cum îl taie capul, fără a ţine cont că gesturile lor pot provoca adevărate conflicte interne sau, mai rău, să servească acţiunilor de dezinformare şi destabilizare internă, care sunt principalele arme folosite de Rusia în războiul hibrid.

Dacă gestul lui Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca, de a arbora steagul Ucrainei pe stâlpii din centrul oraşului, cu riscul încălcării Legii administraţiei publice, poate fi oarecum scuzabil, deşi putea să genereze ceva tensiuni chiar în inima Transilvaniei, fake-ul odios cu preşedintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, promovat de primarul USR al municipiului Braşov, Allen Coliban, poate fi catalogat foarte uşor drept atac la adresa securităţii naţionale.

  • Prin distribuirea unei fotografii fake, prin care se induce ideea că preşedintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, se află la Braşov, primarul USR, Allen Coliban, a acţionat ca un adevărat pion al maşinăriei de propagandă şi dezinformare a Rusiei;

  • Foarte probabil, fotografia fake distribuită de primarul USR al Braşovului, Allen Coliban, a fost utilizată de serviciile de informaţii ruseşti cu scopul de a destabiliza şi a demoraliza soldaţii ucraineni. Dacă scopul a fost atins, nu este exclus ca primarul Coliban să fie aibă pe conştiinţă ceva victime ca urmare a acestui gest nesăbuit.

  • Miercuri, România a fost ţinta unui atac, parte a războiului hibrid, care a generat o panică foarte mare în rândul populaţiei (vezi criza preţurilor la carburanţi). Un test care a devoalat capacitatea poporului român de a face faţă situaţiilor de criză. Or, fotografia fake promovată de primarul USR al Braşovului, Allen Coliban, putea fi utilizată foarte uşor de experţii în manipulare şi dezinformare pentru a induce panica unui atac al Rusiei asupra Braşovului, pentru eliminarea „fugarului” Zelenski. Astfel, Coliban a atentat la viaţa şi siguranţa cetăţenilor Braşovului.   

  • Coliban nu doar că a atentat la siguranţa naţională, dar a adus şi grave prejudicii de imagine USR, partidul din care face parte. Prin atitudinea sa iresponsabilă, Coliban a demonstrat că eliminarea USR de la guvernare nu a fost întâmplătoare. Privind la gravitatea evenimentelor care se întâmplă la graniţa ţării, dar şi la comportamentul nesăbuit al primarului USR, foarte probabil, excluderea acestui partid de la guvernare s-a făcut la solicitarea expresă a serviciilor de informaţii.

Pentru serviciile aduse Rusiei, prin promovarea unui fake cu preşedintele Zelenski, primarul USR, Allen Coliban, trebuie să-şi dea urgent demisia. Dacă Coliban nu are onoarea de a-şi asuma răspunderea, atunci Cătălin Drulă, preşedintele interimar al USR, trebuie să demonstreze că este un „Drulău”. Fie îi cere demisia lui Coliban, fie îl exclude din USR. Războiul este treabă serioasă de bărbaţi, nu de măscărici care se joacă cu fake news-urile.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

100 Comentarii

D S
11.03.2022, 08:33:10

Domnisoara, la toate aiurelile pe care le scrie presa zilele astea ar trebui sa va dati voi toti demisia! La stiri la televizor nu ma mai uit demult acum nu mai citesc nici ziarele din cauza unor asa zisi "reporteri" care debiteaza numai si numai prostii. Deontologie, coloana verticala, profesionalism, surse sigure si verificate, chiar nu inseamna nimic pentru ziaristul roman? Unde citesti numai rahat, presupuneri, zvonuri aiureli! Asta va e valoarea! Iar pentru Coliban stiu ca in postarea lui scria clar ca e pamflet, chir nu citim tot continutul postarii? Iar postarea lui Coliban venea la 2 zile dupa ce rusii au zis ca ucraineanul e la Brasov!!!!

+24 (30 voturi)
adrian hora
11.03.2022, 09:03:29

e rusinos ce face boboc aici, ar trebui sa isi ceara scuze pentru tentativa asta patetica de manipulare. ar merge la reteve sauatrei, la cei spalati deja pe creier.

+19 (23 voturi)
Utilizator Adevărul
11.03.2022, 08:44:23

Comentariu considerat abuziv.

Adrian Foanɡă
11.03.2022, 08:46:49

Colibanul nu e la primul fake, el mintea pana si in CV.

-13 (19 voturi)
Fleur Fleur
11.03.2022, 08:58:07

Ei hai, sa nu exageram, fost o gluma si românii mai au înca (sper) simtul umorului. Iar rusii sunt oricum batuti în cap si înghit pe nemestecate orice balarie le serveste regimul lor fascist. Iar comentariile oamenilor pe marginea articolelor despre Zelenski la Brasov au fost geniale (cineva a scris ca probabil sparge roaba cu Moet în Poiana cu Ion Ion :):)) Scuze, dar articolul asta tendentios-întepat-ofuscat e ridicol si meschin. Din ciclul sa facem din tântar armasar sau sa vorbim ca sa nu tacem.

+13 (15 voturi)

Vezi toate comentariile (100)

Modifică Setările