„Nu am auzit despre desfiinţarea unui serviciu vital din MAI, voi verifica”, a declarat Klaus Iohannis, fiind întrebat de reporterul „Adevărul” dacă are informaţii despre planul privind desfiinţarea Serviciului Omoruri, în condiţiile în care la nivelul Ministerului Afacerilor Interne încă se plătesc poliţe, cum e cazul detaşării la Harghita a fostului şef al Serviciului Omoruri, comisarul şef Radu Gavriş.
Reamintim că detaşarea a fost semnată de chestorul Liviu Vasilescu, înainte că acesta să îşi dea demisia din funcţia de şef al Poliţiei Române.
Poliţiştii de la Serviciul Omoruri sunt bănuiţi că ar fi furnizat presei imaginile de la întâlnirea dintre fostul şef al Poliţiei Române, Liviu Vasilescu, şi liderii clanului Duduienilor înainte de înmormântarea lui Emi Pian.
Procuror: „Astfel de modificări nu se pot face în secret”
În ceea ce priveşte „reorganizarea” Serviciului Omoruri experţii susţin că, „la adăpostul unui scop declarat oficial privind schimbarea în bine a structurilor prin eficientizarea muncii, este vizată de fapt schimbarea unor oameni care sunt competenţi, dar care nu execută orbeşte ordine, mai ales ordine discutabile”. Dovada acestui fapt este că astăzi şeful Serviciului Omoruri a fost „eliminat” din consiliul de conducere al Politiei Capitalei, locul unde se va decide soarta acestei structuri.
Mai exact, procurorul Alexandru Georgescu, fost şef al Parchetului Capitalei, a explicat pentru „Adevărul” cum vede reorganizarea structurii de elită a Poliţiei Capitalei.
„Se va motiva probabil că se încearcă eficientizarea structurilor. Adică se urmăreşte ca lucrurile să meargă mai bine decât merg în prezent. Dar aici apar nişte întrebări:
1. Dacă vrei să faci o schimbare în bine, de ce atâta grabă?
2. Dacă vrei să faci o schimbare în bine, de ce o faci pe ascuns?
3. Dacă vrei să faci o schimbare în bine, de ce nu ceri punctul de vedere al principalilor parteneri instituţionali?
Este vorba despre schimbări în cadrul unor importante structuri de poliţie judiciară din Poliţia Capitalei. Structuri care instrumentează dosare cu infracţiuni foarte grave. Structuri care funcţionează bine în prezent. Modificarea lor nu se poate face peste noapte. Nu se poate face fără o fundamentare serioasă, fără o analiză serioasă şi corectă a activităţii lor. Şi nu se poate face fără a ţine cont de punctul de vedere al poliţiştilor care lucrează în acele structuri. Astfel de modificări nu se pot face în secret.
Nu reprezintă exclusiv o problemă administrativă internă a poliţiei. Aceste structuri instrumentează dosare penale colaborând în primul rând cu parchetele din Bucureşti. Cf art.55 alin.6 din codul de procedură penală: „Organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare (…) îşi desfăşoară activitatea de urmărire penală sub conducerea şi supravegherea procurorului”. A nu cere, în contextul acestor modificări, punctul de vedere al parchetului, a nu implica Parchetul Capitalei în analiza activităţii acestor structuri de poliţie judiciară reprezintă o atitudine lipsită de profesionalism şi chiar jignitoare. O modificare făcută în grabă şi prin ignorarea unui dialog interinstituţional real implică numeroase riscuri: pentru activitatea poliţiei şi a parchetului. Şi, de fapt, pentru dosarele penale şi, mai ales, pentru siguranţa oamenilor”, subliniază magistratul.
Acesta mai susţine că niciodată lucrurile nu au coborât atât de jos.
„Au existat de-a lungul timpului momente în care persoane din conducerea Poliţiei Capitalei au blocat sau au întârziat anumite proiecte. Însă niciodată lucrurile nu au coborât atât de jos. Date fiind aceste lucruri, nu pot decât să mă gândesc că, la adăpostul unui scop declarat oficial privind schimbarea în bine a structurilor prin eficientizarea muncii, este vizată de fapt schimbarea unor oameni care sunt competenţi dar care nu execută orbeşte ordine, mai ales ordine discutabile. În ceea ce priveşte cauzele cu morţi suspecte, înţeleg că se doreşte întoarcerea la un sistem care, cu 10-15 ani în urmă, s-a dovedit total ineficient. Este normal ca aceste cauze să fie instrumentate de o structură specializată. Se evită astfel riscul ca fapte care în realitate sunt omoruri să treacă drept morţi fără relevanţă penală.”, atrage atenţia procurorul Alexandru Georgescu.
Criminalist: „Nu mai puneti botul la toate javrele care latră”
La rândul lui Vali Sitaru, fostul sef al Laboratorului Cercetare la Fata Locului din Serviciul Criminalistic, a tras un semnal de alarmă cu privire la reorganizarea de la Poliţia Capitalei.
„Citesc si ma crucesc! Au pus tunurile pe Serviciul Omoruri, ca pe ciumatii Politiei. Incepand cu Radu Gavris, pe care in treacat fie spus il cunosc de cand a absolvit Academia si a fost repartizat la Omoruri. Nu mi-a fost sef, nu imi este ca sa fiu catalogat ca fiind pupincurist, dar acest om nu merita ceea ce i se intampla. Radu - imi permit sa-i spun asa, a fost printre putinii, daca nu singurul sef din Politie care a aplicat in munca de politie metode moderne de investigatii, metode invatate peste ocean, unde a fost sa invete si sa aplice in tara, nu in excursie ca marea majoritate. A fost printre putinii care a inteles valoarea criminalistului, utilitatea cunostintelor acestora in strangerea de probe si exploatarea lor in mod stiintific intru realizarea scopului procesului penal. A fost singurul care a realizat importanta Serviciului de Analiza a Informatiilor pe care, impreuna cu Serviciul Criminalistic, le-a utilizat la maximul de potential. A fost singurul care a inteles ca reusita consta in echipa iar echipa merita toate laudele - de cand il cunosc nu l-am auzit O SINGURA DATA spunand, cum o fac toti profesorii de prin institutiile de invatamant, toti sefii din IGPR, MAI, etc, etc, "EU L_AM PRINS PE ALA"!!!
A facut Berechet, neam cu fostul general Berechet - alta capacitate, ce a facut si a scapat de el. Pe lista "terminatorului" urmeaza Diana Sarca, o foarte buna lucratoare la omoruri,cu care am petrecut multe nopti printre cadavre aflate in diverse stadii de descompunere. Acum urmeaza cireasa de pe tort, mazilirea Serviciului Omoruri. Ii cunosc si am lucrat cu oamenii astia din 1992 - atunci am participat la cercetarea primului meu caz de omor, dublul asasinat din Rudeni, ofiter de caz fiind tanarul locotenent major Dan Antonescu si am terminat cu "Colectivul".
Impreuna cu oamenii astia am vazut toate mizeriile Bucurestiului, toate ororile imaginabile si neimaginbile, de la femei violate ucise, taiate in bucati si imprastiate prin fantanile tarii, continuand cu noi nascuti ucisi de mamele lor in haznaua din spatele casei, de la chinezi fierti si aruncati pe canal, pana la copii taiati in bucati, ambalati in pachete si bagati in congelatorul frigiderului si o lada frigorifica. Frumoase privelisti, miezme aidoma. Vreti un experiment a ce inseamna munca de criminalist si lucrator la Serviciul Omoruri? Luati o bucata de carne, puneti-o intr-o punga din plastic, lasati-o la soare 2-3 zile, apoi inspirati adanc din punga, cum fac aurolacii cu pungile lor.
Ori asta suportam ore, uneori zile in sir, dar asta era meseria pe care ne-am ales-o, frumoasa dar de multe ori extrem de scarboasa. (...) Cei ce vreti sa macelariti acest serviciu, inainte de a taia, de a distruge ce merge, nu mai puneti botul la toate javrele care latra a invidie, de o comoditate exemplara - sa nu care cumva sa-i deranjezi din letargia lor, iar daca-i pui la munca este deja un afront nemaintalnit, mergeti la cateva cazuri cu ei, sa fumati impreuna o tigara, la 2 noaptea, asezati pe o bordura sa va mai trageti sufletul, apoi priviti ferestrele intunecate, marea majoritate intunecate.
Oamenii dorm, se odihnesc, nu stiu ca intr-un loc s-a intamplat o tragedie, niste oameni cauta sa afle ce s-a intamplat, cum s-a intamplat, de ce s-a intamplat, cine a comis fapta, iar tu stimat contribuabil nu stii nimic din toate acestea, cel mult poate vei afla a doua zi cate ceva din presa, vei comenta poate la serviciu cu colegii, dar veti uita repede si ce s-a intamplat si ca niste oameni alerga sa-l prinda pe autorul faptei, pentru ca tu sa dormi linistit si la noapte, caci viata este imprevizibila si nu se stie niciodata cand te afli la locul nepotrivit in momentul nepotrivit. (...) Ati ajuns sa detestati acest serviciu, sa-l decimati, pentru luptele voastre politice (...)
Nu stiu cine va sfatuieste, ce interese poarta dar DOMNULE MINISTRU VELA, daca sunteti cu adevarat ceea ce pretindeti, mergeti la acest serviciu, neoficial, doar dumneavoastra si stati de vorba cu baietii aia, eventual beti o bere impreuna si ascultati-i, veti fii fascinat si veti avea ocazia sa-i cunoasteti prin propriile simturi, nu prin interesele altora!!!! Dragii mei fosti colegi, ma simt onorat caci am lucrat o viata de om alaturi de voi, va multumesc ca ati fost alaturi de mine la bine si mai ales la greu. RESPECT SERVICIUL OMORURI!!!
P.S. Poate si colegii nostrii din PTMB au si ei o vorba de spus, poate la fel si medicii legisti! Va doresc PUTERE, UNITATE SI MULT SUCCES!!!”
Fost şef al Poliţiei Capitalei: „Să încercăm să identificam solutiile viabile pentru o reformă reală şi nu o reorganizare”
Despre reorganizarea celei mai performante structuri din Poliţia Română a vorbit şi chestorul Lucian Guran fost şef al Poliţiei Capitalei.
„Scopul unei reorganizări trebuie să fie creşterea eficientei organizaţiei. Nu am înţeles modul de abordare al acestei reorganizări de către factorii de conducere. Poliţia Capitalei este un mastodont unde lucrează aproximativ 7000 de poliţişti Nu poţi şi nici nu este indicat să faci o reorganizare de pe o zi pe alta. Nu poţi solicita şefilor din subordine să vină cu propuneri de reorganizare pentru că aceste propuneri au la baza doar intuiţii de genul „eu cred ca asa este mai bine. Nu poţi sa distrugi ceea ce funcţionează şi sunt date ca Serviciul Omoruri funcţionează foarte bine. Revin şi subliniez, dacă dorim creşterea eficienţei structurilor de politie este necesar sa existe o abordare serioasa a problematicii. În acest sens trebuie spus clar si răspicat ca o reorganizare nu înseamnă doar o simpla reducere de posturi sau compartimente, desfiinţarea uneia sau mai multor structuri Totul este mult mai complex şi de aceea este necesară o analiza amănunţită. O evaluare profundă va evidenţia exact care sunt problemele obiective şi subiective ale Poliţiei, dar este necesar să ne dorim acest fapt, iar apoi să încercăm să identificam solutiile viabile pentru o reformă reală şi nu o reorganizare. Şi tocmai de aceea este necesar sa apelezi la metode ştiinţifice de management şi sa soliciţi efectuarea unei diagnoze organizaţionale. Numai o diagnoza îţi pote oferii informaţii relevante despre o problema sau un set de probleme având drept scop identificarea punctelor forte şi slabe ale organizaţiei sau domeniului analizat, de a evidenţia care sunt cauzele şi implicit de a oferi soluţii care sa conducă la îmbunătăţirea situaţiei”, explică Lucian Guran.
Moartea lui Emi Pian
După apariţia imaginilor cu întâlnirea dintre fostul şef al Poliţiei Române, Liviu Vasilescu, şi liderii clanului Duduianu la biserică, în miez de noapte, Adevărul l-a întrebat pe fostul preşedinte Traian Băsescu cum vede această întâlnire ţinută la secret de conducerea Ministerului de Interne.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
16 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
Momentul adevarului. Raportul crime / cazuri rezolvate. E peste 9/1, e ok. E sub? Nu avem dupa cine plange. Partea proasta e ca de obicei, un sef fara rezultate e schimbat tocmai atunci cand incepe sa se priceapa. Urmeaza altul si ciclul se reia.
Momentul adevarului? Velea nu este prost cum am crezut! Este manjit pana peste cap si cel mai rau ciuma galbena+rosie sustin un asemenea mizerabil! USL 2.0...
Dehhh.... sub adăpostul pandemiei ..paranormalul își face de cap .. Domnia necalificaților .. dornici să facă " ceva" care să conteze .. Nu că s-ar pricepe ... dar ceva trebuie să facă ..ca să se vadă .. Este vorba doar de simpli ..foarte simpli ..activiști de partid ..ce se bizuie pe sfaturile pline de incompetență ale altor activiști de partid ..la fel de necalificați , de corupți , cu caracterul murdar până în străfunduri ... . Se poate spune că oficial ...procentul acela de analfabeți funcționali .. a preluat puterea ! Cum am spus .. asta este epoca când domnesc necalificații, incompetenți, analfabeții funcționali posesori de diplome achiziționate la ofertă ... Sclipiciul pe care îl afișează zilnic .. nu le poate ascunde în nici un fel toate aceste " calități " ... . Și fiindcă este pandemie ... ne este interzis să protestăm ! În orice fel ! Pe termen nelimitat ! . Credeți că degeaba au scos trupele înarmate pe stradă , astă primăvară ???
Ca de obicei, bati campii...Atentie la pastile, ca mai ramane sa vezi omuleti verzi. Auzi, trupe inarmate... Iar despre politisti nu are rost sa vorbim, mai ales despre sefi. stia au fost, sunt, si inc avor mai ramane interlopi ascunsi in uniforme. Bineinteles, tie ti-e dor de viorica-vasilica...care nu face parte dintre analfabetii functionali.
greata... nesfirsita greata... cel mai probabil ma voi intoarce in Ro doar cind voi iesi la pensie. si aia platita de un alt stat si din fonduri private..
Vezi toate comentariile (16)