Ministerul Apărării naţionale a postat pe pagina oficială de Facebook o reacţie la imaginile cu coloane militare care devin virale pe internet. Aceste imagini, spun unii internauţi, ar fi „dovada” mişcărilor de trupe în legătură cu situaţia din Ucraina.
„Niciuna dintre aceste înregistrări nu este recentă. Ele au fost filmate în trecut, cu cel puţin cinci-şase luni, fie de noi, fie de alţi utilizatori”, transmite MApN.
Armata precizează că au fost persoane care au vizualizat imaginile menite să inducă panica şi care au sesizat discrepanţele: fie au fost filmate pe timp de vară, fie sunt altceva decât se pretinde, fie sunt înregistrări vechi prezentate ca fiind recente.
„Am realizat, în videoclipul de mai jos, o recapitulare a acestor încercări de deformare a realităţii, cu datele la care au fost cu adevărat surprinse. De notat că singurele imagini recente din acest colaj (22 ianuarie 2022) reprezintă carcase de tancuri din Al Doilea Război Mondial, demilitarizate, importate din Bulgaria de o firmă din Cehia. Şi care, evident, au tranzitat România. Le veţi vedea la finalul montajului video. Şi acestea au fost prezentate în aceeaşi notă conspirativă, a mişcărilor neanunţate de trupe.
Vă reamintim că cea mai corectă informare este cea din surse oficiale. Dacă sesizaţi şi alte asemenea înregistrări, vă rugăm să ni le trimiteţi aici. Vom face verificările cu maximă operativitate şi vom reveni cu explicaţii”, transmite Armata.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
20 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
O reacție oportună. Dar...vorba aceea "nu iese fum fără foc". Internetul este plin de imagini mai ..proaspete.
Incredibila mizeria umana! Exista pe lumea asta dobitoci care, din pura placere de protagonism, lanseaza fake news-uri destinate clasei (intelectuale) de jos, si care la randul ei, le preia cu bucurie nemarginita. Asa si cu covidul, asa si cu reptilienii, asa si cu orice teorie a conspiratiei.
au iesit macii din unitati...gata remy-ul si poker-ul....hai la dezmortit oasele baieti ca cred ca v-ati saturat si voi de atata frunza taiata la caini
Serios au pe unde merge???
Asa si? Nu inteleg ce este asa socant sa vezi coloane de tehnica militara la noi in tara cand aproape de noi se prevede un razboi? Pe cine naibii surprinde faptul ca vezi soldati si armata si tancuri cand absolut toata lumea se agita si comaseaza armata de frica lui Putin? Cat de tampit sa fi sa te ingrijorezi doar cand vezi filmulete cu masinutele armatei si nu din secunda in care tot citesti, auzi si vezi peste tot tari din UE si NATO agitandu-se pe subiect? Ca sa nu mai zic ca multe din tiktok'urile asta au fost postat prin lunile mai/iunie anul trecut. Deci nu pricep de unde pana unde preocuparea PR'ului Armatei, tocmai acum!
Vezi toate comentariile (20)