Reclamaţii bizare la 112: de la dureri de unghii până la probleme de erecţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Apelurile abuzive la serviciul 112 par a fi un sport naţional la români, aceştia reclamând de la dureri al unghii, insomnii până la menstruaţii prelungite, în timp ce alţii au urmărit doar să se plimbe cu salvarea.

„Am avut un caz special anul acesta. O salvare de la Serviciul de Ambulanţa Galaţi a luat o femeie care susţinea că a fost violată cu un morcov. Avea morcovul într-o sacoşă. Femeia a fost dusă la ginecologie”, a declarat pentru Mediafax directorul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Galaţi. 

La fel, tot la categoria motivelor ciudate, un vasluian a minţit că îi naşte soţia, imitând scâncetele unui nou-născut, pentru că voia să ajungă în oraş, dar drumul era înzăpezit. „A sunat şi a anunţat soţia sa, gravidă cu gemeni naşte acasă şi are nevoie urgentă de ambulanţă. Pentru a fi convingători, soţul, soţia şi un fiu de 14 ani au început să plângă în receptor, imitând scâncetele unui nou-născut. Apelanţii au fost atât de convingători încât ambulanţa a plecat la caz, având ca antemergător o maşină de deszăpezit. Ajuns în sat, echipajul a constatat că apelul fusese fals şi că bărbatul care sunase voia să ajungă în oraş, la Vaslui, iar autorităţile nu deblocaseră drumul înzăpezit”, a precizat Daniel Ungureanu, purtător de cuvânt al SAJ Vaslui. La fel o femeie din Siliştea, gravidă în luna a opta, a apelat serviciul de urgenţă spunând că i-a venit sorocul. În ambulanţă a spus echipajului că nu are contracţii, dar că soţul voia să o ia la curăţat grădina de buruieni şi ea nu voia să stea în soare.

Serviciul 112 pare a fi fost alternativa la transportul în comun şi unei tinere din Văleni care a simulat o criză de stomac. „Ambulanţierii au găsit-o la domiciliu îmbrăcată în rochie mulată, scurtă, cu tocuri de 15 centimetri. Tânăra se ţinea de stomac şi a fost dusă la Spitalul Judeţean Vaslui. Ajunsă la destinaţie, fata a recunoscut nonşalant că de fapt avea întâlnire cu iubitul ei şi cum acesta a sunat-o să-i spună că nu are bani de benzină pentru a o duce la club, a simulat problema de stomac pentru a ajunge la oraş", a spus purtătorul de cuvânt al SAJ Vaslui. 

Tot pentru a ajunge la timp un bărbat de 42 de ani din Lingurari a sunat la 112 la ora 4 dimineaţa şi a spus că a înghiţit o şopârlă.

„Crezând că e vorba despre o persoană cu afecţiuni psihice aflată în criză, a fost trimis un echipaj al Staţiei Judeţene de Ambulanţă. De fapt, bărbatul trebuia să ajungă la Tribunalul Vaslui unde era citat într-un proces. A vrut să ajungă gratis şi a spus la telefon ce i-a trecut prin minte pe moment", a precizat şeful serviciului de urgenţă din Vaslui.

Începând cu data de 3 octombrie apelarea abuzivă a numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112 sau transmiterea de mesaje abuzive la numărul 113 ori la numărul 114 se sancţionează cu  amendă de la 500 de lei la 1.000 de lei. De asemenea, alertarea falsă a agenţiilor specializate de intervenţie este sancţionată cu amendă de la 1.500 de lei la 5.000 de lei.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite