„Recunosc şi regret“, amenzile ne omoară

Trăim în România, ţara unde legile se aplică discreţionar, după sintagma ”Aşa vreau eu!” Cetăţenii simpli sunt doar buni de plată. La ce să te aştepţi din partea unor instituţii menite să aplice legile, să apere ordinea şi liniştea publică, să asigure siguranţa cetăţenilor, să combată infracţionalitatea, criminalitatea când în rândurile ei, chiar la vârf, unii dintre şefi se comportă ca infractorii? Ce să înveţe aceşti tineri de la ei?

2 mai 2020, între orele 9.00-10.00. Circulam pe cheiul Dâmboviţei cu maşina, dinspre Bucureşti spre centura Capitalei. Mergeam cu fiica mea să aprovizionăm un bătrân de 94 de ani din provincie. Şoseaua liberă, nu mi-am dat seama că am depăşit viteza legală de 70 km/h. Ştiam din experienţă că pe ambele cheiuri ale Dâmboviţei, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire din Bucureşti, în zona Târgului Vitan, în fiecare weekend, sunt radare, ascunse după vreo curbă. Radarul pistolul rutier este însoţit mereu de câteva echipaje de poliţie rutieră, alcătuite din trei/patru maşini, cu poliţiştii aferenţi, trimişi la vânătoare. Toţi sunt lupi tineri!

De menţionat că, aşa cum ar fi legal, pentru prevenţie, la intrarea-ieşirea de pe splai, ca pe orice segment de şosea din ţară unde stau acestea, ar fi trebuit să existe indicatoare cu informarea „Atenţie, radar!” Dar cum să pună Poliţia astfel de indicatoare, cum îşi mai face nemuritorul plan de amenzi? Mai ales acum, în timp de pandemie, când autostrada spre mare care era principala rută unde planul la amenzi se şi depăşea, începând cu 1 mai şi până toamna, când se încheia sezonul estival, este moartă din lipsa turiştilor.

Aşa că, Stan Păţitul, fără abateri, amenzi şi sancţiuni la rutieră, este tras pe dreapta de un poliţist tânăr, slăbuţ, echipat regulamentar, plus, mască şi mănuşi anticovid. Opresc frumos, privind pistolul radar buclucaş, mânuit cu măiestrie de un alt agent, alături de cele câteva echipaje de rutieră, parcate în afara carosabilului ca să nu fie văzute de la distanţă, în timp ce domnii agenţi nu mai pridideau să tragă pe dreapta autoturism după autoturism. Pun declaraţiile pe propria răspundere împreună cu actele de identitate pe geam, agentul se uită ca mâţa în calendar şi îmi cere să cobor geamul.

„-Daţi-mi actele!” „-Nu vi le dau în mână! Pentru protecţie! Le puteţi vedea şi aşa. Colegii de-ai dumneavoastră care m-au mai verificat în trafic, nu mi-au cerut actele în mână, Le-au văzut pe geam, le-au şi fotografiat pentru conformitate.” „-Care colegi?” „-Colegi poliţişti de-ai dumneavoastră.” Vădit nemulţumit, agentul bombăne: „-Mă duc să iau agenda şi pixul.” Revine cu încetinitorul, după câteva minute şi îmi cere să pun cartea de identitate pe colţul din stânga al bordului. Apoi, minute bune se chinuie să citească datele mele de identitate şi scrie de parcă atunci încerca să facă prima dată în viaţa lui bastonaşe! Când termină, în sfârşit, de scris, îmi aruncă în sictir un „-Aşteptaţi!” şi dispare să scrie procesul verbal, bănuiesc. Aştept îndelung, zeci de minute, timp în care mai multe maşini sunt oprite de alţi colegi ai poliţistului meu, sancţionaţi pentru depăşirea vitezei legale şi lăsaţi să plece în drumul lor. Doar eu sunt ţinut în loc şi nu ştiu de ce? Mă uit în stânga, în dreapta, fără să mă dau jos din maşină, după agentul meu, melc, dar nu-l văd nicăieri. Ce face, unde este, cât îi ia să scrie trei cuvinte, că doar am depăşit viteza cu 21 de km/h peste limita admisă de lege, nu am omorât pe nimeni, Doamne fereşte?

„-De ce a durat atât de mult timp, cât v-a luat să scrieţi câteva rânduri?”, l-am întrebat după ce a revenit, în sfârşit. Ag. de poliţie rutieră: „-Ce faceţi, mă trageţi la răspundere?” „-Nu, dar este firesc ca cetăţenii care vă plătesc salariile să intre în dialog, să ceară lămuriri autorităţilor.” „-Nu îmi plătiţi dumneavoastră salariul! Eu mă sacrific...” „-Spuneţi-mi, vă rog, Poliţia Română nu mai face şi prevenţie, stă doar la amenzi?” „-Face prevenţie!” „-Cum? Văd că staţi la pândă cu radarul! Ce prevenţie este aceasta? Aveţi plan la amenzi?” „-Da! Vreţi să vă citesc procesul verbal?” „-Da!” Îmi citeşte în câteva secunde că am depăşit viteza regulamentară cu 21 km/h, aveam 91 în loc de 70, peste limita admisă, cuantumul amenzii şi punctele de penalizare, alea, alea. Îi ia doar câteva secunde să citească, de ce io fi luat zeci de minute să scrie acelaşi lucru?!!! Finalul lecturii este apoteotic, mă dă pe spate: „-Recunoaşteţi şi regretaţi fapta?” Sunt uluit de regret, parcă ne-am întors în timp, în regimuri cu anchete de tristă amintire!!! Nu am mai fost niciodată sancţionat de poliţie pentru nici un fel de faptă, iar sloganul final al procesului verbal să fie acesta de sorginte comunistă „Recunoaşteţi şi regretaţi fapta?!!!!” „-Recunosc, am greşit, ce să mai fac acum?”

„-Dar regretaţi?”, insistă agentul de poliţie crud, care cred că s-a născut după 1990 încoace, clar că nu a trăit în comunism să fie infectat de fostul regim. A fost, însă, infectat de moştenirea dusă cu mândrie mai departe de instituţiile noastre de ordine publică şi siguranţă. Grea moştenire şi mentalitate. Indestructibile!

„-Spuneţi-mi vă rog, dacă nu am avut nici o abatere până acum, se poate da şi avertisment nu doar amendă?” „-Da!” „-Şi atunci de ce mi-aţi dat amendă şi nu avertisment, că eu nu am avut abateri, sunt la prima abatere?” „-Aşa vreau eu!” Sunt uluit de răspunsul agentului de poliţie, dar insist: „-Spuneţi-mi ce va făcut să îmi aplicaţi măsura mai dură şi nu avertismentul? Ce argumente aveţi pentru această măsură discreţionară din moment ce legea vă dă alternative? Nu contează lipsa antecedentelor sau a abaterilor dinainte ale şoferilor?” „-Ce faceţi, iar mă trageţi la răspundere? Aşa vreau eu, să vă dau amendă! Aveţi menţiuni la procesul verbal?” „-Da. Scrieţi că în loc să facă prevenţie, Poliţia Rutieră stă cu radarul, la pândă, să facă planul la amenzi!” „-Am scris. Mai aveţi menţiuni?” „-Da. Mai scrieţi că nu este normal ca un cetăţean să fie ţinta unei atitudini discreţionare a unui poliţist, care aplică legea după bunul plac -Aşa vreau eu! Şi că trebuie tratat cu respect! Chiar dacă a greşit, poliţistul trebuie să-i se argumenteze după lege, de ce este sancţionat sau doar avertizat!” „-Nu pot să scriu aşa ceva.” ”-De ce?” „-Nu mai am spaţiu pe foaie!”.....!!!!!....

M-a lăsat paf şi de data aceasta! Am impresia că l-am întâlnit pe Garcea, pe Dorel, pe Robi din filme, trei într-un singur poliţist. Până şi agentul Robi Doroftei le explica celor sancţionaţi că sunt amendaţi deoarece „Aşa scrie la lege!”, nu ajunsese la performanţa să amendeze pe cineva sub pretextul lui „Aşa vreau eu!” Auzi, poliţistul Brigăzii Rutiere Bucureşti nu mai avea spaţiu pe foaie pentru menţiuni care-l puneau într-o lumină neplăcută, ci doar pentru semnătura mea de luare la cunoştinţă!!! Între timp, colegii poliţistului, toţi lupi tineri, văzând că ceva nu merge, s-au apropiat, iar unul dintre ei, mascat, mai înalt, m-a întreabat ce problemă am. Şi înainte să apuc să-i expun situaţiunea, pe un ton ridicat, obraznic îmi spune şi el că nu mai e loc pe foaie pentru observaţii şi dacă am nemulţumiri să fac contestaţie în instanţă! Deştept, băiat! Parcă ştia dinainte ce vreau să obiectez. Ăsta da fler de poliţist tânăr! L-am rugat să nu ridice tonul şi să dialogăm civilizat. Mi-a replicat că nu are tonul ridicat şi a plecat împreună cu ceilalţi poliţişti, lăsându-şi colegul „-Aşa vreau eu!” să se descurce singur.

  „-Semnaţi procesul verbal sau nu-l semnaţi?” „-Dacă nu menţionaţi observaţiile pe care le am, nu-l semnez!” „-Aşteptaţi aici!”, mi-a ordonat sictiritul poliţist şi a plecat. Dus a fost! De ce să mai aştept, nu ştiu! Nu mi-a spus! Şi am aşteptat, aşteptat, aşteptat!!! Degeaba! Clar că agentul a vrut să se dovedească batjocoritor şi m-a lăsat cu ochii în soare, ca prostul. Până la urmă, a venit colegul lui, cel cu pistolul radar, cu care am dialogat câteva secunde, civilizat, părea mai deschis, mai destupat la minte şi l-am întrebat de ce trebuie să mai aştept degeaba. „-V-a pus să aşteptaţi? Păi nu mai aşteptaţi! Mergeţi!”

Pentru unii/unele băieţi şi fete ajunşi ştiu ei cum în unele instituţii importante, poate chiar avansaţi pe funcţii bune, dar care fac exces de zel, incompetenţă şi prostie în aplicarea legilor lui „Aşa vreau eu!”, există o mare şansă de care ar trebui să profite din plin acum, tinereţea. Pot să-şi schimbe oricând meseria, să meargă în alte domenii de activitate, să facă ceea ce pot mai bine, pe măsura facultăţilor lor, vocaţiei, minţii lor. Nu-i o ruşine să munceşti cinstit, după cum se vede sunt cereri gârlă pe piaţa muncii, la cârcă, în agricultură, chiar şi la sparanghel. Dar, totuşi nu oricine ar putea să muncească şi la cules de sparanghel, în Germania, unde sigur agentul de poliţie „Aşa vreau eu!” nu are nici o şansă, că nu are viteză de lucru. La cât ma pus să aştept şi cât de încet s-a mişcat, cred că ar fi mai bun la vânătoare de melci. Nu? Păi, de ce să fie plătit de statul român cu o groază de bani, uniformă, hrană, dacă nu este în stare să îndeplinească nici măcar planul la amenzi?

Fac o precizare, nici un moment nu am negat că am depăşit viteza legală, nu am cerut clemenţă, chiar mi-am recunoscut greşeala. Dar, firesc, ca un şofer care nu aveam antecedente, amenzi, sancţiuni, am solicitat firesc lămuriri de la agentul de poliţie, să ştiu cum mi-a aplicat legea într-o astfel de situaţie, ca să nu mai greşesc altă dată. Şi am aflat, legea mi-a fost aplicată după bunul plac „-Aşa vreau eu!” Argumente, dispoziţie de dialog, nema!!! Ceea ce m-a surprins din partea unui agent de poliţie tânăr! Într-un fel, dar după cum se fac angajările în Poliţie, după lipsa de profesionalism, integritate şi încălcări ale legii în această instituţie, nu m-a suprins. La ce să te aştepţi din partea unor instituţii menite să aplice legile, să apere ordinea şi liniştea publică, să asigure siguranţa cetăţenilor, să combată infracţionalitatea, criminalitatea când în rândurile ei, chiar la vârf, unii dintre şefi se comportă ca infractorii? Ce să înveţe aceşti tineri de la ei? Pe ce criterii se fac angajările la Poliţia Rutieră, cât se ţine cont de prevederile legale, cât de mentalitatea „-Aşa vreau eu!” şi cât de pile, cunoştinţe şi relaţii? E celebru cazul poliţistului de la Rutieră, pedofil, angajat la apelul bocancilor.

Este clar că, de mulţi ani încoace, Poliţia Rutieră mimează doar măsurile de prevenţie, punând accent pe sancţiuni, în special pe amenzi. Celebrul plan nemuritor de amenzi ar trebui transformat într-o strategie de prevenţie rutieră. Înainte de declanşarea pandemiei noului coronavirus, cele mai multe decese la noi în ţară erau înregistrate pe şosele. Nu erau zi şi noapte de la Dumnezeu să nu se înrgistreze victime ale accidentelor rutiere. În timpul stării de urgenţă, datorită limitării circulaţiei maşinilor, au scăzut semnificativ şi numărul deceselor de pe şosele. La fel şi numărul amenzilor rutiere.

Este greu de înţeles de ce Poliţia Rutieră nu pune mai mult accentul pe prevenţia accidentelor rutiere, pentru salvarea vieţilor omeneşti în detrimentul amenzilor!!! În curând, se va reveni la circulaţia sufocantă şi haosul de pe şosele. Deja se observă o intensificare a traficului rutier. Ca să mă refer doar la cheiul Dâmboviţei, ieşirea, intrarea în Bucureşti spre centura Glinei, ştim că acolo este un nod rutier foarte aglomerat, unde s-au întâmplat dea lungul timpului, numeroase accidente tragice. Şi organele ştiu cel mai bine acest lucru. Dacă ar face prevenţie şi nu plan la amenzi, în loc să ţină, în weekend, trei-patru echipaje de poliţie de o parte şi de alta a Dâmboviţei, la vânătoare cu radarul, să consume resurse materiale şi umane inutil, le-ar trimite să coordoneze circulaţia în zonele cu risc ridicat de accidente. Dar intersează pe cineva prevenţia în această ţară, nu doar a accidentelor rutiere, ci a tuturor nenorocirilor? Prea puţin sau deloc!

Recunosc şi regret că trăim într-o societate unde în mai toate domeniile de activitate, corupţia, prostia, incompetenţa, nepotismul, reaua voinţă, dorinţa de îmbogăţirea rapidă, ilegală, politicianismul ne guvernează vieţile cetăţenilor şi ţara! Trăim în România unde legile sunt făcute şi aplicate după mentalitatea supremă „Aşa vreau eu!” Dacă acceptăm acest lucru ne merităm soarta.