Regele Mihai şi exilul românesc

Vestea despre agravarea stării de sănătate şi a retragerii din viaţa publică a Majestăţii Sale Regelui Mihai atrage cu sine nu numai îngrijorarea şi adânca tristeţe specifică naturii noastre umane, ci şi o reflectare, mai implicată, la ceea ce reprezintă personalitatea sa pentru istoria exilului politic românesc şi înaltele principii şi valori politice şi democratice la care s-au raportat românii plecaţi din ţară până în 1989.

Destinul monarhiei constituţionale din România a fost supus unor serioase încercări după evenimentele din august 1944, iar abdicarea forţată, cauzată de guvernul Groza sprijinit de puterile sovietice, determină plecarea în exil a Majestăţii Sale Regele Mihai. Pentru Regele Mihai, exilul nu a însemnat uitarea sau renunţarea la valorile şi tradiţiile politico-militare româneşti ci, denunţând actul abdicării forţate (Declaraţia Majestăţii Sale Regele Mihai I al României la o conferinţă de presă ţinută la Londra în 4 martie 1948) şi-a continuat lupta împotriva comunismului contribuind la înfiinţarea Comitetului Naţional Român.

Regele Mihai şi agentul secret britanic

Istoricul Florin Constantiniu considera că ziua de 23 august 1944 şi greva regală din 1945 sunt două evenimente majore care aduc o atentă evaluare a personalităţii regelui Mihai pentru istoria ţării noastre.

Astfel, istoricul Florin Constantiniu afirmă: „23 august 1944 s-a dovedit a fi una din zilele decisive ale întregului război. De ce? Pentru că România a privat Germania de 2 aliniamente strategice, poarta Focşanilor şi lanţul Carpaţilor; România a privat Germania de perimetrul petrolier care era vital pentru economia de război germană şi a destrămat întregul dispozitiv german din Europa de sud-est. Or, în acţiunea de la 23 august, personalitatea care a jucat rolul decisiv a fost Regele Mihai. Avem mărturia unui agent secret britanic care a ţinut un jurnal cât a stat în captivitate în România şi el arată că în timp ce oamenii politici, comandanţii militari aveau şovăieli în ceea ce priveşte şansele unei desprinderi a României de Germania […], singurul care de la început s-a angajat cu fermitate şi curaj în această acţiune a fost Regele Mihai” („Caietele INMER”, Anul III, nr. 5 – martie 2006, pp. 33-34).

În continuare, referindu-se la cel de-al doilea moment, şi anume, greva regală, istoricul Florin Constantiniu subliniază că „declanşarea grevei regale a fost singura acţiune întreprinsă de un şef de stat din Europa de sud-est împotriva comunizării ţării sale şi a instaurării controlului sovietic total asupra României. Acţiunea aceasta a Regelui Mihai, care, din păcate, nu s-a bucurat de sprijinul puterilor occidentale […]. Aceste două momente, 1944 – desprinderea de Germania, 1945 – rezistenţa în faţa politicii sovietice de impunere a spaţiului protector al frontierelor de vest ale Uniunii Sovietice, îl plasează pe Regele Mihai într-o situaţie de vârf în istoria naţională şi, în acelaşi timp îi conferă o statură în istoria europeană, în istoria universală. Avem deci toate temeiurile să îl considerăm o figură remarcabilă a trecutului românesc“ („Caietele INMER”, Anul III, nr. 5 – martie 2006, p. 34).

Regele Mihai şi guvernul din exil

Revenind la perioada de exil, putem identifica cu obiectivitate, acţiuni şi mesaje ale Regelui Mihai care au conferit legitimitate atât manifestărilor românilor din exil cât şi a acţiunilor politice întreprinse de aceştia în lumea Occidentului Liber. Un rol important l-a avut în privinţa creării Comitetului Naţional Român, unde Regele Mihai a atribuit prin personalitatea sa o puternică reprezentare a acestui organism politic, considerat, pentru un timp, un fel de guvern în exil. De asemenea, Regele a creat nişte criterii de formare a Comitetului Naţional Român, activ până în 1975, în pofida neînţelegerilor dintre membrii conducerii acestui organism de unificare a românilor din exil.  De altfel, orice încercare de unificare a exilului, cum a fost crearea unui Consiliu Naţional Român în 1978 era prezentată Regelui Mihai.

Sentimentele promonarhice au multe nuanţe

Sentimentul promonarhist din exil trebuie interpretat într-o paradigmă mai largă.  Românii îşi proiectau deopotrivă  nemulţumirile, trăirile, speranţele şi visele în imaginea Regelui Mihai  care însemna imaginea României libere, democratice.

Relevantă în acest sens este şi afirmaţia lui Ion Vianu care, referindu-se la existenţa celor din exil şi la crezul care îi ţinea pe mulţi dintre românii aflaţi departe de ţară, a menţionat: „pentru noi, cei din exil, Mihai era o referinţă, noi aveam conştiinţa că el este cel mai mare român din exil, dar, în acelaşi timp, el ne lega şi de ţară. Şi era important ce spune Regele, pentru ce optează el şi simpla lui existenţă era importantă. Dacă s-ar fi întâmplat o nenorocire şi Mihai ar fi dispărut, aveam sentimentul că şi ceva din unitatea noastră s-ar fi destrămat. În acest context, Regele era foarte important pentru noi“ („Caietele INMER”, Anul III, nr. 5 – martie 2006, p. 37).

În anii ­’80, activitatea din exil a Regelui Mihai s-a intensificat prin participarea la diferite acţiuni organizate de români. Majoritatea discursurilor Regelui Mihai din această perioadă relevă implicarea sa faţă de situaţia împovărătoare în care se aflau românii în ţară. Un exemplu grăitor îl reprezintă momentul din iunie 1986, când Regele Mihai participă la Soultzmatt, la cimitirul românesc din Alsacia. Această întrunirea a românilor cu participarea Regelui Mihai a deranjat foarte mult guvernul de la Bucureşti.

Tot în 1986, publicaţia „Politique Internationale” nr. 32/1986 acordă în paginile sale un interviu luat de Nicolette Franck Majestăţii Sale Regele Mihai. Întrebat de către Nicolette Franck ce ar reproşa actualului regim, Regele Mihai a răspuns cu fermitate.

„Faptul că substituie minciuna adevărului şi califică eşecurile drept progres. În politica externă ca şi în politica internă, niciuna din acţiunile întreprinse nu au fost în folosul ţării şi a locuitorilor săi; nu au beneficiat decât conducătorii şi puterea străină care le asigură puterea absolută“, Regele Mihai.

Regalitatea a avut o însemnătate aparte pentru românii din exil împrăştiaţi prin toată lumea după ce Kremlinul s-a instalat la Bucureşti cu guvernul Groza cu tot. Din respect pentru ei şi pentru urmaşii lor ar trebui să ne canalizăm forţele să înţelegem disputa, fractura existentă în societatea românească referitoare la personalitatea istorică a Regelui Mihai.

Împărţită simbolic între promonarhisti nostalgici şi republicani rapaci dezbaterea se pierde fără sens în cultura resentimentului sau a exaltării. Să facem apel către un demers istoric necesar!

N.B. Titlul articolului Regele Mihai şi exilul românesc este inspirat din titlul unei cărţi semnată de Mihai Ciobanu.