Resursa de jeg

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru cei îngroziţi de amploarea mizeriei jurnalistice deversate odată cu moartea regizorului Sergiu Nicolaescu, avem o veste proastă: lucrurile nu se vor opri aici.

Dacă petrolul şi gazele naturale sunt pe terminate, iar omenirea stoarce acum ţiţei şi gaze din piatră seacă, resursele de jeg jurnalistic abia încep să fie explorate, în această materie suntem cam cum eram cu petrolul şi gazele înaintea erei industriale.

Acum mult timp, pe la începuturile meseriei de jurnalist, când internetul era inexistent sau abia se născuse, aveam tot timpul impresia, nu ştiu de ce, că cititorii ziarului la care lucram sunt deopotrivă exigenţi şi inteligenţi. Prin urmare, ca să nu-i pierd de clienţi, mă străduiam să mă ridic la standardele lor. Treabă deloc uşoară, câtă vreme în afara banului pe care omul îl dădea zilnic pe ziar, nu aveam nici un alt instrument de a-i cunoaşte opţiunile, preferinţele, punctele de vedere. Totul se făcea empiric, pe ghicite: oare ce-o vrea cititorul, oare ce-l interesează, de ce are el nevoie cu adevărat? Deştepţii care pretindeau că ştiu ei ce vrea cititorul nu ştiau, de fapt, nimic. Aşa s-a făcut presă două sute de ani.

Apariţia internetului a adus în scenă un factor crucial: un feed-back real, aproape instantaneu, din partea consumatorului de presă, manifestat fie prin postările de la finalul articolelor, fie prin instrumente mai rapide precum „click”, „like”, „share” sau ce naiba s-o mai inventa. Cu această ocazie am putut afla că cititorii nu sunt, sau cel puţin nu în majoritate, nici într-atât de exigenţi, nici neaparat inteligenţi. Opţiunile gazetarului s-au bifurcat. Fie trăieşte în continuare cu cititorul plăsmuit în mintea sa, cel exigent şi inteligent, şi continuă să presteze pentru el, fie se pliază după majoritate şi-i livrează ce vrea ea.

Această democratizare a presei, cel puţin în România, a mai cunoscut o faţetă, care nu are legătură cu cititorul, ci cu breasla însăşi. Nu au existat şi nici acum nu există aproape nici un fel de oprelişti pentru a accede la legitimaţia de ziarist. Mai erau, într-o vreme, gramatica şi limba română, dar şi acestea au devenit, din cat se pare, facultative. Aşa stând lucrurile, au devenit tot mai numeroşi, dacă nu cumva deja majoritari, gazetarii pentru care nu a existat niciodată cititorul exigent şi inteligent, ci doar furnizorul de click, like şi share.

În acest peisaj mai degrabă sumbru, apare cu atât mai îngrijorătoare o idee născocită nu se ştie de cine, dar prinsă într-un proiect de ordonanţă de urgenţă a Guvernului de modificare a Legii audiovizualului: cabliştii să-şi ordoneze posturile de televiziune în grila de programe strict în funcţie de audienţă, sub sancţiunea unor amenzi înrobitoare, plătibile imediat. Ce era până acum goana dementă după audienţă, ca să atragi bani de publicitate, dar să vedeţi ce-o să fie dacă ideea de mai sus se şi legiferează... Pretextul că zbori din grila de programe devine alibiul perfect pentru o şi mai accentuată scufundare a presei în hazna.

Iar presa, după cum vedem, a început să adore haznaua. Pentru că face rating.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite