Reţeaua Naţională a Muzeelor din România are un nou preşedinte: Ciprian Ştefan, directorul general al Muzeului ASTRA Sibiu

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reţeaua Naţională a Muzeelor din România şi-a ales vineri, 5 octombrie, noul preşedinte, în persoana lui Ciprian Ştefan (35 de ani), directorul general al Complexului Muzeal Naţional „Astra” din Sibiu.

Ciprian Ştefan este al treilea conducător al organizaţiei muzeelor din România, după Dragoş Neamu, preşedintele fondator (2006-2013) şi Virgil Ştefan Niţulescu (2013-2018). În cei 12 ani de activitate, Reţeaua Naţională a Muzeelor din România, afiliată Reţelei Europene a Muzeelor (NEMO = Network of European Museum Organisation)  a devenit o organizaţie importantă, susţinând modernizarea şi reformarea sistemului muzeal din ţara noastră.  

Alegerea lui Ciprian Ştefan – primul preşedinte al RNMR care reprezintă o instituţie din afara Bucureştiului – este considerată de specialişti ca fiind un semn de apreciere al performanţelor înregistrate de muzeele din Sibiu, recunoscute ca făcând parte din elita muzeelor europene, care au atras finanţări nerambursabile semnificative şi au dezvoltat proiecte de anvergură. Ciprian Ştefan, care conduce Muzeul „Astra” din anul 2014, este unul dintre cei mai dinamici şi eficienţi directori de muzee din România. El îşi propune ca, în mandatul său de preşedinte al Reţelei, să abordeze câteva dintre problemele importante ale sistemului muzeal din România – îmbunătăţirea  cadrului legislativ anacronic, reformarea şi eficientizarea instituţiilor muzeale, susţinerea proiectelor de dezvoltare ale muzeelor – şi să facă eforturi, împreună cu consiliul director şi cu membrii organizaţiei, pentru a asigura rezolvarea acestora.  

Au fost aleşi doi noi membri ai consiliului director: Luis Popa, managerul Muzeului Naţional „Grigore Antipa” şi Petronela Fotea, restaurator la Muzeul Naţional al Ţăranului Român. Aceştia se alătură celorlalţi membri reconfirmaţi ai acestui organism colectiv de conducere: Corina Bejinariu (Muzeul Judeţean Zalău), Lăcrămioara Stratulat (Complexul Muzeal Moldova Iaşi), Alexandra Zbuchea (SNSPA), Valer Rus (Muzeul Casa Mureşenilor Braşov) şi Tudor Sălăgean (Muzeul Etnografic al Transilvaniei). Virgil Ştefan Niţulescu, fostul preşedinte al Reţelei, care a renunţat să candideze la un nou mandat din dorinţa de a încuraja întinerirea conducerii organizaţiei, a fost confirmat, de asemenea, în calitate de membru al consiliului director.

Adunarea generală a Reţelei Naţionale a Muzeelor din România a avut loc cu ocazia desfăşurării Seminarului internaţional „Museums Meet Museums”, organizat de aceasta, care se desfăşoară la Muzeul Naţional de Artă al României. În prima zi a manifestării au susţinut prezentări Virgil Ştefan Niţulescu: Despre managementul muzeal din România; Ciprian Ştefan: Muzeul ASTRA, un exemplu care inspiră în domeniul antreprenoriatului cultural; Claude d’Athenaise, director al Musée de la Chase et de la Nature: Un muzeu singular; Jasminko Halilovic, fondator şi director al War Childhood Museum din Sarajevo: De la o carte la un muzeu, o călătorie care mi-a schimbat viaţa; Alex Saint, Creative Tourist Consults, Manchester: A conecta şi a colabora: ce avantaje aduc acestea?; Daisuke Kudo, Ideal Brain Co Ltd: Cum protejăm colecţiile muzeelor. Soluţii inovative împotriva cutremurelor. Sâmbătă, de la ora 9.30, vor prezenta comunicări alte personalităţi marcante din domeniul leadership-ului muzeal: Marsha Sammel, Bank Street College, US; Diane Lees, director general al Imperial War Museum din Londra; Andreas Heinecke, Dialogue Social Enterprise (Germania); Pierluigi Sacco, consilier special al Comisiei Europene pentru Cultură şi Educaţie; André Delpuech, director al Muzeului Omului din Paris.     

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite