Eveniment

articolul anterior articolul urmator

Revoluţia de la Sibiu: goana după terorişti

0
9 Apr 2010 20:36:47
Autor: Cristian Delcea

În decembrie 1989, diversiunile din oraş şi manipulările de la TVR au creat un conflict al tuturor împotriva tuturor. Armele se procurau doar cu buletinul. După măcelul din 22 decembrie 1989 dintre Armată şi Interne, Sibiul a fost cuprins de haos. Peste 500 de oameni au fost suspectaţi de terorism. Aceştia erau capturaţi pe străzi de către civili, bătuţi şi apoi predaţi Armatei.

Ziua de 22 decembrie 1989 a fost extrem de agitată la Sibiu. Măcelul dintre Armată şi instituţiile Ministerului de Interne s-a soldat cu un bilanţ tragic: nu mai puţin de 43 de morţi din rândul cadrelor şi al civililor. Induşi în eroare de diversioniştii aflaţi pe clădirile din jur, militarii de la UM 01512 (unitate comandată de locotenent-colonelul Aurel Dragomir) au crezut că sunt atacaţi din clădirile Securităţii şi Miliţiei, aflate peste stradă, şi au declanşat un adevărat asediu asupra celor două instituţii.

Masacrul de la Sibiu, diversiunea perfectă

„Nebunii“ care au început Revoluţia

Sibiu 1989: războiul Armatei cu Internele

Nicu Ceauşescu - înjunghiat, umilit, arestat

Fostul bucătar al lui Nicuşor Ceauşescu: „Era un mare beţiv. Nu-i ajungea un kil de whisky pe zi!"

Beţia lui Nicu Ceauşescu şi nebunia lui Aurel Dragomir

Pentru a scăpa cu viaţă, cadrele MI rămase în cele două sedii se adăpostiseră la subsolul Miliţiei, ­abandonându-şi armamentul şi muniţia în fişetele din birouri. Imediat după încetarea focurilor (în jurul orei 16.30), mai mulţi civili aflaţi în zonă au pătruns în sediul Miliţiei, unde au devastat birourile şi ­s-au înarmat cu pistoalele-mitralieră pe care le-au găsit în res­pectivele încăperi. „Dintr-un dulap tip rastel eu am luat o geantă diplomat în care se afla un mecanism cu pistol", a declarat Frohlich Adolf Horst, unul dintre civilii pătrunşi în incintă, atunci când a fost audiat de Procuratura Militară pentru „Dosarul Revoluţiei".

Revoluţionarii furioşi au mers apoi la subsol, de unde i-au scos pe angajaţii Ministerului de Interne (miliţieni, securişti, telefoniste, femei de serviciu etc.), convinşi că au capturat „teroriştii" care, după cum se anunţase la Televiziune, au atacat Armata şi au tras în popor.

„Săracii copiii noştri"

„Eram vreo 40-50 care rămăseserăm la subsol, inclusiv femei, telefoniste sau mai ştiu eu ce. Au venit civilii, ne-au scos prin spate şi ne-au aliniat lângă gardul dintre blocuri şi Miliţie. Erau înarmaţi, au vrut să ne pună de-a lungul gardului şi să ne împuşte. Unii ne înjurau, alţii ne loveau cu pumnii şi cu picioarele. Ziceau că suntem terorişti şi or să ne împuşte cum i-am împuşcat şi noi pe alţii. Unu' lângă mine zice «Nicule, suntem gata. Săracii copiii noştri». Noroc că a apărut o grupă de elevi de la 01512 şi au zis: «Daţi-vă la o parte, că pe ăştia îi luăm noi!». În situaţia asta intervenţia militarilor ne-a salvat, altfel ne-ar fi linşat mulţimea", ne povesteşte Nicolae Pinciu, fost ofiţer de Securitate.

Toate cadrele MI eliberate din mâinile civililor au fost duse în sala de sport a Unităţii Militare 01512, unde erau păziţi de militari înarmaţi cu pistoale-mitralieră. Aurel Dragomir, comandantul UM 01512 şi al garnizoanei Sibiu, susţine că a purtat o convorbire telefonică cu Iulian Vlad, şeful Securităţii: „L-am informat pe Vlad că am mai multe cadre din Ministerul de Interne în sala de sport şi l-am întrebat ce fac cu acei oameni. Mi-a zis: «Ţine-i acolo!»".

Căutaţi şi cu elicopterele

Nebunia din Sibiu era abia la început. Măcelul petrecut între UM 01512 şi Interne, manipulările grosolane lansate de la Televiziune şi diversiunile trăgătorilor aflaţi pe diverse clădiri au aruncat oraşul în haos. Armata şi populaţia au început o adevărată vănătoare de terorişti, în realitate o luptă surdă cu un inamic nevăzut care a avut nenumărate consecinţe tragice.

Angajaţii Ministerului de Interne găsiţi pe stradă sau în propriile case erau bătuţi crunt şi apoi predaţi la UM 01512, oameni nevinovaţi care mergeau să cumpere pâine sau să ducă gunoiul erau consideraţi terorişti doar pentru că nu aveau buletinul asupra lor, fiind bătuţi, legaţi şi apoi predaţi la aceeaşi unitate militară. La solicitarea lui Aurel Dragomir, comandantul UM 01512 şi al garnizoanei Sibiu, mai multe elicoptere din Regimentul Sibiu s-au ridicat deasupra oraşului pentru a vâna teroriştii din aer. Situaţia a scăpat de sub control, întrucât din elicoptere s-a tras în clădiri şi în oameni. Zeci de case au fost distruse sub motivul că ar ascunde terorişti, civilii constituiau din proprie iniţiativă filtre în diverse zone ale oraşului, deschizând focul din motive puerile asupra unor oameni nevinovaţi. Toate acestea reprezintă numai o parte a dezastrului şi a confuziei care au dominat Sibiul în zilele Revoluţiei din decembrie 1989.

Şi femeile au primit arme

Multe dintre situaţiile de mai sus nu ar fi fost posibile fără una dintre cele mai mari greşeli care s-au făcut în timpul acelor evenimente: înarmarea civililor! În acele zile, în Sibiu oricine îşi putea procura o armă pentru a „lupta" împotriva presupuşilor contrarevoluţionari. Armamentul şi muniţia au ajuns în mâinile populaţiei din patru surse: clădirile devastate ale Miliţiei şi Securităţii, unde civilii au putut intra nestingheriţi pentru a lua inclusiv arme, Unitatea Militară de pe Calea Dumbrăvii, Casa Armatei, unde se împărţeau pistoale şi mitraliere pe bază de buletin, şi Unitatea Militară 01512, de unde, conform mai multor martori, ­s-au dat pistoale-mitralieră tot pe baza actului de identitate.

Aurel Dragomir neagă faptul că din unitatea sa s-ar fi dat vreo armă civililor, argumentând că nu a avut nicio lipsă în evidenţa armamentului, însă acest lucru era greu să se întâmple din moment ce toţi cei care au luat arme le-au înapoiat pentru a-şi recupera buletinul.
La Casa Armatei, cei care distribuiau arme nu ţineau cont de vârsta, pregătirea sau sexul solicitanţilor. Au fost şi femei care au primit puşti-mitralieră. „Mi s-a dat puşcă să trag, dar, după câteva ore, am dat-o înapoi, că nu ştiam în cine să trag. Când se trăgea o dată, ăştia de pe la geam, militari şi civili, laolaltă, nu se opreau până nu terminau un încărcător", ne-a povestit Iulia Cruciat, revoluţionară din Sibiu.

Aşadar, începând cu după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989, Unitatea Militară 01512 s-a transformat ­într-un adevărat „centru de colectare" al persoanelor suspectate că ar fi terorişti. Pe lângă grupul de aproximativ 50 de angajaţi ai Ministerului de Interne care fusese recuperat din mâinile civililor, la UM 01512 au început să ajungă, începând din seara de 22, tot mai multe persoane. O parte erau angajaţi de la Interne care veneau de bunăvoie la unitate pentru a se pune sub protecţia Armatei sau erau aduşi de mulţimea furioasă, care vâna în acele zile orice om care avusese vreo legătură cu Miliţia sau cu Securitatea.

"Şi civilii, şi militarii m-au pus să încarc gloanţe în încărcătoare. Am încărcat toată noaptea până mi s-au tocit buricele degetelor."
Iulia Cruciat
pictoriţă de biserici,
revoluţionară din Sibiu


Paul, 3 ani, cea mai inocentă victimă

La Sibiu s-a petrecut poate cea mai cutremurătoare scenă a Revoluţiei române. La 24 decembrie, soţii Adrian şi Maria Chircă ascultau cum şuieră gloanţele prin cartierul Hipodrom din Sibiu. Au decis să-şi ia copilul, pe Alin Paul, care avea trei ani, şi să meargă la părinţii lui Adrian. Drumul până acolo era unul scurt, dar periculos.

Pe strada Kolarov s-a deschis focul asupra maşinii familiei Chircă, în condiţii neclare. La un filtru de control, în mintea lui Adrian Chircă s-a defectat ceva şi n-a mai apăsat frâna, ci a călcat acceleraţia. Atunci, gărzile patriotice şi militarii din filtru au început să tragă cu mitralierele. Oltcitul familiei Chircă a trecut prin roiul de gloanţe. Puştiul, care privea Revoluţia de pe bancheta din spate, a fost împuşcat în cap şi a murit pe loc. Maria Chircă a primit un glonţ în picior. Adrian Chircă a scăpat nevătămat.

Ca un extraterestru

Speriat, bărbatul a abandonat pedalele, şi-a privit copilul lovit în cap şi nevasta curentată de glonţ şi a vrut să evadeze din această realitate. Într-o stare de groază animalică, a luat-o la fugă către Calea Dumbrăvii. A alergat aşa delirând până când a fost prins de nişte bărbaţi. Neputând să articuleze niciun cuvânt, a fost considerat terorist şi dus „la bazin". Aici, furia lui Adrian Chircă s-a dezlănţuit. A început să urle şi să-şi azvârle pumnii haotic. A fost legat cu o funie.

Restul reţinuţilor au văzut atunci cum un om încetează să mai fie om. „Avea o forţă extraordinară. Privindu-l, n-ai fi bănuit că are atâta putere. Apuca cu dinţii nişte saltele şi trăgea de ele. Legat la mâini, se târa prin bazin smucindu-se din piept". Toate astea ni le-a povestit Lucian Şoaită, unul dintre civilii aruncaţi în bazin.

16 zile a stat Chircă „la bazin". La 9 ianuarie 1990 a fost internat la Spitalul de Psihiatrie. După o vreme a fost externat şi eliberat de eticheta de „terorist". 

Adrian, care acum 20 de ani era barman la restaurantul Hotelului Împăratul Romanilor, şi-a învins nebunia temporară. N-a vrut să ne vorbească. N-am insistat. Acum, el şi soţia sa deţin un restaurant în Sibiu. Dacă ­n-ar fi fost Revoluţia, poate că ­n-am fi avut economie de piaţă, dar Paul Alin Chircă ar fi împlinit în câteva săptămâni 24 de ani.

Dragomir, felicitat de Militaru

0 Comentarii