Rod Dreher în România şi conferinţă-eveniment, sâmbătă, de la ora 18.00 la Precupeţii Noi

În acest weekend are loc o vizită şi o conferinţă eveniment a scriitorului american Rod Dreher în România. Cărţile lui Rod Dreher au ajuns de două ori în topul New York Times Bestsellers. The New York Times ascris despre cartea „Opţiunea Benedict” că este „cea mai importantă şi cea mai discutată carte cu subiect religios a ultimului deceniu.”

Sâmbătă la ora 18.00 Rod Dreher va susţine o conferinţă la biserica Precupeţii Noi, moderată de părintele profesor Gheorghe Holbea. Am onorarea să fiu traducătorul acestei conferinţe.

Rod Dreher este una dintre cele mai importante voci ale conservatorismului contemporan. A fost crescut ca metodist dar în 1997 a trecut la catolicism, pentru ca din 2006 să devină ortodox. Este un parcurs spiritual din ce în ce mai des întâlnit la mulţi conservatori din spaţiul occidental.

A publicat în The Wall Street Journal, National Review, The Weekly Standard, Los Angeles Times şi The American Conservative. A apărut în emisiuni la National Public Radio, CNN, Fox News, MSNBC şi Court TV.

Cărţile sale au ajuns de două ori în topul New York Times Bestsellers. The New York Times ascris despre cartea „Opţiunea Benedict” că este „cea mai importantă şi cea mai discutată carte cu subiect religios a ultimului deceniu.”  

În pregătirea conferinţei de mâine, de la ora 18.00, propun mai jos câteva fragmente (în traducerea mea) dintr-un interviu acordat de Rod Dreher lui Tucker Carlson şi preluat de prestigioasa publicaţie The American Conservative.

Spuneţi că totalitarismul este o ameninţare reală pentru SUA. Poliţie secretă, comisari şi gulaguri – sunt aceste lucruri de luat în serios?

Sunt de luat în serios – de fapt, ştiu că sună drept ceva incredibil, dar tocmai pentru că asta ni se pare un lucru imposibil şi improbabil suntem şi aşa de vulnerabili. Nici eu nu am luat acest lucru în serios până când oamenii care au crescut sub totalitarismul în stil sovietic au început să-mi explice ce vedeau apărând aici în SUA. Am ajuns să-mi dau seama că ei erau canarii noştri din mina de cărbune. Dar nu, nu prevăd gulagurile şi aparatul obişnuit de represiune al stalinismului care ar veni pentru noi. Va fi ceva mai soft şi mai subtil decât atât.

Care este diferenţa dintre totalitarismul soft şi cel dur?

Să începem cu câteva definiţii de bază. Autoritarismul este atunci când un guvern nedemocratic are monopolul asupra politicii. Totalitarismul este atunci când un guvern autoritar îşi extinde pretenţia de putere pentru a acoperi fiecare aspect al vieţii – inclusiv viaţa interioară a cetăţenilor săi. Stalinismul, sau totalitarismul dur, a realizat acest lucru prin teroare şi tortură. Acest tip de sistem este ceea ce a întâlnit fiecare elev american de liceu care a citit romanul „1984” de Orwell. Nu aş spune că nu ar putea veni niciodată aici, dar nu cred că va veni sub această formă.

În schimb, construim o versiune mai politicoasă şi mai soft. Ceea ce a alarmat emigranţii din blocul sovietic este modul în care corectitudinea politică a sărit dincolo de zidurile universităţilor şi se intensifică şi se răspândeşte prin instituţiile societăţii. Formele pe care le ia, limbajul pe care îl foloseşte pentru a se justifica şi modul în care nu tolerează absolut nicio disidenţă – toate acestea sunt cu adevărat totalitare.

Ce o face soft? Câteva lucruri. În primul rând, apare într-un sistem democratic, în cadrul instituţiilor democraţiei liberale, fără un monopol de stat asupra puterii. În al doilea rând, şi mai important, sistemul totalitar emergent nu va constrânge respectarea doctrinei prin durere şi tortură, ci mai mult prin manipularea confortului nostru, inclusiv a statutului social. Va fi mai mult ca în „Minunata lume nouă” a lui Aldous Huxley. Este mai plăcut de trăit într-o astfel de distopie decât în „1984”, dar este totuşi totalitarism şi va avea în continuare efecte majore pe termen lung.

Care sunt semnele unei societăţi pre-totalitare?

În 1951, marea teoreticiană politică Hannah Arendt a publicat „Originile totalitarismului”, rezultatele cercetărilor sale cu privire la modul în care au apărut nazismul şi comunismul. Deşi cele două ideologii erau foarte diferite în cele mai multe privinţe, ele făceau apel la aceleaşi dorinţe din rândul maselor, care vedeau în ideologiile respective o soluţie la problemele lor grave. Lectura lui Arendt în vremea noastră a fost şocantă pentru mine, pentru că mi-am dat seama că majoritatea semnelor unei societăţi pre-totalitare se văd deja foarte puternic în societatea noastră.

De exemplu, Arendt a spus că singurătatea este cea mai mare sursă de totalitarism – că oamenii disperaţi şi singuri căutau sens, scop şi solidaritate cu ceilalţi. Au găsit-o în ideologia politică totalitară. Sociologii avertizează de ani buni că am atins niveluri periculoase de atomizare şi singurătate în societăţile noastre marcate de individualism şi izolare a individului.

De asemenea, pierderea respectului pentru ierarhie, autoritatea tradiţională şi declinul instituţiilor societăţii civile au deschis uşa pentru totalitarism. Dorinţa de a răsturna valorile – adică de a distruge lucrurile de dragul de a le distruge – a fost un factor-cheie. Un altul: disponibilitatea maselor de a crede lucruri pe care le ştiau ca fiind false, sau probabil false; dar asta le-a făcut să se simtă bine.

Mai sunt şi alţi factori. Nimic din toate acestea nu înseamnă că totalitarismul este inevitabil, dar înseamnă că suntem deosebit de vulnerabili în faţa lui. Arendt a spus că societăţile liberale vor trebui întotdeauna să lupte cu o voce interioară care spune că aşa ceva nu se poate întâmpla aici, când secolul al XX-lea dovedeşte că da, de fapt se poate.

Să vorbim despre unele lucruri pe care le sugeraţi – ce ar putea oamenii să facă pentru a rezista. Ce vreţi să spuneţi prin titlul „să nu trăieşti în minciună”?

Acesta a fost titlul ultimului eseu pe care marele disident sovietic Aleksandr Soljenitsin l-a distribuit către poporul rus înainte de a fi trimis în exil în 1974. În el, Soljeniţîn a recunoscut că oamenii obişnuiţi erau neputincioşi să schimbe situaţia sub totalitarism, dar un lucru pe care toţi îl puteau face era să refuze să se prefacă ca şi cum nu ar fi văzut ceea ce se întâmplă sau că ar fi fost de acord cu asta. Întregul sistem era o minciună şi, în măsura în care puteau, bărbaţii şi femeile cu integritate ar fi trebuit să refuze să consimtă sau să coopereze.

Pentru noi, aceasta înseamnă să refuzăm ori de câte ori putem să ne îndoim genunchii în faţa a ceea ce pretind aşa-numiţii „războinici ai justiţiei sociale”. Refuză să spui că tu crezi ceva atunci când nu cred. Această atitudine ne va cere să fim pregătiţi să suferim pentru adevăr – dar ce altceva putem face?

Interviul integral (în limba engleză) din The American Conservative poate fi citit aici. Traducerea în limba română a cărţii „Să nu trăim în minciună!” a apărut la Editura ContraMundum şi poate fi găsită la acest link.