Român căutat pentru crimă şi jaf, arestat în Italia. Bărbatul aşteaptă o posibilă extrădare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bărbatul a fost condus în închisoarea din Santa Maria Maggiore, unde ar urma să aştepte eventuala extrădare în România. FOTO Shutterstock
Bărbatul a fost condus în închisoarea din Santa Maria Maggiore, unde ar urma să aştepte eventuala extrădare în România. FOTO Shutterstock

Un român de 50 de ani, căutat pentru crimă şi jaf în ţara noastră, a fost capturat în Italia.  Bărbatul fusese dat în urmărire internaţională după ce, la începutul lunii aprilie, a pătruns în locuinţa unei alte persoane, alături de doi complici, cu scopul de a o jefui.

Atacatorii au imobilizat victima, au bătut-o, au legat-o şi i-au pus căluş la gură pentru ca vecinii să nu audă strigătele.

Astfel, victima nu a mai reuşit să respire normal şi, în cele din urmă, a murit din cauza asfixierii. Atacatorii au furat bunuri în valoare de circa 200 de euro.

Unul dintre atacatori, românul de 50 de ani, a reuşit să fugă în Italia şi s-a refugiat în apropiere de Veneţia. Mai mult, bărbatul a reuşit să se angajeze ca electrician la o companie, reprezentanţii firmei respective nefiind interesaţi de trecutul acestuia.

În cele din urmă, carabinierii din Veneţia au primit informaţii despre posibilitatea ca românul, căutat în ţara natală, să fie stabilit în zona oraşului respectiv. L-au găsit într-un apartament din Mester, unde se afla în prezenţa altor români.

Bărbatul şi-a dat seama că din cauza lui şi-au făcut apariţia carabinierii în zonă şi nu s-a opus reţinerii. A fost condus în închisoarea din Santa Maria Maggiore, unde ar urma să aştepte eventuala extrădare în România.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite