România şi America în Centenar - oglindiri reciproce. Prima cercetare sociologică simultană

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO 123RF
FOTO 123RF

Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii internaţionale „Ion I. C. Brătianu“ al Academiei Române şi Laboratorul de Analiză a Războiului Informaţional şi Comunicare Strategică (LARICS), sub patronajul Academiei Române, vor prezenta, în premieră, rezultatele unui studiu sociologic bazat pe două sondaje de opinie desfăşurate simultan în societatea românească şi în societatea americană.

Studiul intitulat, Valori, percepţii şi reprezentări ale populaţiei în România şi Statele Unite ale Americii, reprezintă o contribuţie ştiinţifică unică pentru consolidarea parteneriatul strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii, prin cunoaşterea mai aprofundată, într-o abordare comparativă, a celor două societăţi.

Prima cercetare sociologică simultană în SUA şi România

Foto: o ilustrare grafică a rezultatelor cercetării

Prima cercetare sociologică simultană în SUA şi România

Datele sondajelor de opinie reprezentative la nivel naţional realizate în Statele Unite ale Americii şi în România au fost culese de companiile ce cercetare sociologică The Polling Company (SUA), respectiv Inscop Research (România). Cercetările au avut la bază un chestionar amplu, comprehensiv, focusat pe teme similare, respective pe teme specifice fiecărui ţări.  Studiul relevă valorile, atitudinile, stările de spirit ale celor două societăţi în anul 2018 şi particularităţile fiecăreia, datele urmând să fie prezentate public atât în România, cât şi în Statele Unite ale Americii.

Cercetarea unicat îşi propune şi promovarea relaţiei strategice româno-americane şi generarea de oportunităţi pentru expunerea percepţiei pozitive a Americii în România, respectiv pentru promovarea României în SUA.

În majoritatea lor, întrebările au fost identice, dar există şi întrebări specifice fiecărei societăţi, americană şi, respectiv, românească.

Când vor fi prezentate rezultatele cercetării?

Foto: Ilustrare grafică a unei întrebării puse exclusiv publicului american

Prima cercetare sociologică simultană în SUA şi România

Din perspectiva Academiei Române, cercetarea este dedicată Centenarului şi este menită să releve profilul societăţii româneşti, inclusiv în comparaţie cu societatea americană.

Rezultatele cercetării vor releva valorile, atitudinile şi stările de spirit ale celor două societăţi în anul 2018, plus particularităţile fiecăreia, iar datele vor fi prezentate public în România, marţi, 20 noiembrie, ora 9.00, în Aula Academiei Române (Calea Victoriei 125).

Evenimentul va fi deschis de către preşedintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop. Moderatorul evenimentului va fi academicianul Victor Voicu, vicepreşedinte al Academiei Române, iar proiectul va fi prezentat de Directorul ISPRI/Preşedinte LARICS, Dan Dungaciu. Rezultate vor fi prezentate publicului, în premieră, de către Brett Loyd (The Polling Company) şi Darie Cristea (Inscop Research).

În lunile următoare vor fi realizate mai multe studii de profunzime pe mai multe teme investigate în cadrul proiectului, urmând să fie organizată şi o reuniune similară în SUA.

Cine este The Polling Company?

Rezultatele cercetării vor fi prezentate la Bucureşti de Brett Loyd (foto dreapta), preşedinte şi CEO al The Polling Company. Brett Loyd, fost director de cercetare ale Comitetului Naţional Republican şi sociolog al campaniei prezidenţiale Trump-Pence 2016 este preşedinte şi CEO al companiei de cercetare sociologica The Polling Company, o firmă americană de cercetare şi consultanţă, cu sediul la Washington D.C., înfiinţată în 1995.  

Brett Loyd

De-a lungul timpului, Brett Loyd a deţinut poziţii de analist de strategie, director de cercetare sociologică şi consultant pentru numeroşi candidaţi pentru Camera Reprezentanţilor, Senat, pentru funcţia de Guvernator, pentru comitete politice naţionale, precum şi pentru candidaţi la funcţia de preşedinte al SUA la alegerile din 2008, 2012 şi 2016.

În 2016, Brett Loyd a fost sociolog al campaniei prezidenţiale Trump-Pence, fiind unul dintre foarte puţinii analişti care a previzionat cu acurateţe rezultatul alegerilor prezidenţiale din 2016.

Având o experienţă bogată atât în sectorul corporatist, cât şi în mediul politic, Brett Loyd a lucrat la numeroase strategii şi studii de piaţă pentru companii din top Fortune 500 şi numeroase asociaţii comerciale. De asemenea, Brett Loyd a activat în calitate de lector şi consultant pentru universităţi, companii internaţionale specializate în relaţii guvernamentale, a dezvoltat, implementat şi predat politici publice studenţilor, profesorilor sau reprezentanţilor corpului diplomatic din peste 90 de ţări.

The Polling Company Inc., compania condusă de Brett Loyd, are un portofoliu larg de clienţi printre care American Boeing, PayPal, American Express, Unilever, Automobile Association, Major League Baseball, Save the Cildren, Department of Justice, Hampton University, US Consumer Product Safety Comission, Partidul Republican etc. Compania oferă o gamă variată de servicii de cercetare primară şi secundară, cantitative şi calitative, orientate către comportamentul consumatorilor, incluzând sondaje, focus grupuri, analize de media management şi alte metode alternative de cercetare bazate pe tehnologii de vârf.

The Polling Company a încheiat un parteneriat pentru dezvoltarea cooperării cu compania românească de cercetare sociologică şi marketing, Inscop Research. The Polling Company şi Inscop Research dezvoltă un set de metodologii inovative dezvoltate în Statele Unite care pot fi aplicate pe piaţa românească şi regională.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite