România: viitorul dumneavoastră s-a mutat la altă adresă

În ciuda retoricii electorale, România continuă să fie o ţară din care se pleacă. Şi nu pleacă doar tinerii aflaţi la început de drum, ci şi cei pentru care ultimul tren părea deja pierdut.

„Cineva acolo sus ne-a iubit: nu puteam ajunge într-o ţară mai bună decât Germania“, crede Camelia. Deşi Germania nu era nicidecum în mintea lor, când şi-au propus să plece din România, după ce afacerea din care îşi câştigau existenţa nu mai funcţiona aşa cum trebuie şi ajunsese să le afecteze şi viaţa privată.

O vreme treaba a mers bine: subînchiriau, în Bucureşti, apartamente în regim hotelier. Mai cu succes vara, mai slăbuţ în restul anului. Apoi, povesteşte Camelia (46 de ani), „au apărut foarte mulţi străini cu bani, au cumpărat zeci de apartamente şi le-au închiriat la un preţ considerabil mai mic“. Numărul clienţilor rămânea acelaşi, dar cel al spaţiilor de închiriat a crescut simţitor. „Noi ne agitam pe perioada de vară, dar apoi, în afara sezonului, dădeam din colţ în colţ să ne plătim chiriile, pentru că nu-ţi permiteai să renunţi câteva luni la apartament. Era foarte mult stres“.

Au tot încercat să îşi găsească un job stabil în România, atât Camelia, cât şi Laurenţiu (48 de ani). Dar nu a fost să fie. „Fie ţi se spunea în faţă că deja ai o anumită vârstă care pe angajatori nu-i mai tentează, fie te chemau la interviuri doar pentru a te anunţa că eşti prea calificat faţă de oferta lor. M-am dus la patru interviuri. Nu doar că nu am găsit job; ba, chiar mai mult, un patron aproape că s-a dat la mine. A fost destul de penibil, momentul“.

„Pentru moment, paradisul apelat este indisponibil“

Atunci au luat decizia că ar face mai bine să plece din ţară. Era august 2018, România traversa o perioadă tensionată, zeci de mii de români plecaţi din ţară reveniseră acasă în concedii, iar o bună parte dintre ei s-au strâns la Bucureşti, în faţa clădirii Guvernului, să protesteze împotriva uneia dintre cele mai corupte puteri politice din istoria de trei decenii a democraţiei post-comuniste. Guvernul a răspuns, atunci, brutal mesajelor anticorupţie - cu scutieri, gaze lacrimogene şi tunuri de apă.

Camelia şi Laurenţiu: “Nu regretăm că am ales Germania, unde totul este bine gândit şi aşezat“.

Camelia şi Laurenţiu, care au doi băieţi, unul adolescent, celălalt de vârsta grădiniţei, şi-au sunat câţiva prieteni care se stabiliseră deja în Creta. „Noi, iniţial, visam să ne mutăm undeva la Mediterană. Să ne găsim un job bine plătit, nu neapărat ca să punem bani deoparte, ci să ne permitem să luăm masa în oraş, să ne bem cafeluţa în oraş. Le-am telefonat prietenilor din Grecia, dar fiind sfârşit de sezon nu mai erau atâtea joburi disponibile. Cât despre locuinţe, acestea urmau să se elibereze de abia când plecau turiştii şi numai pentru câteva luni, până la deschiderea noului sezon“.

O prietenă stabilită în Germania le-a făcut o propunere. „Noi nu călătoriserăm în Germania până atunci. Nu ne-a atras niciodată ideea de a merge într-o lume cu oameni rigizi, a cărei limbă nu o cunoaştem. Şi, cu toate acestea, ne-am aruncat să acceptăm oferta. Hai, să vedem ce-o să iasă. Ne-am vândut maşina, ca să avem nişte bani, dar şi pentru că nu avea filtru de particule. Am zis că dacă mergem să ne stabilim într-o ţară ca Germania, uităm românismele şi facem totul corect.“

Au mai păstrat o vreme afacerea din România, ca minimă sursă de venit. „Aşa s-a întâmplat să ajungem în Germania, printr-o conjunctură care, la început, ne-a părut nefastă. Dar, uite, toate lucrurile au mers pe făgaşul bun“.

Statistica, instrument electoral

În Germania, indică statisticile federale de la începutul anului 2019, trăiesc 700.000 de persoane născute în România. Iar cifrele OCDE spun că, pe plan global, România ocupă locul cinci printre sursele de migrare. Este vorba de 3,6 milioane de oameni care au părăsit ţara, echivalentul a 17% din populaţia României. La începutul lunii iulie 2019, după ce i s-a reproşat că nu are informaţii clare despre ce înseamnă cetăţenii români din afara graniţelor, Ministerul Românilor de Pretutindeni* a lansat pe piaţă o statistică proprie şi greoi explicată. Astfel, cifra vehiculată este de 9,7 milioane de români - dar aceasta a rezultat dintr-o metodologie confuză, o comasare a speţelor care a complicat, în loc să facă lumină. Practic, este un amestec nefericit al românilor care au migrat recent cu etnicii români născuţi în ţările limitrofe României, dar şi cu a doua sau a treia generaţie a unor emigranţi fugiţi de totalitarism şi stabiliţi cu decenii în urmă dincolo de Cortina de Fier.

Avem, în aceste aproape zece milioane, deopotrivă cele două milioane de cetăţeni ai Republicii Moldova care se declară români (iar un milion au dublă cetăţenie, moldovenească şi română) dar şi minorităţi româneşti mai mult sau mai puţin numeroase care trăiesc în Serbia, în Ucraina, în Ungaria, Albania, Bulgaria, Macedonia sau Grecia, chiar dacă Atena refuză să recunoască existenţa altor etnii pe teritoriul elen. Toţi aceştia nu au de a face cu migraţia românească din ultimii 10-15 ani şi care este compusă din deţinători de paşapoarte româneşti, dar au fost incluşi în studiul guvernanţilor de la Bucureşti. La fel cum au fost consideraţi români din diasporă şi descendenţii născuţi în Israel ai familiilor de evrei care au părăsit România în timpul dictaturii comuniste sau cei ai etnicilor germani răscumpăraţi de Republica Federală de la regimul Ceauşescu. Sau românii emigraţi în Statele Unite sau Canada.

Gabriela Mirescu Gruber: „Profilul diasporei româneşti s-a schimbat radical începând din intervalul 2014-2016“.

Sociologul Gabriela Mirescu Gruber consideră necesar util un filtru în interpretarea datelor vehiculate în ultima vreme de autorităţile de la Bucureşti, în condiţiile în care aceste statistici au fost publicate în contextul unor controverse legate de cadrul electoral. „Mi-e teamă că în următoarele luni vom auzi voci in spaţiul public citând informaţii din aceste studii, dar scoase din context. De exemplu, se va spune că nu se justifică atenţia acordată celor din diaspora care cer drept de vot, când în doua ţări ca Italia şi Spania atât de puţini români declară că s-ar întoarce în ţară. Mi se pare însă nepotrivit să citezi în 2019 studii realizate în Spania şi Italia în anii 2006 şi 2011, când este evident că profilul diasporei româneşti s-a schimbat radical începând din intervalul 2014-2016“.

Două generaţii distincte de români emigraţi

Gabriela Mirescu Gruber, stabilită în Elveţia, la Fribourg, alături de soţul ei german, dă un exemplu: „Un medic plecat în anii 90 a fost mai degrabă nevoit să înceapă taximetrist înainte de a putea profesa în Vest meseria pentru care era pregătit. Medicii de astăzi vin cu contract şi îşi fac meseria. Una e să vii să lupţi pentru a-ţi găsi locul şi a te asimila şi alta e să vii şi să te integrezi fără complexe şi presiuni. Cei plecaţi în condiţii grele şi izbiţi de multe şocuri culturale s-au rupt cumva şi sunt uneori încrâncenaţi. Cei din valul nou, indiferent de profesie, poartă indicatorii unei alte generaţii, au altă deschidere şi alt dinamism, pentru că beneficiază de un alt context global şi o altă presiune din partea ţării gazdă“. Modul în care au ţinut unii şi ceilalţi legătura este diferit, mai crede sociologul, iar cei migraţi recenţi, care sunt şi generaţia transferului rapid de informaţie, au contact nemijlocit cu România pe care au lăsat-o în urmă şi cred că e rolul lor să se implice în viaţa ţării.

Camelia şi Laurenţiu par un pic din ambele categorii. Sunt fericiţi în primul rând că este totul mult mai ordonat în viaţa lor, de când s-au stabilit la Worms. „Cred că de asta aveam nevoie. În România trăiam cam în haos. Viaţa noastră era cam dezorganizată. Şi cred că a multora e la fel, din cauza stilului de viaţă în România“.

Şi s-a mai întâmplat ceva în viaţa familiei, povesteşte Camelia: „Vara asta ne-am făcut vacanţa în Creta aceea la care visam. Doar că după ce am stat aici, în ordine, disciplină, curăţenie, în momentul în care ne-am dus acolo în vacanţă am văzut cu alţi ochi Creta. Aici, în Germania, Laurenţiu a prins, pentru cineva care nu mai e chiar tânăr, nu ştie limba şi e la început, un loc de muncă foarte ok şi bine plătit. Am reuşit chiar să obţinem şi o finanţare, să ne cumpărăm o maşină. În România m-aş fi dus de o sută de ori la bancă, mi i-ar fi cerut şi pe mama, şi pe tata - şi poate la final nu mi-ar fi acordat un credit. Cunoscuţii noştri stabiliţi în Creta câştigă puţin peste jumătate din salariul lui Laurenţiu, iar locul acela ne pare acum haotic şi plin de praf. Atunci ne-am zis că Universul a făcut în aşa fel încât să ajungem să revedem altfel Creta şi să nu regretăm că am ales Germania, unde totul este bine gândit şi aşezat“.

Vor să înveţe, pe rând, limba germană şi, apoi, la un moment dat, să îşi deschidă o afacere. Până atunci, Laurenţiu are, la firma americană de comerţ online la care lucrează, colegi din Franţa şi Italia. „Din discuţiile pe care le-a purtat cu ei s-a lămurit definitiv că Germania a fost alegerea cea mai bună“, conchide Camelia.

* Deutsche Welle a solicitat un interviu ministrului Românilor de Pretutindeni, Natalia Intotero; deşi ne-a promis o întâlnire încă în luna iulie, autoritatea responsabilă de relaţia cu românii din afara ţării nu a dat curs invitaţiei redacţiei până la publicarea acestui articol.

Cristian Ştefănescu - Deutsche Welle