România şi de unde vin fisurile NATO

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, alături de preşedintele Klaus Iohannis, la baza militară Mihail Kogălniceanu
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, alături de preşedintele Klaus Iohannis, la baza militară Mihail Kogălniceanu

La Bucureşti este aşteptată decizia miniştrilor Apărării din NATO de trimitere a celor 1000 de militari sub comandă franceză. Instituţiile de forţă autohtone se mobilizează pentru situaţia în care Rusia devine agresivă.

România se teme de scenarii dure în Marea Neagră şi de posibilitatea destabilizării Republicii Moldova, unde propaganda rusă evoluează în mod accelerat, atât prin folosirea dezinformărilor de tip clasic, cât şi a reţelelor sociale, fără să existe acolo o forţă puternică din punct de vedere mediatic, capabilă să răspundă atacurilor informatice venite în mod concertat pe toate canalele. Altfel spus, graniţa estică a României ar putea deveni vulnerabilă în jocul Moscovei de recucerire a sferelor de influenţă, chiar dacă ţara nu este luată în mod direct în colimatorul Rusiei. România şi-a arătat sprijinul mai mult decât simbolic pentru Republica Moldova, în această perioadă tulbure, săptămâna trecută, când guvernul de la Bucureşti s-a deplasat la Chişinău pentru o şedinţă comună a celor două executive.

Există, pe de altă parte, planuri de descurajare a Rusiei la graniţa estică desfăşurate de NATO. Astfel, pentru a contracara concentrarea militară pe care Moscova a proiectat-o în Marea Neagră, în Sevastopol, în Crimeea, dar şi la Novorossiisk, în estul regiunii pontice, numărul militarilor americani la baza militară de la Mihail Kogălniceanu s-a dublat, vasele engleze care patrulează în apele internaţionale s-au înmulţit, avioanele poliţiei militare aliate fac mai multe incursiuni iar Bulgaria pare să fie de acord pentru prima dată cu trupe ale Alianţei pe teritoriul său.

Ministrul român al Apărării, Vasile Dîncu, tocmai a avut o discuţie cu omologul său turc Hulusi Akar pe tema securităţii în Marea Neagră, mai ales că cele două ţări urmează să aniverseze 10 ani de la semnarea unui Parteneriat Strategic, fără rezultate semnificative. Ankara a baleiat în ultimii ani între Est şi Vest şi a cumpărat arme sofisticate ruseşti, care pot interfera cu echipamentele militare americane existente deja în bazele din Turcia.

Fisura de securitate a Alianţei de la Marea Neagră s-a văzut concret în 2016, când România le-a propus Bulgariei şi Turciei să construiască împreună o flotă militară sub umbrela NATO, pornind de la faptul că reglementările Convenţiei internaţionale de la Montreux (1936) nu permit statelor neriverane Mării Negre să menţină aici vase de război pe o perioadă mai mare de 21 de zile. Bulgaria a fost atunci cea care a respins oferta, dar nici Turcia nu a primit-o cu entuziasm iar acum acest deficit de securitate se vede mai clar ca oricând. NATO vorbeşte pe o singură voce, dar statele membre au, nu de puţine ori, abordări separate. Din acest punct de vedere, România e una dintre puţinele excepţii, fiindcă întreaga sa politică externă e direcţionată în funcţie de obiectivele Alianţei, pe care încearcă de ani de zile să o convingă că Marea Neagră s-a transformat într-o mare fierbinte, după ce Rusia a anexat Crimeea şi a crescut numărul forţelor militare şi echipamentelor de război la Sevastopol, loc de unde ruşii supraveghează nu doar litoralul NATO al Pontului Euxin, ci şi Strâmtorile.

 Reuniunea miniştrilor Apărării din NATO discută joi şi vineri situaţia din regiune şi planul detaliat care prevede, între altele, înfiinţarea celor patru grupuri tactice multinaţionale în Europa de Sud-Est, formate fiecare din 1.000 de militari, în Bulgaria şi România, Slovacia şi Ungaria, state care au frontiere comune cu Ucraina. Acesta ar fi un răspuns al Occidentului faţă de masarea de trupe ruseşti la graniţele estice ale Ucrainei. Potrivit unor surse diplomatice citate de Reuters, deocamdată Ungaria şi Slovacia au rezerve cu privire la astfel de acţiuni, pretextând că nu vor să provoace Rusia: o altă fisură a Alianţei, despre care se ştia, dar care nu a putut fi neutralizată.

Iniţial, proiectul acestor grupuri de luptă din sud-estul Europei urma să copieze modelul forţelor NATO din Ţările Baltice şi Polonia, staţionate acolo de la anexarea Crimeii în 2014, dar eventualele opoziţii ale Budapestei şi Bratislavei ar putea modifica această strategie. Atunci, Alianţa a înfiinţat patru grupuri de luptă în Estonia, Lituania, Letonia şi Polonia, susţinute de tancuri, apărare aeriană şi unităţi de supraveghere şi informaţii, formate fiecare din 1.500 de militari.

Miniştrii Apărării din NATO iau în considerare, în schimb, înfiinţarea unei forţe multinaţionale conduse de Franţa în România, care să coordoneze exerciţiile aliate în Europa de Est şi să permită trupelor să intre şi să părăsească regiunea fără a fi amplasate acolo permanent.

România face corp comun cu NATO, fiind conştientă că propriile vulnerabilităţi interne pot fi acoperite doar de un acoperiş de securitate solid, cum este cel furnizat de Alianţa Nord-Atlantică.

Sabina Fati - Deutsche Welle

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite