Românii impresionează o lume întreagă

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe fondul emoţiei crescute, al tensiunilor şi fricii date de război, românii s-au grăbit să-şi ajute semenii când aceştia au mai mare nevoie de ajutor. Solidaritatea s-a manifestat nediscriminatoriu pentru oamenii care au fugit/fug de război şi au ales salvarea în sau prin România, indiferent de etnie, rasă, cetăţenie, religie. Până la trezirea şi organizarea autorităţilor noastre, semne de ajutor concret au venit din toate colţurile ţări

Dincolo de conducătorii politici, vremelnici, ai ţărilor, forţa unei naţiuni stă în forţa poporului său!

Românii, creştinii adevăraţi îşi arată dragostea de semeni şi ajutorul pentru cei aflaţi în nevoie acum, refugiaţii războiului, la graniţe, nu fluturând bezmetic steaguri prin Capitala ţării!

Acum, când fraţi de-ai noştri români, dar şi vecinii ucraineni-copii, femei, bărbaţi, bătrâni- sunt expuşi demonilor războiului care le ameninţă viaţa şi libertatea, poporul român, oamenii simpli, cetăţeni cu suflet şi inimă mare dau dovadă de solidaritate, umanitate şi compasiune pentru refugiaţii care fug din faţa morţii, căutând ajutor în România.

De aceeaşi solidaritate dau dovadă şi fraţii noştri din Republica Moldova care-i ajută pe refugiaţi.

Forţa binelui poporului român în ansamblu se arată mai puternică şi mai binevenită atunci când este mai mare nevoie de ea.

Poate că mulţi nu s-ar fi aşteptat la o reacţie atât de rapidă, la o solidaritate atât de mare, la o mobilizare şi ajutor atât de prompte din partea oamenilor simpli, chiar după ce primele valuri de refugiaţi ucraineni au început să ia cu asalt graniţele de trecere în România şi Republica Moldova.

Este adevărat că în primele zile ale războiului mulţi dintre refugiaţii războiului erau vorbitori de limbă română, etnici cu origini româneşti din localităţile limitrofe ţării noastre şi din oraşele ucrainene cu populaţii de etnici români.

Dintre aceştia unii chiar aveau rude, neamuri de această parte românească a graniţei, fie terestră, fie peste Dunăre, la Isaccea, la Tulcea sau în alte localităţi din ţara noastră.

Astfel, pe fondul emoţiei crescute, al tensiunilor şi fricii date de război, românii din ţară s-au grăbit să-şi ajute semenii acum când au mai mare nevoie de ajutor.

Solidaritatea oarecum neaşteptată s-a manifestat nediscriminatoriu şi faţă de toţi ceilalţi oameni care au fugit de război şi au ales salvarea în sau prin România, indiferent de etnie, rasă, cetăţenie, religie. Până la trezirea şi organizarea autorităţilor noastre, semne de ajutor concret au venit din toate colţurile ţări, începând de la asigurarea celor mai simple şi esenţiale nevoi ale refugiaţilor, hrană şi adăpost, asistenţă sanitară, umanitară, transport şi ajutor. Unii dintre români şi-au pus chiar locuinţele proprii la dispoziţia familiilor de sinistraţi.

Pe măsură ce războiul face ravagii mai mari şi se extinde în ţara vecină, numărul refugiaţilor a crescut permanent, aceştia intrând în România inclusiv prin Republica Moldova.

După primele şapte zile de conflict, s-a estimat că au fugit din Ucraina aproximativ 1 million de oameni din care circa 150. 000 au ajuns în România.

Din statisticile autorităţilor noastre, după prima săptămână de război, reiese că peste jumătate dintre  cei care s-au refugiat aici, au avut posibilitatea şi dorinţa de a pleca spre alte ţări, occidentale, unde aveau rude, relaţii, posibilităţi mai bune.

De asemenea, unii dintre ei, studenţii străini care au venit de la universităţi din Ucraina, asiatici cu preponderenţă, au ales să plece către ţările lor de origine.

Faptul că mai mult de jumătate dintre refugiaţi au tranzitat în zilele următoare  România, au permis autorităţilor române şi voluntarilor să se poată organiza mai bine şi să fie mai eficienţi odată cu presiunea pusă de numărul tot mai mare de cetăţeni ucraineni care vin continuu, zi şi noapte, fie pe cale terestră, fie pe apă în ţara noastră.

Mai mult, românii s-au organizat astfel încât să facă şi strângă donaţii pe care le trimit chiar în Ucraina, acolo unde este mai mare nevoie de ajutor umanitar.

În prima săptămână de război, am remarcat că valul refugiaţilor la noi era format în special din oameni tineri, majoritate mame, copii, tineri, mai puţin bătrâni. După vestimentaţie indicau că provin din pătura mijlocie a populaţiei ucrainene, care în ţara lor puteau trăi decent. Unele femei, mame şi copii veniseră chiar cu maşinile proprii, conducând sute de kilometri, fugind din mari oraşe ucrainene, capitala Kiev, Harkov , Odesa şi alte mari localităţi urbane.

Alte familii au fost aduse de soţi până la graniţă, unde s-au despărţit, iar ei s-au întors să lupte pentru ţara lor.

Primele valuri de refugiaţi ne-au arătat şi nişte oameni cu un anumit grad de educaţie, mulţi dintre ei fiind vorbitori de limbă engleză, ceea ce a facilitat comunicarea cu românii şi i-a ajutat pe înşişi să se poată descurca pentru a merge mai departe în ţările de destinaţie.

Realitatea ne arată că acest conflict absurd, când o ţară, Ucraina, a fost şi este atacată, bombardată, distrusă, unde civilii sunt ţinte pentru agresorii militari ruşi, unde nu se ţine cont de nici o lege a războiului, nu se va opri curând.

Războiul a intrat într-o fază de lungă durată, datorită luptătorilor ucraineni care rezistă zi şi noapte în faţa atacatorilor atacatorilor şi datorită solidarităţii internaţionale cu poporul ucrainean. Mai mult, atacurile se extind rapid pe imensul teritoriu al ţării vecine.

Consecinţele pentru populaţie, pe lângă faptul că tot mai mulţi oameni şi-au pierdut casele, agoniseala de o viaţă, rudele, soţii, taţii, părinţii în război, iar acum sunt pe cale să-şi piardă şi ţara. Tot mai mulţi ucraineni-familii, femei şi copii fug pentru a-şi salva propriile vieţi.

Valurile de sinistraţi încep să fie tot mai mari, iar majoritatea dintre aceştia vor proveni din rândul populaţiei simple, sărăcite, paupere, dintre cei care trăiau la limita supravieţuirii în celelalte zone ale ţării, în special în mediul rural. Oameni diferiţi de primele valuri, ca stare materială şi educaţie, sinistraţi care odată ajunşi în România, în Republica Moldova, în Polonia şi Ungaria, nu vor avea posibilităţi şi nici orizonturi de a merge mai departe în Occident.

Tocmai de aceea mobilizarea, organizarea, eforturile de ajutor şi asistenţă umanitare vor trebui să fie mult mai mari, pentru ajutorarea numărului tot mai mare de sinistraţi. Mulţi dintre aceştia vor rămâne pe teritoriul României, unde, până trece urgia, vor trebui să se integreze, să-şi găsească ocupaţii, locuri de muncă, copii să meargă la şcoală, locuinţe… Autorităţile trebuie să le asigure asistenţa de care au nevoie, să li se respecte drepturile.

Din această perspectivă, se lucrează pentru crearea unui cadru legal care să reglementeze drepturile şi accesul refugiaţilor la piaţa muncii.

Uniunea Europeană care a înţeles perfect dimensiunea fenomenului, dar a fost impresionată şi de solidaritatea românilor, şi-a trimis reprezentanţii la graniţele de foc. A anunţat rapid crearea unui centru zonal de asistenţă umanitară în România şi alocarea unei sume de peste 500 milioane euro din bugetul european, după cum a anunţat preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, după ce a luat contact cu realitatea la faţa locului.

Ajutorul vizează inclusiv Republica Moldova, unde este nevoie de resurse pentru ajutorul sinistraţilor de război.

Pe fondul acestor consecinţe dramatice ale unui război atroce şi absurd, în rândul unora dintre românii din ţară se dezvoltă anumite îngrijorări şi temeri cu privire la refugiaţii care vor rămâne mai mult timp în ţara noastră. Există deja discuţii, teme lansate, întrebări dacă şi în ce măsură ar putea ”destabiliza refugiaţii piaţa muncii în România?”

Crearea unui cadru legal pentru a da posibilitatea acestor cetăţeni să lucreze în ţara noastră este o problemă importantă, care tratată cu responsabilitate poate ajuta chiar o piaţă a muncii, care un anumite domenii duce lipsă de forţă de muncă.

Dar, există însă şi unii care încearcă să inducă ideea nocivă că sinistraţii de război ucraineni ajunşi aici, le-ar putea lua locurile de muncă românilor, ceea ce nu este adevărat. De muncă se va găsi în România pentru oricine, fie cetăţeni români, fie refugiaţi sau alţi cetăţeni străini veniţi aici să-şi salveze vieţile lor şi ale copiilor lor.

Pe de altă parte, piaţa muncii din ţara noastră ar putea beneficia de un suflu nou, de dorinţa acestor refugiaţi, care rămân mai mult timp aici, să-şi găsească de muncă şi să pună osul la treabă pentru a putea să-şi ajute familiile greu încercate.

Acum, încă odată în istorie, forţa binelui, forţa poporului român este dovedită lumii întregi, în ciuda faptului că avem şi noi ca toate popoarele cozile noastre de topor.

Cozi de topor care nu sunt însă reprezentative pentru poporul nostru, dar încercă din răsputeri să destabilizeze şi să servească celor de care sunt folosite!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite