Roşia Montana, oportunitatea ratată a opoziţiei

PDL trebuie să-şi fi angajat ca strateg politic un astrolog care dă sfaturi gen: dacă Luna e în casa lui Marte trebuie să vă faceţi guvern din umbră, iar dacă e în casa lui Venus nominalizaţi-vă candidat la preşedinţie. Iar dacă partidul se rupe-n două, s-a interpus Mercur. Am tot respectul pentru astrologi, dar ăsta e un impostor mai mare decât cel cu "flacăra violetă" de la cravată.

PSD şi PNL sunt în plin război de gherilă, iar guvernul condus de Victor Ponta se clatină din cauza proiectului de lege cu dedicaţie în favoarea companiei Roşia Montana Gold Corporation. PDL, în loc să speculeze momentul de slăbiciune şi să rezoneze cu strada, dă adversarilor muniţie de atac. Încropeşte  un cabinet din umbră cu  "foşti" şi cu unul ca Alin Tişe care vrea să politizeze până şi guvernarea imaginară spunând că partidul va nominaliza şefi de agenţii dintre cadrele de nădejde. Asta ar fi chiar culmea politizării! (http://bit.ly/1bk3l5y)

Până şi de pe Lună se vede că PDL a cam uitat cum se face opoziţie. Nu că n-o face, o face, dar stângaci, scuze dreptei, alt eufemism mai bun n-am găsit. Iar cine-şi imaginează că dacă PDL şi-ar fi lansat guvernul din umbră cu surle,  trâmbiţe , balonaşe şi Verde Inrourat, ar fi putut să revendice mai mult decât un subsol de agendă publică,  trăieşte la sfârşitul secolului XX, de când pare că a trecut o eternitate. Pe agenda publică scrie cu litere mari cât România: Roşia Montana. 

Deşi în piaţă nu sunt doar anticapitalişti antisistem, aşa cum văd  miop unii comentatori de dreapta, ci şi capitalişti sadea precum Tudor Benga, un tânăr antreprenor din Braşov intervievat de Hotnews, PDL înţelege protestul mult mai puţin decât un manifestant de nouă ani (e adevărat că mult mai inteligent decât unii politicieni) care striga "Ponta, ai grijă ce semnezi!". Chiar dacă nu le foloseşte electoral pentru că nu mai au credibilitate nici cât un bob de nisip, au priceput că în piaţă sunt şi tineri cu vederi de dreapta în ordinea declaraţiilor: Crin Antonescu, Traian Băsescu şi Elena Udrea. Nu-i vor câştiga, dar cel puţin arată că nu trăiesc împreună cu Ionel Blănculescu în acelaşi glob din cristal de RMGC în care ninge uşor peste renii ce beau apă pură cu cianuri. 

Mesajul pieţei este clar: un alt fel de a face politică, cu alţi oameni politici, unii care pun interesul public deasupra interesului personal. Asta e pentru simpatizanţii lui Traian Băsescu care spune că partidele se fac cu politicieni - înţelegând prin asta ce,  traseişti şi oportunişti? - nu cu măicuţe. Ca să arăţi că ai recepţionat mesajul cetăţenilor, ce faci tu ca partid şi de opoziţie? Te conectezi la realitate, deschizi organizaţiile către oameni noi şi pui în circulaţie pe piaţa politică idei şi proiecte în consonanţă cu revendicările din stradă. Nu pe aceleaşi, că nu e frumos să încerci să confişti protestele, cum pare că vrea să facă şeful statului care se dă neutru după ce a făcut lobby pentru RMGC ani de zile.  Dar ideea lui Alin Tişe e exact pe dos în raport cu revendicările din stradă.

Aici Crin Antonescu  merită şi el o paranteză: degeaba te angajezi că respingi legea RMGC pe care miniştrii tăi au votat-o în Guvern şi propui revenirea la alegerile locale în două tururi, o idee bună, dacă, în acelaşi timp, ceri amnistie pentru baronii locali aflaţi în conflict de interese. Iar PSD, merită şi el  o paranteză în interiorul parantezei: chiar dacă Victor Ponta se dădea cool şi cheguevarist, PSD mizează pe un alt electorat, rural,  pe care şi-l va pierde când va apărea un partid cu adevărat de stânga. Poate că în curând.

Ipocrizia nu mai rezistă testului electoral, cel puţin nu în faţa oamenilor din stradă şi a celor din generaţia lor sau cu mentalităţile lor. Chiar dacă manifestaţiile se vor opri sau nu vor genera partide politice, sunt prea multe forţe conservatoare sau potrivnice, asta nu înseamnă că s-a terminat şi că politicienii se pot îmbogăţi liniştiţi din corupţie ca până acum. Deja au creat solidaritate şi o coaliţie socială largă, mulţi cetăţeni se simt inspiraţi şi încurajaţi să-şi ceară drepturile şi să ceară socoteală politicienilor şi autorităţilor. Mesajul n-a ajuns în Modrogan, nici pe Kiseleff, iar unda de şoc mai are drum lung până  în Republica lui Mazăre, dar cine ştie?