Rusia în faţa mutării trupelor americane în România: propagandă, falsuri, activarea conservelor şi provocări în Marea Neagră

Vladimir Putin FOTO EPA-EFE

Anunţul desfăşurării unei părţi a trupelor retrase de către Statele Unite din Germania în România (şi Polonia) a determinat o reacţie furibundă la nivelul MAE rus şi o relansare a propagandei şi războiului informaţional al Rusiei în regiune.

De aceea merită să revenim asupra susţinerilor oficiale ruse şi reacţiilor MAE român, dar şi asupra acţiunilor posibile ale Rusiei împotriva României pentru a pune în aplicare ameninţările transparente lansate public. Urmează o perioadă în care, dincolo de pandemie, război informaţional şi probleme economice, România şi statele din flancul Estic al NATO trebuie să privească cu şi mai mare atenţie la Rusia şi acţiunile sale militare, mai ales în contextul crizei din Belarus care constituie o adevărată ameninţare asupra situaţiei turbulente din Rusia însăşi. Că tocmai s-a anunţat că principalul opozant al lui Putin, Alexei Navalnâi, se află în comă la spital după otrăvirea sa în Siberia, când a băut un ceai în aeroport.

Rusia şi reacţia virulentă a MAE rus

Purtătorul de cuvânt al MAE rus, Maria Zaharova, a fost persoana desemnată să prezinte poziţiile Rusiei în contextul prezenţei suplimentare a unor forţe americane rotaţionale – de nivelul a 1000 de soldaţi, deci complet nesemnificativ – în Polonia şi România. A făcut-o în briefinguri succesive, la 13 august vizând România şi la 17 august vizând Polonia. Merită atenţie şi raportarea la cele două state, cu nuanţe şi limitarea ameninţărilor transparente în cazul Poloniei, mesaj venit după reacţiile MAE român, dealtfel. Dar importante sunt abordările comune faţă de Occident şi cele două state gazdă şi mai ales temele vehiculate în discursul privind România în contextul „Planului Pentagonului de a creşte prezenţa americană în România“.

Mai întâi, Rusia şi-a păstrat modul arogant de raportare la România. În imagologia şi naraţiunea desenată în abordările ruse, România este un simplu vasal al SUA şi ea nu discută decât cu aparţinătorii direct, nu cu România. Chiar şi comunicatul, deşi este despre România, discută despre SUA şi Pentagonul care face ceva, nicidecum de acţiunea conştientă, asumată a României de a-şi întări propria apărare în faţa ameninţărilor pe care le creează Rusia însăşi.

Deci, tehnic, deşi ameninţă România, Rusia vorbeşte doar de SUA şi acţiunile sale, de NATO şi, la un anumit moment dat, de UE, într-o formă implicită, atunci când vorbeşte despre alterarea securităţii Europei, introducerea (de către SUA) a diviziunilor în Europa contrar opţiunilor majorităţii statelor europene. E o formulă menită să diminueze relevanţa României, o formulă complet nepoliticoasă şi neavenită în relaţiile internaţionale, prin care însăşi suveranitatea României este tratată cu dispreţ tocmai pentru a sublinia că nu merită nici o atenţie sau măcar o referire, chiar dacă pomeneşte numele ţării noastre în comunicarea respectivă.

Care sunt susţinerile doamnei Zaharova şi ale Rusiei lui Putin?

• SUA nu ascunde faptul că aceşti paşi (de desfăşurare a trupelor în Polonia, Statele Baltice şi România) sunt parte a unui efort de a întări aşa-numita „axă nord-sud“ de la Marea Baltică la Marea Neagră, axa ce reprezintă Russia’s „îndiguirea Rusiei“, cu România punctul de forţă în proiectarea puterii în Marea Neagră. Nu trebuie să subliniem faptul că nu există o asemenea axă, şi că nu e vorba despre îndiguirea Rusiei, nu suntem în Războiul Rece, şi există o întreagă pleiadă de state între frontiera NATO-UE şi a României şi Rusia, în primul rând Belarus şi Ucraina, dar şi Republica Moldova. În plus, referirea la „proiectarea forţei“ indică subliminal şi indirect operaţiunile ofensive, şi ele, la rândul lor, contrare ideii de îndiguire, care rămâne o acţiune defensivă, de blocare a acţiunii adversarului, a agresiunii acestuia. Iar NATO nu are asemenea planuri şi nu a desfăşurat asemenea operaţiuni vreodată, spre deosebire de Rusia, care a făcut-o în mod substanţial începând cu 2008 în Georgia, apoi 2014 în Ucraina.  
• Există un trend clar, „evident“, ne spune doamna Zaharova, de întărire sistematică a grupului militar NATO-SUA în aşa-numita zonă „aproape de front“, pe care NATO o consideră a fi frontiera vestică a Rusiei. Sunt acţiuni care au loc efectiv, „nu poveşti inventate despre interferenţa rusă“. Doamna Zaharova foloseşte plăsmuiri ale propriei imaginaţii şi interpretări aberante pentru a aduce ideea unei planificări ce ar include frontiera rusă ca front de către NATO, deci din nou o referire la pseudo-operaţiuni ofensive ale Alianţei, care ar ameninţa frontiera Rusiei. În plus, Rusia, prin vocea purtătorului de cuvânt al MAE, neagă implicit apartenenţa statelor Europei Centrale şi de Est la NATO, când vorbeşte despre grupări SUA-NATO când NATO înseamnă chiar aceste state şi trupele lor. E şi o referire răutăcioasă şi de marginalizare, de desconsiderare, din nou, a acestor state, cât şi o referire la dominaţia americană a NATO care ar fi, cumva, şi extra-europeană, în linia de interpretare rusă. Zaharova nu uită să facă referire la poveşti inventate ale interferenţei ruse – în alegeri, în securitatea statelor din regiune? – în eternul său meci de ping pong cu Occidentul.  
• În prezent, asta înseamnă că „vor fi, esenţialmente, trupe SUA permanente şi contingente aliate în Europa de Est, acolo nu au mai fost până acum“. Faptul că prezenţa este numită, „în mod anecdotic“, rotaţie permanentă nu schimbă esenţa problemei, susţine purtătorul de cuvânt al MAE. Or aici e chiar cheia acestei prezenţe marginale, simbolice, a forţelor rotative ale aliaţilor în flancul Estic.  
• Aceste acţiuni invocate de Rusia ar pune în pericol Actul Fondator NATO-Rusia din 1997, prin încălcarea obligaţiei de a nu staţiona „forţe combatante substanţiale“ în noile state membre. Fără argumente, Rusia tratează 1000 de soldaţi - ce reprezintă o forţă rotaţională, nu o bază sau prezenţă permanentă - drept trupe substanţiale, şi staţionate permanent. Trecem peste tupeul de a face referire la Actul Fondator Rusia-NATO care, prin retragerea Rusiei din Tratatul Forţelor Convenţionale din Europa, în 1997, şi-a pierdut două treimi din conţinut, iar prin modificarea prin forţă a frontierelor în Europa la anexarea Crimeii şi agresiunea militară din Estul Ucrainei a pierdut şi cealaltă treime, de data aceasta prin încălcarea flagrantă a principiilor documentului, astfel că din el au rămas doar coperţile.  
• Doamna Zaharova introduce, pervers, şi referirea la faptul că SUA şi NATO caută să creeze un adevărat „arc de tensiune“ de-a lungul „liniei de contact cu Rusia“, pe seama „intereselor de securitate europene“. Opţiunea Rusiei lui Putin este aceea de a decupla SUA şi NATO de UE – ca şi cum majoritatea statelor membre ale NATO nu ar fi europene – şi de a contrapune pretinse interese de securitate europene diferite de cele reflectate de NATO şi de prezenţa militară americană şi a NATO (apropo, şi a numeroase state europene) în Europa Centrală şi de Est.  
• MAE rus, prin doamna Zaharova, nu uită să plaseze şi ameninţarea în finalul comunicatului: Rusia va răspunde în mod adecvat la această provocare, iar acest lucru trebuie luat în considerare între altele, de către capitalele est-europene (singura referire la statele din regiune din întreg textul) care gândesc tot timpul la noi căi de a incita la rusofobie în timp ce găzduiesc soldaţii ruşi. „Îi avertizăm să cântărească cu atenţie riscurile şi să evalueze consecinţele“, încheie doamna Zaharova ameninţarea explicită şi directă a Rusiei la adresa statelor est-europene care găzduiesc trupe americane. În mod ciudat, dacă tot comunicatul se referă la SUA şi NATO, e ilogic ca presiunea să fie pusă asupra statelor gazdă, ignorate în toată această diatribă kafkiană. Cât despre rusofobie, statele Europei Centrale şi de Est nu fac nimic din ceea ce Rusia însăşi, prin acţiunile sale, nu determină la nivelul populaţiilor acestor state, în mod natural.

Documentul referitor la Polonia, venit după 4 zile, înlocuieşte finalul ameninţării cu un alt tip de insinuare şi un atac direct la SUA. Astfel, America şi-ar demonstra dorinţa de a ignora angajamentele din acordurile multilaterale (neprecizate), dar şi „opinia majorităţii statelor europene“ – un alt tip de formulă de separare a SUA şi NATO de o pretinsă majoritate a statelor europene şi o valorificare a tensiunilor cu Germania pe tema retragerii a unei părţi a trupelor americane. De asemenea, referirea este şi la „discreditarea completă a funcţionarilor NATO“ care susţin că Aianţa întăreşte securitatea şi reduce tensiunile în Europa – deci tentaţia detaşării responsabilităţii NATO de cele pe care le face SUA şi achiesează statele central şi est europene.

De asemenea, Maria Zaharova susţine insidios că „propunerile specifice ale Rusiei de dezescaladare de-a lungul liniei de contact NATO-Rusia rămân fără răspuns“, cu referire la ambiţiile Rusiei de a avea un drept de veto în cadrul NATO. Mai complicată este reluarea ideii de linie de contact NATO-Rusia, pe care Rusia o consideră a fi pe frontiera Uniunii Sovietice, altfel referirea sa nu are obiect decât la frontiera statelor baltice cu Federaţia Rusă sau în enclava Kaliningrad, sau încă în Marele Nord, la frontiera cu Norvegia. Astfel, Belarusul şi Ucraina sunt asumate, implicit, ca spaţii ale Federaţiei Ruse, nu state independente şi suverane, ci în „sfera prezumată de interese privilegiate“ ale Rusiei.

Invitaţia la evitarea confruntării statelor NATO cu Rusia şi revenirea la reţinerea din spiritul Actului Fondator Rusia NATO, respectiv revenirea la dialogul practic şi sincer asupra securităţii europene şi restabilirea contactelor militare, fac parte din panoplia Moscovei în tentativa sa de câştigare a unor poziţii ignorând complet evoluţia relaţiilor şi acţiunile Rusiei din ultimii 13 ani – părăsirea Tratatului CFE, agresiunea asupra Georgiei şi ocuparea Abhaziei şi Osetiei de Sud, cu recunoaşterea unilaterală a independenţei şi controlul militar asupra regiunilor Georgiei, respectiv anexarea Crimeii, agresiunea militară din Estul Ucrainei, anexarea de facto a strâmtorii Kerci şi a Mării de Azov, respectiv numeroase operaţiuni hibride ofensive împotriva statelor democratice occidentale, de la ingerinţă în alegeri, uciderea unor cetăţeni pe teritoriul acestor state, folosirea armelor chimice, hacking, război informaţional etc.

Ministrul de Externe Bogdan Aurescu FOTO gov.ro

MAE român. Reacţie calmă şi cumpănită la elucubraţiile Rusiei

România a găsit o formulă inedită de reacţie, pe două voci: la nivel guvernamental prin MAE român, o reacţie calmă şi cumpănită, dar fermă şi exactă, şi la nivelul opoziţiei, declaraţia Preşedintelui Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, preşedintele interimar al PSD.

Ministerul Afacerilor Externe a respins categoric alegaţiile şi ameninţările formulate de partea rusă, prin purtătorul de cuvânt al MAE rus, la data de 13 august 2020, inclusiv referirile la pretinsa rusofobie, pe care le consideră total neadecvate în raport cu spiritul cooperării internaţionale şi al dezvoltării paşnice a relaţiilor internaţionale.

MAE reiterează că procesul aliat de consolidare a securităţii în regiunea Mării Negre este parte a răspunsului legitim şi conform dreptului internaţional la intensificarea provocărilor la adresa securităţii euro-atlantice după anexarea ilegală a peninsulei Crimeea şi aprofundarea de către Federaţia Rusă a eforturilor de militarizare a bazinului Mării Negre.

În repetate rânduri, atât NATO, cât şi aliaţii au evidenţiat clar că măsurile adoptate în acest scop sunt pur defensive şi conforme cu angajamentele internaţionale, pe care Alianţa Nord-Atlantică le respectă strict.

Abordarea legalistă a actualei conduceri a MAE român sub Bogdan Aurescu nu putea rata momentul în ceea ce priveşte referirile la Actul Fondator NATO-Rusia, invocat de partea rusă. Astfel, în Capitolul I, intitulat Principii, România a atras atenţia că este vorba despre angajamentul Rusiei privind respectarea suveranităţii, independenţei şi integrităţii teritoriale a tuturor statelor – cu referire implicită la acţiunile Rusiei din ultimii 13 ani, sancţionate de către documentele finale ale summiturilor NATO, cu preponderenţă cel de la Varşovia.

De asemenea, este amintită prevederea din acest document referitoare la dreptul statelor din Centrul şi Estul Europei, foste socialiste, ieşite din Imperiul comunist exterior al fostei URSS, „de a alege mijloacele în vederea asigurării propriei securităţi“ – respectiv de a decide asupra opţiunilor de a-şi asigura propria securitate.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a susţinut că „orice formă de ameninţare din partea Federaţiei Ruse este inacceptabilă!“ El a adăugat că dacă România îşi consolidează securitatea, fiind cea mai sigură din regiune, acest lucru nu ar trebui să preocupe sau să supere Moscova. Istoria a demonstrat că „am avut dreptate în eforturile naţionale de a fi prosperi, liberi şi siguri“. Securitatea naţională va fi întărită şi mai departe în anii viitori. Cât despre pretinsul „arc de tensiuni“ invocat, el este „generat de către Rusia şi nu de către NATO," mai susţine şeful PSD pe Facebook.

Mai mult, liderul naţional al PSD a adăugat că, pe când Rusia acţionează „concret şi violent“ în regiune, Romania a ales doar să-şi întărească parteneriatele cheie. „După Georgia şi Ukraina, oricine înţelege că, dincolo de propaganda cu efecte negative, Rusia acţionează regulat şi cu violenţă în vecinătatea sa“. Prezenţa suplimentară posibilă a unor trupe americane în regiunea Mării Negre nu ar fi, în nici un caz, contrară Actului Fondator NATO-Rusia. Din contra, ar fi „un răspuns adecvat la accelerata militarizare a Crimeei şi a regiunii Mării Negre făcute de către Federaţia Rusă“, mai susţine în postare preşedintele Camerei.

Maria Zaharova, purtătorul de cuvânt al MAE rus FOTO EPA-EFE

Falsuri din propaganda rusă: Angajamentul din 1990 faţă de Gorbaciov / angajamentul în cadrul NRC-actul fondator NATO-Rusia

Reacţia coerentă şi semnalul asumării deciziei la nivelul întregului spectru politic din România a fost raspunsul potrivit la mesajul, avertismentele, acuzaţiile şi ameninţările din comunicatul Mariei Zaharova, purtătorul de cuvânt la MAE rus. Pe de altă parte, merită remarcate suma de falsuri din mesajul insidios al purtătoarei de cuvânt şi interpretarea abuzivă şi aberantă pe care Rusia lui Putin o dă diferitelor evenimente şi documente ce fundamentează, după Războiul Rece, relaţia Moscovei cu Occidentul.

În cadrul numeroaselor falsuri folosite de către Rusia, inclusiv de către Vladimir Putin se află în prim plan cele care exprimă dorinţa Rusiei de a nu avea o formă de apărare eficientă în fostele state socialiste din centrul şi estul Europei, respectiv armament şi trupe occidentale, în primul rând americane. De aceea, prima minciună folosită ca referinţă este o pretinsă promisiune care i s-ar fi făcut lui Gorbaciov – la Malta, după Malta? – potrivit căreia noile state ieşite de sub controlul URSS nu vor avea asemenea arme amplasate sau trupe occidentale (şi nu vor intra în NATO). Discursul s-a schimbat după 1994, când s-a vorbit despre extiderea NATO, dar când amplasarea categoriilor de trupe occidentale a rămas o constantă. Or Gorbaciov a avut intervenţii publice în care a recunoscut că această promisiune invocată e un mit şi că nu a cerut asemenea asigurări şi nici nu a primit niciodată.

Cea de-a doua minciună şi fals ţine de interpretarea Actului Fondator NATO-Rusia. E cunoscut faptul că Rusia a avut o uşurinţă de a interpreta documente semnate şi de a le relativiza, utilizând nu rareori dublul limbaj – unul în raport cu statele occidentale, altele cu fostele state comuniste sau cu propriul public. Actul fondator are în substanţa sa prezumţia menţinerii inviolabilităţii frontierelor în Europa, stabilită la Helsinki în 1965, apoi principiu fundamental în OSCE, la ONU, în relaţiile Rusiei cu statele Occidentale. Recunoaşterea suveranităţii, ingrităţii teritoriale şi a independenţei statelor europene şi independente din spaţiul post-sovietic e consemnată în multiple documente, inclusiv cele de desfiinţare a URSS şi creare a CSI şi a noilor state independente.

Al doilea pilon major a fost Tratatul CFE - al forţelor Convenţionale în Europa, în varianta sa revizuită la summitul OSCE de la Istanbul, din 1999. Al treilea pilon este libertatea statelor de a alege calea de dezvoltare economică şi politică, respectiv de a-şi asigura securitatea. Asta se traduce cu opţiunea de democratizare şi de integrare în UE şi NATO. E alegerea statelor şi nu presupune nici o formă de veto sau ingerinţă a Rusiei în aceste opţiuni.

Toate cele trei componente fundamentale ale actului NATO-Rusia au fost încălcate de către Moscova în ultimii ani. Fireşte că intrarea în NATO presupunea apărarea comună a fiecărui stat nou membru, dar limitările din Tratatul Forţelor Convenţionale în Europa şi prevederile privind neamplasarea unor trupe permanente străine pe aceste teritorii erau garanţii ale Rusiei că nu va exista o posibilitate sau ameninţare de agresiune asupra sa. Prevederea concretă din Actul Fondator vorbeşte despre forţe combatante substanţiale care să fie amplasate permanent în acest spaţiu.

De aici încolo putem vorbi liniştit despre interpretarea cu rea credinţă de către Moscova a oricărui document, al fondului şi al înţelesului concret al prevederilor şi angajamentelor generale. Astfel, România şi statele membre NATO nu au încălcat niciodată angajamentul din 1997, chiar dacă se poate oricând pune în discuţie cât mai este el valabil astăzi, după acţiunile Rusiei şi cât mai este aplicabil după retragerea Rusiei în 2007 din Tratatul CFE şi acţiunile agresive de război şi cuceriri teritoriale, de mutare a frontierelor după bunul plac în Europa.

Trupele americane şi aliate prezente sunt în număr nesemnificativ, cu atât mai mult comparativ cu gradul de militarizare şi de înarmare şi prezenţă militară a Rusiei în zonele vestice ale teritoriului său şi în zonele ocupate din Donbas, respectiv în Crimeea ocupată ilegal. În plus, e vorba despre forţe rotaţionale. Armamentele şi trupele au rol pur defensiv, şi e un alt lucru evident, fiind amplasate ca urmare a acţiunilor Rusiei. Ca răspuns de apărare în faţa noilor ameninţări pe care Rusia le-a creat prin acţiunile sale. Şi, nu NATO a atacat state, teritorii, cetăţeni, ci Rusia a ocupat regiuni în Georgia, Crimeea şi Estul Ucrainei. Iar ameninţările au venit întotdeauna - inclusiv pronunţate implicit şi explicit - nu de la oficiali NATO, care s-au preocupat de apărare, ci de la oficiali ruşi, inclusiv acum, de la purtătoarea de cuvânt al MAE rus, Maria Zaharova, cum am văzut.

Tentaţia de a rupe relaţia transatlantică, de a detaşa NATO de UE sau, în interiorul UE, statele central-est Europene care găzduiesc trupe americane şi NATO de state occidentale – multe prezente în aceste state – e o dovadă directă de rea intenţie. Ca şi referirile din reacţia la mutarea trupelor în Polonia, acolo unde se vorbeşte despre funcţionarii NATO şi de majoritatea statelor europene care ar vedea altfel, toate sunt probe de rea credinţă. Şi toate venind din partea agresorului consacrat, sancţionat, expus public în fiecare din acţiunile sale ofensive – convenţionale sau hibride, de diferite facturi – împotriva Occidentului şi a democraţiei liberale.

FOTO Shutterstock

Reacţia Rusiei: propagandă, război informaţional, activarea conservelor şi provocări militare

Am primit recent o întrebare care merită dezbătută aici: în ce ar putea consta acţiunile represive ale Rusiei care să concretizeze ameninţarea formulată de doamna Zaharova?

Într-o suită graduală a acţiunilor, ne putem aştepta – în unele cazuri chiar le vedem – la o accentuare a propagandei şi a războiului informaţional la adresa României. Tentaţia de a acapara părţi din spaţiul public şi de a injecta formule de intepretare aberante, pro-ruse, în mentalul unui anumit public e o acţiune pe care o vedem deja derulându-se, fiind identificată şi la nivelul României, şi de către NATO, SUA şi UE.

Apoi se înregistrează, aşa cum o arată aceleaşi surse publice americane şi europene, o adevărată acţiune de reactivare a conservelor ruse din societatea românească şi de potenţare a celor 2-3-5% din populaţie care consideră că soluţia este un model rusesc pentru România, nu parteneriatul strategic cu SUA, apartenenţa la NATO şi la UE.

Li se adaugă purtătorii clasici de mesaj, cutiile de rezonanţă şi idioţii utili care îmbrăşiţează Rusia ca soluţie pentru a compensa elementele de nemulţumire personală, pretinse pierderi ale României şi cedări către UE, dar mai ales elemente de combatere a corupţiei sau presupuse greşeli care i-ar fi dus pe unii şi alţii probaţi vinovaţi în spatele gratiilor, pe baza mesajelor, solicitărilor şi presiunilor vizând lupta anti-corupţie sosite din SUA şi UE.

Nu în ultimul rând, nu putem ignora formule de provocări de natură militară. De la acţiuni şi interferenţe în spaţiul internaţional în zona maritimă şi aeriană a Mării Negre, ingerinţe în exerciţii internaţionale şi zboruri agresive pentru a testa vigilenţa şi apărarea aeriană a României. Totul mergând până la acţiuni hibride directe, provocări de factură militară asupra teritoriului României sau în imediata apropiere, în spaţii de interes strategic ale ţării noastre.

Descurajarea militară românească. Opţiunile hibride

România nu a avut timp şi nu a realizat încă capacitatea militară proprie capabilă să descurajeze orice tip de ingerinţă militară. Pe dimensiunea apărării anti-aeriene şi anti-navă sunt investiţii lansate şi care vin chiar în acest an.

Între achiziţiile cele mai importante, intră cele 27 de sisteme integrate de arme SHORAD-VSHORAD, a căror principală misiune este apărarea aeriană la înălţimi şi distanţe foarte mici, mici şi medii.

Apoi este vorba despre achiziţia a 138 de sisteme portabile de rachete antiaeriene cu bătaie apropiată/rază foarte scurtă de acţiune MANPAD, destinate forţelor aeriene şi navale. Contractul este estimat la 307 milioane euro plus TVA.

Urmează achiziţia a 7 sisteme tactic-operative de drone UAS clasa II, plus pachet de suport logistic iniţial. MApN a anunţat în mai că Elbit Systems din Israel, Avioane Craiova şi Romaero au semnat un Memorandum de Înţelegere pentru cooperare în domeniul UAS. Costul estimat este de 276,7 milioane dolari plus TVA.

Anul acesta vin alte 5 aeronave F16 cu suficientă rezervă de ore de zbor pentru utilizarea la nivelul a minimum încă 10 ani. Necesarul de 36 de aeronave urmează a fi asigurat în timp, până în 2027. Aproape 100 milioane euro plus TVA va costa revitalizarea şi modernizarea unui număr de 10 aeronave IAR-99 Standard, în varianta IAR-99 Standard Modernizat, pentru trecerea la zborul pe aeronavele F-16. În aceiaşi bani intră şi „menţinerea capabilităţii aeriene de sprijin aerian apropiat şi intervenţie împotriva ţintelor aeriene de viteză mică, prin revitalizarea şi eliminarea obsolescenţei sistemelor avioanelor IAR-99 Şoim“ (10 aeronave).

MApN mai pregăteşte şi achiziţia unui sistem complet de minimum trei instalaţii mobile de lansare rachete antinavă (SIML), contract estimat la 200 milioane euro plus TVA. MApN a ajuns la concluzia că „singurul sistem de instalaţii mobile de lansare rachete antinavă modern, testat şi livrat către forţe armate aliate, complet operaţional, este sistemul bazat pe racheta Naval Strike Missile (NSM)“, sistem care urmează să fie achiziţionat de la Guvernul Statelor Unite, printr-un contract de tip Foreign Military Sales (FMS), potrivit unui document al ministerului, unde se precizează că programul de înzestrare este planificat a fi realizat până în 2024. Modelul NSM este dezvoltat de Raytheon în parteneriat cu norvegienii de la Kongsberg Defence Aerospace.

Intervalul necesar până când România va avea şi o îmbunătăţire a capabilităţilor necesară descurajării credibile a oricărei agresiuni, inclusiv la nivelul maritim, cu 4 corvete şi modernizarea celor două fregate, este de 3-5 ani. După acest moment, posibilitatea unor acţiuni agresive asupra ţării noastre care să nu presupună o agresiune pe scară largă, directă şi deschisă, scade dramatic. Până atunci, implicarea directă a unor categorii de forţe aliate rotaţionale şi prezenţa comandamentelor NATO de pe teritoriul României este absolut necesară. Nu înseamnă că după acest moment, prezenţa aliată cu un caracter defensiv şi de descurajare nu are relevanţă, în ceea ce priveşte Federaţia Rusă. Abordarea a fost transparentă şi atât NATO, cât şi România au comunicat direct Federaţiei Ruse aceste lucruri despre prezenţă militară, raţiune şi motivaţii.