Să facem bani din plimbatul hârtiilor

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Că România e ţara hârtiilor, o ştim cu toţii. Dar că unele hârtii pot aduce bani frumoşi celor ce le poartă de acolo colo, asta o ştiu numai cei iniţiaţi în noua religie mondială: mutatul banilor din bugetele publice în cele private. Păi când nu eşti în stare să produci ceva util,  ce-ţi mai rămâne de făcut? Plimbi hârtii. Pe cât mai mulţi bani.

Taman acum, când un fost ministru al Transporturilor este condamnat, citesc prin presă că CNADNR vrea să îşi îmbunătăţească imaginea şi să măsoare „gradul de satisfacţie” a românilor în ce priveşte infrastructura rutieră, în special legată de autostrăzile de pe principalele coridoare de transport. Contra a 37.000 de euro care vor lua calea unor buzunare precise, prin două contracte de achiziţie directă. Bine,  va spune cineva,  dar aşa este normal în capitalism. Banii trec de la privat la public şi invers,  în folosul individului şi al societăţii.

  Numai că la români, uneori, chestia asta se întâmplă doar pentru folosul unor indivizi şi în paguba societăţii. Ca în exemplul de faţă. Bunăoară,  mă uit siderat la ştire. Nu ştiu dacă să râd,  să casc gura ca la urs,  să îmi iau câmpii sau să mă întristez că unii funcţionari publici ne iau de...naivi.

Mai întâi, constat că cele două probleme care frământă CNADNR se bat cap în cap, în văzul societăţii întregi. Dacă se vrea chestionarea nivelului de satisfacţie,  de ce se mai doreşte şi consolidarea imaginii, ca şi cum s-ar şti deja răspunsul negativ? Dacă românii sunt satisfăcuţi (ce termen jenant, parcă ai face sex cu autostrada) de infrastructură, de ce ne mai trebuie consolidarea imaginii? Iar dacă CNADNR îi trebuie consolidarea imaginii, la ce mai întrebăm şoferii? Oricum se ştie la orice colţ de stradă că stăm prost cu infrastructura, nu era nevoie să fim întrebaţi oficial. Dar toţi ştim că gradul de mulţumire este corelat cu imaginea pozitivă şi acestea apar ca urmare a unor acţiuni benefice societăţii. Dar la cum au mers şi merg treburile în România, CNADNR îşi închipuie că românii ar putea fi satisfăcuţi? E ca într-un banc: toată lumea ştie că nevasta lui X îl înşeală cu tot satul, dar X aşteaptă informare oficială de la nevastă.

Oricum, Compania dă dovadă şi de umor negru când îşi închipuie că românii ar putea fi satisfăcuţi de autostrăzile româneşti. Dacă mă gândesc doar la cât de puţine şi fragmentare sunt ele,  îmi închipui că e cam coadă la satisfacţie. Autostrada Soarelui a fost terminată într-un timp inimaginabil de lung, între două regimuri politice, de mai aveau puţin şi se înecau cu autostrada pe uscat, mergând spre mare, nu invers, cum spune vorba cam discriminatorie, din bătrâni. Şi atunci, cui foloseşte toată investiţia de 37.000 euro ?

  În fapt,  este vorba doar de încă un caz de practicare a unei „slujbe de exorcizare” a banului public, în noua religie mondială numită mutarea capitalului dintr-un buget în altul: din privat în public, prin taxe,  şi invers, prin contracte. Iar la capitolul acesta s-a dovedit adeseori că administraţia românească este foarte credincioasă şi apelează des la astfel de exorcizări. Doar la banii europeni e mai greu,  că acolo UE chiar te verifică la sânge şi nu prea ţine. Dar şi aici sunt portiţe,  mai ales când este vorba de scârţâit pe hârtie tot felul de vise. Îmi aduc aminte că după 1989, toată lumea visa la banii care vin din afară. Ca şi cum s-ar fi dat pe gratis. După ce au aflat că nu e pe gratis, ci pe treburi serioase,  românilor a început să le displacă. Dovada e ca nu prea atragem fonduri, dar am înţeles că procentul de atragere este în creştere,  ceea ce ar fi de bine. Cu adevărat ar fi bine doar dacă se şi vede ceva de pe urma fondurilor. Dacă rămân doar hârtii plimbate... ne întoarcem de unde n-am plecat vreodată.

Ca exemplu alternativ la iniţiativa CNADNR, îmi aduc aminte de un caz,  tot la Transporturi, când a trebuit refăcut un studiu de fezabilitate pentru autostrada Comarnic-Braşov, pe bani nu puţini, deoarece cel vechi expirase. Deci le-a luat cam mult timp românilor să înceapă treaba pe care o studiaseră ca fezabilă,  aşa că au mai făcut unul că deh, se schimbaseră condiţiile. De altfel,  autostrăzile şi banii pot face în România subiect de serial cu mulţi digiţi la numărul de episoade (gen serialele alea occidentale care ţin cât toată viaţa ta şi au şanse să mai prindă şi din a copiilor şi nepoţilor – ep.  XXXX)

Poate că cineva s-ar întreba că ce treabă am eu, ca preot,  cu subiectul acesta? În afară de faptul că sunt cetăţean al acestei ţări şi îmi displace să fiu luat drepat naiv, poate realizarea unei situaţii ce tinde să se generalizeze: ultima redută de bătălie a administraţiei noastre nu pare a fi progresul real al României,ci provocarea de a trece banii din bugetul public în cele private cât mai uşor, legal şi repede. Fără a conta eficienţa sau folosul real.

De aceea,  suntem cum suntem.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite