Săftoiu, paravanul unor gulere albe la TVR

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristian Zgabercea, consilier al preşedintelui director general Claudiu Săftoiu.
Cristian Zgabercea, consilier al preşedintelui director general Claudiu Săftoiu.

Cristian Zgabercea, consilier al preşedintelui director general Claudiu Săftoiu, a păgubit TVR cu 500.000 de dolari în 2006, iar acum face parte din grupul de lucru însărcinat cu redresarea economică a instituţiei.

Preşedintele director general al TVR, Claudiu Săftoiu, a adus lângă el, pe post de consilier, un om care a păgubit instituţia în urmă cu câţiva ani. Este vorba despre Cristian Zgabercea, fost angajat al TVR în anii '90 şi fost administrator al firmei-"căpuşă" Izexim SRL.

Firmă radiată

Izexim este firma care în 2006 datora Televiziunii Române 500.000 de dolari, în urma unui contract comercial între cele două societăţi. Concret, Cristi Zgabercea a cumpărat timpi de publicitate de la TVR, pe care i-a vândut mai departe către Tofan Grup.

500.000 de dolari din acel contract nu au mai ajuns niciodată în conturile TVR. Ulterior, conducerea TVR a cerut în instanţă datoria de la firma Izexim, administrată de Cristian Zgabercea, care se apăra susţinând că Tofan Grup este de fapt datoare către TVR.

În 2007, Izexim a intrat în faliment, iar firma a fost radiată, pentru a scăpa de datorie. În 2007, într-o hotărâre a Consiliului de Administraţie, Radu Toader încerca să afle cum s-a ajuns la relaţia contractual cu firma lui Zgabercea şi căuta vinovatul de această gaură financiară. Toader a cerut fie informat "cu privire la numele responsabilului de semnarea contractului cu Izexim, menţionat în adresa Direcţiei Economice «Clienţi aflaţi în litigiu cu S.R.Tv la 31 decembrie 2006», potrivit HCA din ziua de 11 aprilie 2007.

„Nicolau m-a băgat în faliment"

Zgabercea recunoaşte că a avut contracte comerciale cu instituţia pe care acum vrea să o salveze. Recunoaşte şi că, în urma contractului încheiat între firma administrată de el şi TVR, instituţia a ieşit în pagubă cu 500.000 de dolari. Dar susţine că nu a avut nicio vină că banii nu au mai ajuns la televiziune. „Eu, de fapt, eram intermediar. Am cumpărat timpi de publicitate, pe care i-am vândut apoi către Tofan Grup. Tofan Grup este firma care trebuia să plătească către TVR. Dar Valentin Nicolau a vrut să îl salveze pe Tofan de la plata datoriei şi atunci mi-a băgat mie firma în faliment", aşa sună explicaţia lui Cristian Zgabercea. În replică, Valentin Nicolau susţine că l-a cunoscut pe Zgabercea abia acum, când a revenit în TVR ca membru al Consiliului de Administraţie.

Omul lui Mazăre

Cristian Zgabercea a copilărit în cartierul Primăverii, alături de personaje ca Nicu Ceauşescu sau Mădălin Voicu. A fost operator imagine la TVR, în perioada 1981-1996, iar după ce a plecat din TVR a ajuns la Constanţa, intrând în anturajul lui Radu Mazăre. Între anii 2005-2009 a condus Televiziunea Neptun, controlată de actualul primar al Constanţei, apoi a fost şef peste Direcţia de Cultură din postura de consilier al preşedintelui CJ Constanţa.

A absolvit Regie la Universitatea Hyperion, dar licenţa şi-a luat-o mult după terminarea facultăţii, „în urmă cu doi -trei ani", după cum susţine.
A fost cooptat de Claudiu Săftoiu pe funcţia de consilier al preşedintelui director general al TVR şi este raportor principal al grupului de lucru desemnat să elaboreze programul de redresare economică a TVR.

Cine vrea să vândă sediul TVR?

Grupul de lucru al SRTV care caută soluţii pentru redresarea instituţiei a venit cu o propunere ce i-a făcut pe angajaţi să se gândească la o afacere imobiliară. Concret, în raport s-a propus vânzarea efectivă a clădirilor şi terenurilor Televiziunii Române din Calea Dorobanţilor şi de pe strada Moliere, iar din banii obţinuţi să se construiască un nou sediu în Pipera.

"Propunerea cea mai logică este ca SRTV să primească finanţarea unui proiect de construire a unui nou telecentru în spaţiul din Pipera, urmând ca spaţiile şi clădirile din Calea Dorobanţi şi din Moliere să fie eliberate după mutarea în noul telecentru. Un astfel de proiect ar putea fi finanţat cu uşurinţă dacă SRTV ar primi în proprietate terenul şi clădirile pe care acum le are în administrare, pentru a putea fi folosite la garantarea unui împrumut umbrelă. Sau, ca variantă, Ministerul Finanţelor ar putea vinde aceste proprietăţi pentru a finanţa proiectul din Pipera, urmând ca până la finalizare SRTV să stea cu chirieîn spaţiile actuale", se arată în Hotărârea Consiliului de Administraţie nr. 106 din luna august 2012.

Angajaţii s-au arătat revoltaţi de această propunere. "Nu ştiu ce se urmăreşte prin această idee, dar nu este posibil ca simbolul Revoluţiei să fie vândut", susţine o angajată, sub protecţia anonimatului. Fostul preşedinte al TVR Valentin Nicolau ştie şi el despre această propunere. "Nu poate fi decât o afacere imobiliară, altfel nu înţeleg cum se poate propune vânzarea sediilor TVR", a spus Nicolau.

Posibila vânzare a imobilelor deţinute de TVR nu este singura afacere strecurată în proiectul de redresare a instituţiei. Prin acelaşi document adoptat de Consiliul de Administraţie se propune casarea aparaturii mai vechi de 10 ani. "O parte din echipamentele foarte noi (până în 3 ani vechime) ar urma să fie refolosite, iar echipamentele noi şi nu foarte vechi (între 10 şi 3 ani) să fie refolosite pentru actualizarea studiourilor teritoriale care au echipamente şi mai vechi", este propunerea grupului de lucru. Nu se ştie însă ce se va întâmpla cu aparatura cu care funcţionează acum TVR şi care este mai veche de 10 ani.

Zestrea televiziunii

• Sediul Radiodifuziunii, Str. General Berthelot nr. 60 -64,format din 3 corpuri si sala de concerte. Total: 36.000 metri pătraţi, plus teren 9.200 mp
• Clădire în str. Ştirbei Vodă cu o suprafaţă construită de35.000 metri pătraţi
• Sediul TVR, Calea Dorobanţilor nr. 191, plus teren de68.102 metri pătraţi
• Corp administraţie, str. Moliere nr. 2, plus teren de 12.100metri pătraţi
• Teren 50.000 metri pătraţi, şoseaua Pipera nr. 63 - 65

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite