Sanador a suspendat activitatea chirurgicală a medicilor acuzaţi de uciderea copilului de nici 2 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conducerea companiei medicale Sanador anunţă că tuturor medicilor care au fost găsiţi vinovaţi de Colegiul Medicilor de uciderea copilului care a fost operat de hernie le-a fost suspendată activitatea.

„Spitalul Clinic Sanador anunţă că, în urma cercetărilor efectuate de Colegiul Medicilor Bucureşti în cazul decesului copilului Ştefan Alexandru Duţă, activitatea chirurgicală  a medicilor sancţionaţi a fost suspendată. Menţionăm că Spitalul Clinic Sanador a reziliat imediat după decesul copilului contractele de colaborare cu medicii din echipa operatorie principală”, se precizează într-un comunicat Sanador.

Medicii care au contractul reziliat sunt următorii: Bălănescu Laura, Drăgan Gabriel Cristian, Vasile Laura Florentina, chirurgii care au realizat actul operator şi monitorizarea postoperatorie a pacientului. De asemenea, au fost reziliate contractele medicilor Vlăsceanu Valeria Cornelia şi Savu Carmen Mariana, de la terapie intensivă. Şi a fost reziliat şi contractul doctorului Abdel Karim Mădălina, din secţia de Pediatrie. 

În acelaşi timp, conducerea companiei medicale arată că „Cercetarea internă realizată de managementul spitalului indică faptul că nevoile medicale intra şi post-operatorii ale pacientului nostru au fost adresate în acord cu practicile curente din chirurgia pediatrică internaţională şi au ţinut cont de toate afecţiunile pacientului anterioare internării în spital, aşa cum rezultă din Foaia de Observaţie, singurul document care înregistrează în mod obiectiv evoluţia pacientului”.

Asta în contextul în care Colegiul Medicilor subliniează în raportul dat în acest caz că „monitorizarea parametrilor vitali postoperator a fost insuficientă, ceea ce a condus la lipsa unei atitudini terapeutice active, legate de complicaţia postoperatorie apărută”.

Sancţiunea dată de Colegiul Medicilor: vot de blam

Ieri au apărut şi primele decizii în cazul copilului care a murit anul trecut la Sanador după o operaţie de hernie: Colegiul Medicilor din România spune că doctorii ar fi putut salva viaţa copilului dacă l-ar fi supravegheat postoperator aşa cum prevăd protocoalele. Însă, deşi au fost găsiţi vinovaţi pentru moartea micuţului, doctorii au primit doar vot de blam din partea forului medical.

„Pe scurt asta înseamnă că membrii Colegiului şi-au pierdut pierdut încrederea în profesionalismul lor”, au explicat surse apropiate anchetei. 

În realitate, dacă un medic e sancţionat cu vot de blam, acestuia nu i se întâmplă nimic din punct de vedere profesional. Nemulţumiţi de decizie, părinţii lui Ştefan Alexandru vor contesta hotărârea luată de CMR. Între timp, ancheta penală continuă, ea fiind coordonată de Parchetul Capitalei, medicul Laura Bălănescu, cea care a efectuat operaţia, fiind în continuare acuzată de ucidere din culpă.

„E o mizerie decizia Colegiului Medicilor. Am spus în nenumărate rânduri că nu am încredere în această instiuţie din care principalul vinovat, dr. Bălănescu, cred că face parte, sau soţul ei face parte. Fac parte din toate comisiile posibile şi imposibile. Colegiul Medicilor demonstrează încă o dată că e inutil în societatea românească, demonstrează că e diletant. Votul de blam e o sancţiune care priveşte imaginea, noi operăm aici cu imagini, nu operăm cu vieţilor oamenilor. Nu ştiu ce ar fi trebuit să facă mai mult echipa de medici care care mi-a omorât copilul ca să îşi piardă dreptul de liberă practică, mă întreb”, a pus Andreea Duţă, mama copilului, la postul de televiziune Digi24. 

Asociaţie de pacienţi: „E inadmisibilă o asemenea decizie”

„Nu poţi să dai o asemenea sancţiune în schimbul pierderii unei vieţi”, spune şi Cezar Irimia, preşedintele Asociaţiei Pacienţilor Cronici din România (APCR). În opinia reprezentantului pacienţilor, medicii care au greşit trebuiau să rămână fără drept de liberă practică. Problema, arată Irimia, este că de ceva timp, instituţia Colegiului Medicilor din România este un for mai mult sindical. 

„Este inadmisibilă o asemenea decizie. Ce încredere să mai aibă pacienţii, părinţii în sistemul de sănătate dacă se iau astfel de decizii? Dacă s-a constatat culpa unor medici ar fi trebuit mers până la ridicarea dreptului de libera practică pe o anumită perioadă sau chiar definitiv. Asta pentru că nu mai ai cum să aduci viaţa respectivă înapoi. Din păcate, Colegiul Medicilor din România nu este imparţial, aşa cum ar trebui să fie în astfel de cazuri. A da un vot de blam este ca şi cum ar arunca praf în ochii pacienţilor. Colegiul ar trebui să fie un fel de bau bau pentru medici”, a completat Cezar Irimia. 

Ce sancţiuni poate da Colegiul Medicilor din România

Potrivit legislaţiei în vigoare, Colegiul Medicilor poate sancţiona disciplinar un medic în mai multe feluri. Pe lângă votul de blam, medicii pot primi mustrare sau avertisment. Acestea din urmă sunt de regulă însoţite de necesitatea de a face anumite cursuri de perfecţionare. Decizia de a ridica pe o perioadă determinată dreptul de liberă practică a unui medic şi decizia de a-i ridica definitiv acest drept sunt hotărâri pe care forul suprem al medicilor nu prea le ia. O excepţie este cazul urologului Naum Ciomu, care nu a mai avut voie să profeseze după ce a secţionat penisul unui pacient în timpul unei intervenţii chirurgicale.

„Decizia Colegiului este un exemplu elocvent că respectarea protocoalelor şi procedurilor este o necesitate, indiferent că este vorba de practică publică sau privată iar corpul profesional medical ar trebui să pună mai mult accent pe respectarea acestor cerinţe pentru că altfel sancţiunile la care se expun atât spitalele cât şi personalul cu pricina sunt uriaşe dacă aparţinătorii ajung să se adreseze instanţei”, a declarat, pentru „Adevărul”, medicul Sorin Paveliu, expertul în politici de sănătate al Societăţii Academice din România (SAR). 

Aparţinătorii ar trebui să apeleze la instanţă

Pe de altă parte, specialiştii din sistem afirmă că numărul de cazuri de malpraxis din România este mic decât în alte state pentru că pacienţii nu cunosc legislaţia. Mai precis, în loc să apeleze la instanţă, ei apeleaza de multe ori la Colegiul Medicilor din România, deşi sancţiunile date de acest for sunt mai mult simbolice.

„Cazurile de malpraxis se judecă în instanţă, la tribunal, iar Colegiul nu are nici măcar rol de expertiză. Oamenii nu sunt instruiţi să citească legea şi să vadă că există o lege specială privind malpraxisul. Oamenii au învăţat că trebuie să se ducă la Colegiul Medicilor din România, dar nu rezolvă nimic. Dacă la Colegiu poate dura şi şapte ani pentru ridicarea definitivă a dreptului de practică, o decizie a instanţei nu poate fi schimbată”, au punctat oficiali din sistem. 

În ceea ce priveşte sancţiunile date de Colegiul Medicilor din România pe anul 2017, ultimul în care s-au făcut raportări, statistica arată că dintr-un total de 75 de medici, au fost sancţionaţi de Comisia Superioară de Disciplină 19 medici, din care 11 cu mustrare, şase cu avertisment, unul cu vot de blam şi unul cu interdicţia de a profesa pentru o lună.

Tragedia

Cauza decesului copilului de un an şi opt luni, care a murit la Sanador, este un şoc hemoragic survenit în urma unei hemoragii interne, au precizat reprezentanţii Institutului Naţional de Medicină Legală (INML). Copilul a murit după ce a operaţii de hernie inghinală.

În acest caz, s-a autosesizat şi Colegiul Medicilor, care a demarat o anchetă. Părinţii copilului au declarat, după audieri, că au ales să opereze copilul la spitalul privat de frica infecţiilor spitaliceşti din unităţile spitaliceşti de stat, însă că, după operaţie, atunci când le-au sesizat pe asistente că micuţul nu se trezeşte, acestea nu găseau echipamentele şi nici nu ştiau să le folosească, aşa că au chemat SMURD-ul. Copilul nu a mai putut fi salvat

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite